» înapoi la cuprins «

Soţul în planul lui Dumnezeu

Text biblic:

"Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea..." (Ef 5,25). "...iubiţi-vă femeile şi nu fiţi aspri cu ele" (Col 3,19).

Magisteriu:

"Noi nu voim să ascundem dificultăţile, câteodată grave, care sunt inerente soţilor creştini: pentru ei, ca pentru fiecare om «strâmtă e poarta şi îngustă e calea care duce la viaţă». Dar speranţa acestei vieţi trebuie să lumineze drumul lor, în timp ce ei se străduiesc cu curaj să trăiască în înţelepciune, dreptate şi pietate timpul prezent, ştiind că faţa acestei lumi trece. Soţii să depună deci eforturile necesare, susţinuţi de credinţa şi speranţa «care nu înşală, căci iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit», să implore în rugăciune statornică ajutorul divin, să se adape mai ales la izvorul harului şi al dragostei, care este Euharistia. Iar dacă păcatul îi învinge să nu se descurajeze, ci să recurgă cu o umilă perseverenţă la mila lui Dumnezeu, care e acordată în sacramentul Pocăinţei. Ei vor putea astfel să realizeze plinătatea vieţii conjugale, descrisă de apostol: «Bărbaţilor, iubiţi femeile voastre, după cum Cristos a iubit Biserica». Bărbaţii trebuie să iubească femeile ca pe propriul lor trup. A iubi femeia sa nu înseamnă a se iubi pe sine? Ori nimeni nu a urât vreodată propriul său trup: dimpotrivă, îl hrăneşte şi-l întreţine cum o face Cristos pentru Biserică. Mare e acest mister, eu vreau să spun în raport cu Cristos şi Biserica. Dar, în ceea ce vă priveşte, fiecare să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi, iar soţia să-şi respecte bărbatul" (Enciclica Humanae vitae, 25).

Punct de plecare:
Soţul să-şi manifeste forţa, bărbăţia, duritatea etc., protejând, încurajând, iubind soţia.

Conţinut:

Viaţa de familie este ca o orchestră simfonică, în care fiecare instrumentist îşi are partea lui din întreaga partitură. Reuşita unui concert constă, în mare parte, din modul în care fiecare instrumentist execută piesa, aşa cum este scrisă. Nimeni nu îşi poate permite să cânte altceva, fără a strica armonia intenţionată de compozitor.

Înainte de căderea omului în păcat, Dumnezeu a binecuvântat bărbatul cu o soţie, care să îi fie un ajutor potrivit. Prin aceasta a creat ideea conducerii în iubire şi a supunerii în dragoste. Nu era nici un conflict în aceasta, ci o perfectă armonie.

Critic vorbind şi bazându-ne pe cuvântul biblic, Diavolul, şarpele de la început, a fost primul care a stricat acest echilibru prin inversarea rolurilor. El l-a ignorat pe Adam şi a dialogat cu Eva, care a început să conducă familia. Rezultatul acestei acţiuni a dus la o catastrofă imensă: omul a pierdut tot ce a fost frumos înainte de cădere.

Blestemul pe care l-a rostit Dumnezeu atinge în mod fundamental relaţiile din familie: soţul va avea tendinţa să domine, iar soţia să se răzvrătească împotriva autorităţii lui. De asemenea, soţul va avea dificultăţi în a lucra pentru procurarea celor necesare "cu sudoarea frunţii", iar soţia va avea bucuria procreării, umbrită de durerile naşterii, iar moartea va fi aceea care va distruge definitiv relaţia lor.

Diavolul a continuat atacurile sale împotriva familiei şi a ordinii care trebuie să domnească în aceasta. Astfel a "inventat" şi alte păcate, care conduc la distrugerea celulei de bază a societăţii: familia. Câteva dintre ele sunt: poligamia, adulterul, homosexualitatea, incestul, prostituţia şi seducerea, mai ales a persoanelor nevinovate.

