» înapoi la cuprins «

Scopul familiei

Text biblic:

"Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vieţuitoarele care se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!»" (Gen 1,28)

Magisteriul:

"Datoria foarte gravă de a transmite viaţa umană, care face din soţi colaboratori liberi şi responsabili ai Creatorului, a fost întotdeauna pentru aceştia izvor de mari bucurii, însoţite totuşi uneori de dificultăţi şi suferinţe. În toate timpurile împlinirea acestei datorii a pus conştiinţei soţilor probleme serioase, dar evoluţia recentă a societăţii a antrenat atari schimbări încât s-au pus noi probleme pe care Biserica nu putea să le ignore, într-un domeniu care atinge aşa de aproape viaţa şi fericirea oamenilor" (Enciclica Humanae vitae, 1).

Punct de plecare:
Prin familie Dumnezeu continuă actul creaţiei ca şi menţinerea ei în existenţă. Familia trebuie să fie icoana iubiri dintre Cristos şi Biserică.

Conţinut:

Am văzut până acum că pentru a fi o familie ideală este nevoie de două persoane care au o relaţie personală cu Dumnezeu. Ei sunt uniţi de Dumnezeu pentru toată viaţa, au la temelia căminului dragostea şi au consimţit să încheie împreună legământul sfânt al Căsătoriei.

Fiind încheiată căsătoria după voinţa lui Dumnezeu, este şi binecuvântată de el, cei doi având toate şansele să fie fericiţi.

În această cateheză vom încerca să întrevedem scopul pentru care Dumnezeu a instituit şi a dorit familia. Este posibil să existe două persoane bine intenţionate, care să dorească să împlinească în căsnicie scopurile lor, nu ale lui Dumnezeu. Aceasta va duce la frustrare reciprocă. Nu noi alegem care să fie scopul familiei. O putem face, dar, de cele mai multe ori, alegerile umane duc la eşecul total. Scopul oricărei familii este trasat deja de Dumnezeu prin creaţie. Chiar la o scară mai mică nu putem face schimbări: noi nu putem decide să auzim cu plămânii, sau să privim cu inima. Şi în lumea lucrurilor suntem limitaţi: noi nu putem decide să folosim cuptorul cu microunde pentru a aspira, nici nu putem decide ca apa să se ridice deasupra uleiului. Este deci, un act extrem de arogant să ai pretenţia că tu decizi menirea familiei.

Cu toate acestea, dacă s-ar face un sondaj în lumea creştină, puţini ar şti care este scopul stabilit de Dumnezeu pentru familie! Nu este de mirare că ei nu împlinesc acest scop, deoarece nu-l cunosc.

Să începem deci să privim la ce ne spune Dumnezeu despre scopul familiei. Ca să fie mai uşor de reţinut vom folosi trei cuvinte: continuarea creaţiei, împlinire, imagine.

Familia există pentru a continua creaţia lui Dumnezeu.

Adesea noi citim versetul din cartea Genezei (1,28) în mod izolat. "Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vieţuitoarele care se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!»" Rezultatul este înţelegerea faptului că familia există pentru a perpetua doar rasa umană. El are însă datoria de a perpetua şi celelalte regnuri: animal, vegetal, mineral etc.

Omul este mai mult decât un animal care se reproduce. Copii nu se nasc doar de dragul perpetuării speciei. Ei trebuie să poarte o dată cu naşterea lor şi chipul lui Dumnezeu.

Aceasta este intenţia iniţială a lui Dumnezeu. Implicaţiile sunt enorme. Mai întâi soţii sunt cei care trebuie să posede chipul lui Dumnezeu în ei.

Dumnezeu a dorit ca Adam şi Eva, care erau creaţi după chipul şi asemănarea lui, să se înmulţească. După căderea în păcat, această poruncă nu mai este amintită. Ea reapare abia în (Gen 9,1.7) când Dumnezeu oferă o nouă şansă omenirii prin Noe.

În familie, soţii, pe lângă datoriile fizice pe care le au faţă de copii, au şi datorii spirituale. Pe lângă hrană şi îmbrăcăminte, ei trebuie să li-l ofere şi pe Dumnezeu. Ei trebuie să fie înconjuraţi de dragostea şi devotamentul pentru Dumnezeu. Trebuie să fie crescuţi în frica lui Dumnezeu.

