» înapoi la cuprins «

Adam şi Eva: lumini şi umbre ale iubirii

(Gen 1-3)

Parcurgând Biblia intrăm imediat, chiar din primul capitol, în istoria unui cuplu: Adam şi Eva. Nu este cazul să-l prezentăm, deoarece cuplul este dintre cele mai celebre. Celebritatea nu depinde doar de faptul că a fost primul, ci şi pentru că Adam şi Eva sunt al doilea nume al oricărui soţ, respectiv al oricărei soţii. Într-adevăr, fiecare cuplu pare să cunoască ceea ce li s-a întâmplat celor doi. Farmecul a însoţit prima lor întâlnire: de data aceasta ea este carne din carnea mea (2,23); un viitor roz s-a deschis înaintea lor: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l" (1,28); seducţia răului i-a înşelat: "veţi fi ca Dumnezeu" (3,5); frica de Dumnezeu i-a îndepărtat: "bărbatul împreună cu femeia lui s-au ascuns de Domnul Dumnezeu" (3,8); unirea lor a rămas marcată de ambiguitate: "dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine" (3,16). Aceste ultime cuvinte îndeosebi, despre atracţie şi stăpânire, par să exprime bine luminile şi umbrele iubirii omeneşti. Poate că am fost obişnuiţi să le înţelegem ca blestemul pe care Dumnezeu l-a trimis primului cuplu ca urmare a păcatului originar. Mai marea înţelegere a Bibliei din partea Bisericii ne cere să ne eliberăm de această viziune şi de a interpreta aceste cuvinte ca o invitaţie adresată bărbatului şi femeii din toate timpurile de a descoperi mai bine ce anume se ascunde în inima lor.

Misterul iubirii omeneşti este în primul rând mister de atracţie. Atracţie care interesează toate dimensiunile pornind de la simţuri pentru a ajunge la gânduri, coborând în inimă pentru a inspira gesturile de iubire: el, atras de ea, o atrage în braţele sale; ea, atrasă de el, i se dăruieşte. Care este sensul acestei atracţii? De ce ea este capabilă să-l facă pe el să-şi întoarcă privirea, iar el să facă inima ei să palpite? Răspunsurile la aceste întrebări sunt atâtea câţi bărbaţi şi femei au trăit până astăzi: sunt pentru toate gusturile, abundă cele vulgare, nu lipsesc cele mai rafinate. Biblia ne invită să nu fim ingenui şi ne aminteşte că atracţia nu este de ajuns să motiveze unirea dintre un bărbat şi o femeie. Atracţia poate conduce la o cursă. Îmbrăţişarea poate fi mortală. Celălalt poate fi dominat. Ce este o mângâiere: bunătate sau intrare cu forţa? Iar un sărut? Intimitate sau trădare? Iar un raport sexual: comuniune sau posesie? Femeia îl seduce pe bărbat, iar bărbatul cucereşte femeia: dar după aceea ce se va întâmpla? Fără idealism, Biblia ne invită să recunoaştem că nu tot ce străluceşte este aur şi că nici iubirea omenească nu este lipsită de rău. Un anumit mod de a desemna iubirea, toată numai flori şi trandafiri, riscă să fie doar o iluzie care, o dată descoperită, devine o deziluzie amară, sau acea resemnare afişată pe chipul celui care după ani şi ani de căsătorie, mărturiseşte că era mai bine să fi stat singur.

Dar ce anume ne învaţă Adam şi Eva? Că iubirea este o înşelăciune? Căsătoria este mormântul iubirii? Sau nu, este altceva pe care cei doi vor să o spună multora care, ca şi ei, o trăiesc? Istoria lui Adam şi a Evei pune în dificultate orice cuplu: pe de o parte stă visul de a realiza unirea perfectă, pe de altă parte realitatea incapacităţii reciproce. Să ne înşelăm? Să renunţăm la vis? Sau, aşa cum se întâmplă astăzi cel mai adesea, nici una nici alta, ci a sta împreună atâta timp cât durează visul şi apoi a se despărţi imediat ce răsare realitatea? Răspunsuri diferite, dar în fond asemănătoare: toate vorbesc despre iubire ca şi cum i-ar privi numai pe cei doi eu, bărbatul şi femeia. Oare iubirea omenească nu are nimic de a face cu Dumnezeu? Oare visul întrevăzut, dar risipit din cauza fragilităţii iubirii omeneşti, nu se poate realiza prin puterea lui Dumnezeu?

Tu, Adam şi Eva secolului al XXI-lea, oare ai uitat că poţi conta pe el?

» înapoi la cuprins «