» înapoi la cuprins «

Soţia în planul lui Dumnezeu

Text biblic:

"Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, aşa cum se cuvine în Domnul" (Col 3,18). "Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este capul femeii, aşa cum Cristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui mântuitor şi este. Şi cum Biserica se supune lui Cristos, tot aşa şi femeile să fie supuse în toate" (Ef 5,22-24).

Magisteriu:

"Soţii creştini, ascultând docili glasul său, să-şi amintească faptul că vocaţia lor creştină care a început la Botez, s-a specificat şi s-a întărit apoi prin sacramentul Căsătoriei. Prin el soţii sunt întăriţi şi oarecum consacraţi pentru a îndeplini cu fidelitate datoriile lor, pentru a realiza vocaţia lor până la perfecţiune şi pentru a da o mărturie creştină, care le e proprie, în faţa lumii. Lor le încredinţează Domnul datoria de a face vizibilă în lume sfinţenia şi frumuseţea legii care uneşte iubirea reciprocă a soţilor cu cooperarea lor la iubirea lui Dumnezeu, autorul vieţii umane" (Enciclica Humanae vitae, 25).

Punct de plecare:

Femeia are rolul de a-l completa pe bărbat. Soţia are rolul de a fi una cu soţul ei în iubire, ascultare, respect reciproc, iertare etc.

Conţinut:

Ca parte a blestemului ce a urmat căderii omului, pentru fiecare partener, împlinirea rolului însemna o luptă împotriva "normalului". Pentru Eva era "normal" să dorească să conducă, dar trebuia să fie supusă lui Adam. Pentru Adam era "normal" să lase conducerea pe seama Evei, dar trebuia să îşi ia rolul în serios cu sudoarea frunţii lui. Am observat că rolul soţului în familie se concretizează în ideea iubirii, care înseamnă a conduce slujind, a jertfi altruist şi a investi permanent. Să identificăm acum care este rolul soţiei.

Din punct de vedere al poziţiei, soţul este liderul familiei, iar soţia este ajutorul potrivit. Aceasta nu înseamnă inferioritate, ci funcţionalitate. Soţia a fost creată cu un alt rol care i se potriveşte şi care o împlineşte cu adevărat.

Pentru aceasta apostolul Paul le spune soţiilor că trebuie să fie supuse soţilor. Cu siguranţă că, în contextul de astăzi, când femeia cere drepturi egale cu ale bărbatului, ideea supunerii sună straniu şi arhaic.

Cel mai fericit caz este cel al unei soţii, care a decis să fie supusă soţului înainte de a se căsători, şi a consfinţit aceasta prin legământul Căsătoriei. Supunerea ei nu este faţă de un şef autoritar, de un "dictator", ci faţă de un soţ iubitor şi pe care îl iubeşte. Ea nu este supusă de către soţ, ci se supune bucuroasă.

Relaţia cu Dumnezeu este viaţa soţiei supuse, aşa că nu este în competiţie cu celelalte responsabilităţi. Pentru ea, familia este cea mai importantă responsabilitate umană. A face din familie o prioritate a fost înţeleasă în decursul anilor în două feluri: soţia să fie casnică sau soţia să nu pună slujba sau cariera înaintea familiei.

Oricare opţiune este astăzi dificilă pentru că societatea defineşte o femeie de succes în termenii carierei, a banilor şi a farmecului exterior.

Iată femeia "ideală" aşa cum este ea prezentată în mass-media: coboară dintr-o maşină personală de ultimă generaţie, îmbrăcată incitant după o renumită casă de modă, cu o geantă diplomat în mână, vorbind la telefonul mobil în timp ce stă pe scările rulante care o duc spre birou. Acolo munceşte din zori până seara, ia masa la restaurant cu partenerii de afaceri, fiind cotată ca o persoană de succes. Pentru că are o muncă sedentară este abonată la cel mai vestit salon de înfrumuseţare şi la cea mai performantă sală de fitness. Cumpărăturile le face de la firme recunoscute, direct prin internet. Banii nefiind o problemă, în timpul liber îşi plimbă căţelul pe care a dat preţul unei maşini, iar concediul îl petrece cu alţi parteneri pe una dintre plajele însorite din Hawai sau insulele Bahamas.

În această imagine nu se regăseşte soţul, copiii şi căminul ei. Prezenţa lor ar fi o piedică în calea carierei, a realizării ei. Se pare că acesta este pomul din mijlocul grădinii pentru "Adam" şi "Eva" ai zilelor noastre.

Există şi statutul de soţie casnică. Acest statut oferă timpul necesar pentru treburile casei, pentru investiţia în educarea copiilor şi în lucrarea lui Dumnezeu.

Oricum, simplul fapt că o soţie este casnică, nu înseamnă că automat soţul ei se va simţi iubit şi copii vor creşte frumos. Ea, fiind acasă, trebuie să muncească şi să investească foarte mult pentru ca rezultatul să fie cel dorit. A sta ore în şir în faţa ecranului şi a da copiilor doar mâncare, nu îi ajută nici spiritual, nici educaţional.