Dacă familia nu face acest lucru, nimeni nu va putea suplini această nobilă, dar grea misiune. Nu există nici o scuză care să fie acceptată pentru părinţii creştini care nu împlinesc acest mandat. Copiii ne sunt daţi pentru a fi îndreptaţi spre împărăţia lui Dumnezeu, nu spre condamnarea veşnică!

Familia există însă şi pentru împlinirea soţilor. Şi ei au nevoia lor companie. Dumnezeu a afirmat că nu este bine ca omul să fie singur. El este creat pentru a comunica cu cineva, pentru a se relaţiona la cineva asemenea lui. Este adevărat că omul comunică cu multe persoane în afara celor din familia lui, dar în modul cel mai serios, intim şi constant, această nevoie este împlinită doar în familie. Elementul cel mai important al companiei, de care depinde de fapt şi atmosfera din familie, este relaţia spirituală dintre soţi.

Mai există o nevoie, pe care Biserica, inspirată de Dumnezeu o reglementează pentru a nu se abuza de ea, nevoia de intimitate sexuală. Nu ar trebui să ne sfiim să recunoaştem că suntem creaţi de Dumnezeu ca fiinţe sexuale. Care este cadrul unde pot fi împlinite aceste nevoi? În familie! De ce? Pentru că ea presupune o mare responsabilitate, mai ales dacă rezultatul este conceperea vieţii.

Un alt tip de nevoie este nevoia de siguranţă. Această nevoie este împlinită prin seriozitatea legământului Căsătoriei. Partenerul este alături la bine şi la rău, în caz de boală, ca şi în timp de sănătate, în sărăcie sau bogăţie, cât timp trăieşte unul dintre ei. Niciodată, în cadrul sacramentului Căsătoriei, vreo unul dintre soţi, nu trebuie să fie lipsit de siguranţa prezenţei celuilalt.

Familia este dorită de Dumnezeu şi spre mai marea lui slavă.

Încă din Vechiul Testament, Dumnezeu se prezintă ca tată, sau soţ al poporului ales, ambele imagini aparţinând familiei. De asemenea, singura rugăciune pe care Isus Cristos a lăsat-o ucenicilor începe cu un cuvânt pronunţat foarte des în familie: "Tatăl nostru".

În Noul Testament, familia este prezentată ca o imagine a relaţiei dintre Cristos şi Biserică. Ritualul sacramentului Căsătoriei aminteşte acest aspect şi-i încurajează pe soţi, arătând că şi iubirea lor trebuie să fie asemenea celei dintre Cristos şi Biserică. Soţul trebuie să fie asemenea lui Cristos, iar soţia asemenea Bisericii. Şi aceasta în faţa unei lumi care are alte standarde, alte concepţii de viaţă şi o accentuată ignoranţă cu privire la aspectele spirituale.

Dacă cineva ar întreba: "Cum este Cristos?", un soţ creştin ar trebui să poată spune: "Ca mine! Iertător ca mine, jertfitor ca mine, iubitor ca mine..., dar la o scară mai mare, a perfecţiunii". Când copilul unui credincios întreabă: "Cum este Dumnezeu?", tata ar trebui să-i poată răspunde: "Ca mine! Poartă de grijă ca mine, este atent ca mine, disciplinează ca mine, încurajează ca mine..., doar că el, fiind perfect nu greşeşte niciodată!"

Ar fi minunat să găsim printre părinţii din familiile noastre astfel de răspunsuri, dar... dacă totul este făcut spre mai marea slavă a lui Dumnezeu, realitatea ar putea să se apropie de aceste standarde.

Pentru discuţii:

- Care este scopul principal al căsătoriei? Dar altele?
- În ce mod continuă astăzi familiile noastre creaţia lui Dumnezeu?
- Care sunt nevoile principale ale familiei din care faceţi parte?
- Ce importanţă are viaţa în cadrul familiei voastre? Dar educaţia copiilor?
- În ce măsură transpare chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în membrii familiilor noastre?
- Ce faceţi pentru vă asemăna cât mai mult cu Dumnezeu?
- În ce măsură împliniţi în familia voastră nevoile celuilalt?
- Familia din care faci parte, este o mărturie a voinţei lui Dumnezeu?

» înapoi la cuprins «