» înapoi la cuprins «

Iacob şi Rahela: timpul promisiunii

(Gen 29)

A existat pentru fiecare cuplu un timp, care poate că mai durează încă sau poate este numai o palidă amintire, pe care ne-am obişnuit să-l numim îndrăgostire. Timp care, privit cu ochii soţilor care nu mai sunt la început, apare, poate, pe cât de nechibzuit, pe atât de ingenuu: nechibzuit pentru că este lipsit de griji şi plin de vise; ingenuu pentru că este inconştient de faptul că într-o zi va cunoaşte realitatea nu atât de uşoară a iubirii în cotidianul căsătoriei. A te gândi la timpul când eram îndrăgostiţi poate, probabil, să trezească vreun suspin de nostalgie, riscă să fie o fugă de realitate, o cursă a vieţii care a trecut... Dar ar putea şi să reaprindă acea scânteie, căreia i se datorează propria poveste de iubire, care, nu fără vreo arsură, a continuat să încălzească viaţa de cuplu. Să ne întoarcem pentru o clipă la timpul îndrăgostirii, în compania unui cuplu despre care ne relatează Biblia.

"Laban avea două fiice; cea mai mare se numea Lea, iar cea mai mică Rahela. Lea avea ochii stinşi, pe când Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă, de aceea Iacob o iubea pe Rahela. A spus deci: «Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică». Şi Laban a răspuns: «Mai bine să ţi-o dau ţie, decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!». Astfel Iacob a slujit şapte ani pentru Rahela, şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea. În urmă, Iacob a zis lui Laban: «Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea»" (29,16-21).

Îndrăgostirea este timpul surprizei. Surpriza care se aprinde în ochii celui îndrăgostit atunci când descoperă frumuseţea celei pe care o iubeşte. Frumuseţe care trece dincolo de clişeele cântăreţului sau ale divei momentului, frumuseţe care emană o promisiune: el/ea e un lucru bun pentru viaţa mea. Îndrăgostirea este timpul promisiunii, timpul în care cineva devine viitorul celuilalt. A promite - pro-mittere - înseamnă a pune înainte: cel îndrăgostit promite să ţină înaintea ochilor săi chipul celuilalt. Celălalt stă în faţa ochilor nu numai atunci când stau singuri împreună, ci şi atunci când el sau ea sunt departe, iar ochii închişi amintesc orice detaliu al său.

Îndrăgostirea este timpul aşteptării. Aşteptarea ca atracţia să devină unire, ca dorinţa să se transforme în realitate, ca visul să se împlinească. Noi trăim în schimb într-o societate în care timpul este timpul grabei, timpul lui "imediat". Aşteptările le numim "pierdere de timp". Timpul a devenit un fel de larg consum. Întotdeauna este puţin, niciodată nu este îndeajuns. Şi în felul acesta se întâmplă ca şi cei care se iubesc să nu mai aibă timp să se privească în ochi. Nu mai este timp pentru a dori, se ajunge imediat la consum. Nu se mai privesc: ori se posedă imediat, ori se sfârşeşte prin a se despărţi. Mai mult decât a face dragoste, se consumă dragoste. Iubirea fără privire nu este atrăgătoare: a înţeles lucrul acesta Iacob care nu a fost atras de ochii slabi ai lui Lea.

Dar pentru a-l putea privi pe celălalt şi a-i recunoaşte frumuseţea trebuie să acceptăm o anumită distanţă. E vorba de a şti să aştepţi. Aşteptarea nu este numai timpul în care lipseşte ceva, ci timpul în care ceva este prezent: este prezentă dorinţa. Pe de altă parte dorinţa nu este numai ceva ce se naşte spontan, cere să fie cultivată. Nu există dorinţă fără atenţie. Se poate întâmpla ca să nu se mai dorească pentru că nu mai există atenţie pentru celălalt. Privirea soţilor se face în mod distrat; se pierde urma atenţiei din timpul îndrăgostirii care nu pierdea nici cea mai mică expresie şi mişcare ajungând chiar să-i citească gândul. Singura atenţie care rămâne pare să fie aceea de a scoate la iveală defectele celuilalt.

Privirea atentă care ţine trează dorinţa unirii costă oboseală: Iacob a slujit şapte ani pentru Rahela (29,20). Dar anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, atât de mare era iubirea lui pentru ea. Timpul îndrăgostirii nu este numai un moment care a trecut, rămâne mereu acolo ca posibilitatea care cere să nu fie exclusă, ci cultivată, dincolo de lene şi resemnare.

» înapoi la cuprins «