Ar fi indicat ca soţia să nu investească în carieră în detrimentul celorlalte obligaţii asumate prin statutul de soţie.

Imaginea cea mai reuşită în acest sens este femeia descrisă în cartea Proverbelor (31,10-31): virtuoasă, să se încreadă în ea inima soţului ei, care face bine şi nu rău în toate, este harnică, se îngrijeşte de hrană, se sacrifică, are diverse iniţiative în administrarea casei, munceşte, se îngrijeşte şi de viitor, face fapte de milostenie şi după ce a terminat toate treburile casei proprii se ocupă şi de alte "afaceri". O astfel de soţie este lăudată de copii şi de soţ şi este plăcută lui Dumnezeu pentru că se teme de el.

Nici unul dintre aceste modele nu este lipsit de posibile dezavantaje. Dacă soţia este casnică, s-ar putea să se simtă frustrată de lipsa vieţii sociale, cu toate că în lucrarea lui Dumnezeu există activitate socială suficientă. Şi din punct de vedere financiar s-ar putea să fie mai greu cu un singur salariu, cu toate că Dumnezeu îi poate binecuvânta în aşa fel încât să nu ducă lipsă. Dacă soţia lucrează, este pericolul să fie tot mai implicată în afaceri şi în timp scurt să pună slujba înaintea familiei. Există şi posibilitatea să găsească un alt bărbat cu care să petreacă mai mult timp decât cu soţul...

Alegerea între cele două modele trebuie să o facă fiecare familie, cu seriozitate, asumându-şi responsabilităţile care decurg din decizia luată.

În ceea ce priveşte convieţuirea cu soţul, soţia nu va fi în opoziţie faţă de el, ci va sprijini iniţiativele lui. Să fie ca o echipă care cooperează, fără a exista ideea competiţiei între ei.

În cazul unui soţ pasiv, care a abdicat de la conducere, o soţie înţeleaptă nu îi va lua locul, ci îl va încuraja să conducă.

În cazul unui soţ dictator, care ia decizii fără să se consulte cu soţia, soluţia este tot supunerea. Împotrivirea faţă de planurile lui nu ar face altceva decât să îl învrăjbească şi să îngreuneze o posibilă deschidere pentru colaborare. Chiar dacă pare idealist, ştiind că responsabilitatea deciziilor din familie aparţine soţului, soţia ar trebui să se simtă protejată de Dumnezeu. Ea are doar poziţia de sprijin, sfătuitor al soţului, nu factor de decizie de bază. O soţie înţeleaptă îi spune soţului părerea ei, dar lasă decizia pe seama lui.

În privinţa iubirii, nu numai soţul trebuie să iubească, ci şi soţia. Aceasta înseamnă că ea va dori să îi împlinească nevoile lui. Soţul este "al ei" şi ea este "a lui". Fiecare este unul pentru altul.

Expresia cu care se încheie pasajul din Scrisoarea către Efeseni, "şi femeia să se teamă de bărbat" (5,33), transmite ideea unui respect special pentru soţ, nu o teamă servilă. Această idee vorbeşte în mod direct despre caracterul ei. În inima soţiei credincioase se află cinstea pentru soţul ei. Ea nu îl ascultă cu pumnii încleştaţi sau scrâşnind din dinţi. Soţul ei este darul lui Dumnezeu pentru ea şi îl apreciază ca fiind cea mai importantă fiinţă umană din viaţa ei.

El se simte în siguranţă lângă ea, îi doreşte compania relaxantă, se desfată în modul frumos în care i se adresează. El ştie că soţia lui este sinceră şi nu se teme de duplicitatea sau infidelitatea ei. Soţia care îşi respectă soţul nu încearcă să compenseze prin împodobirea exterioară ceea ce nu are în interior. Ea este cu adevărat cununa bărbatului ei.

În momente de slăbiciune, soţia este acolo, cu dragoste, gata să îl încurajeze, să îi ridice privirea în sus şi să îl asigure de sprijinul ei. Ea nu râde de el când a falimentat şi nu îi contabilizează greşelile. Ea îi transmite ideea că orice ar fi, în orice situaţie ar fi soţul, se va bucura de cinstea şi respectul ei.

Pentru discuţii:

- Care ar fi într-o scurtă propoziţie rolul soţiei într-o familie?
- Cum rezolvaţi în familia voastră micile conflicte apărute de obicei din cauza a prea multă "vorbărie"?
- Ce valoare mai are astăzi expresia: "soţia trebuie să fie supusă soţului aşa cum Biserica este supusă lui Cristos"?
- Cât la sută din viaţa voastră de familie este comunicare şi cât vorbire indirectă?
- Cum ai încercat să intervii când soţul era nervos?
- Ce sfaturi ai da după anii de căsătorie pe care îi ai tinerelor care vor să se căsătorească?
- În familia voastră se simte iubirea? Ce faceţi pentru a o simţi?
- Pe ce cade accentul în viaţa ta de soţie, pe carieră sau pe familie?
- I-aţi mulţumit vreodată lui Dumnezeu împreună, soţ, soţie şi copii pentru darul de a forma o familie adevărată?

» înapoi la cuprins «