Astăzi, societatea găseşte de bune asemenea fapte rele şi le apără. Prin mass-media, şi adesea prin artă, modelul divin pentru căsătorie este contestat sau ridiculizat. Emanciparea femeii şi abuzurile bărbaţilor ajung la cote alarmante.

Dincolo de toate acestea, rolul soţului în familie este determinant. În acest sens, apostolul Paul este suficient de clar şi exigent în acelaşi timp: "Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea..." (Ef 5,25). "...iubiţi-vă femeile şi nu fiţi aspri cu ele" (Col 3,19).

Soţul nu trebuie să îşi supună soţia, să o domine, să îi poruncească, ci să o iubească în modul în care iubeşte Isus Biserica sa. Acesta este rolul pe care îl are soţul în a păstra unitatea familiei. Iubirea nu poate fi distrusă de nimic.

Soţul îşi demonstrează dragostea pentru soţie atunci când conduce slujind, se jertfeşte altruist şi investeşte permanent în soţia lui.

Din punct de vedere practic, soţul este liderul familiei. Acest rol i-a fost dat de la început, atât prin ordinea creaţiei, fiind creat primul, cât şi prin decretul lui Dumnezeu care a spus că soţia este "ajutor potrivit". El este responsabil pentru direcţia în care merge familia şi poartă responsabilitatea pentru deciziile familiei. El este responsabil şi de împlinirea nevoilor materiale ale familiei.

Dată fiind această nobilă responsabilizare, soţul poate cădea în pasivitate, care este de fapt renunţarea la rolul de conducător. Este mai uşor pentru el să nu mai aibă responsabilităţi, şi pare mai natural pentru soţie să ocupe imediat acest loc. Acest model este dăunător atât pentru soţ, care nu este scutit de responsabilitate, cât şi pentru soţie, care se frânge sub povara deciziilor, prea grele pentru ea.

Când nu-şi înţelege bine rolul de conducător, acesta poate degenera în dictatură, care constă în dominarea partenerului, în a decide fără consultarea lui, sau fără a ţine cont de părerile sale. Acest model de conducător nu este dorit de către nimeni, mai ales de către soţie şi copii.

Poate cel mai greu de aplicat la soţii de azi este maniera în care a iubit Isus, jertfindu-se. Soţul, dacă este credincios trebuie să se lepede de sine pentru binele soţiei şi să acţioneze spre binele ei veşnic, sacrificându-se. Isus ne-a iubit cu sacrificii, care au culminat cu jertfa supremă. Nu ştiu dacă va fi cazul ca cineva să îşi dea viaţa pentru soţia lui, dar cu siguranţă este nevoie zilnic de sacrificii pentru binele ei. Aceasta nu înseamnă că trebuie să o idolatrizeze.

Cei care percep mandatul de "cap" al familiei ca fiind dreptul de a dispune, de a da porunci, de a fi servit, nu au înţeles nici ideea biblică, nici modelul lui Cristos. A iubi soţia este o responsabilitate, nu un drept. Povara şi răspunderea este imensă, dar rezultatele pot întrece orice imaginaţie.

Pentru discuţii:

- Ca soţ, cum ţi-ai rezuma într-o singură propoziţie rolul în familie?
- Dacă ar fi ca soţia să-ţi facă o descriere sinceră şi lipsită de prejudecăţi, cum crezi că ar arăta aceasta?
- Cum te vezi în calitate de soţ în familia din care faci parte?
- Care crezi că sunt aşteptările soţiei de la tine?
- Cum vi se pare atitudinea unor bărbaţi de a-şi arăta instinctul dominant în familie prin utilizarea forţei fizice?
- Ce faci pentru a fi plăcut soţiei şi copiilor?
- Ca soţie, care este reacţia ta faţă de hotărârile pe care le ia soţul fără să te consulte?
- Cine conduce cu adevărat în familia voastră? Dar rugăciunea, cine o propune şi când?

» înapoi la cuprins «