» înapoi la cuprins «

O, iubire, care eşti veşnică...

Text biblic:

"Iubirea nu încetează niciodată" (1Cor 13,8).

Magisteriu:

"Este apoi o iubire totală, adică o formă cu totul specială de prietenie personală, prin care soţii îşi împărtăşesc în mod generos toate lucrurile, fără rezerve nejustificate şi fără calcule egoiste. Cine iubeşte cu adevărat pe cel cu care s-a căsătorit, nu-l iubeşte numai pentru ceea ce primeşte de la el, dar pentru el însuşi, fericit să-l poată îmbogăţi prin dăruirea de sine" (Enciclica Humanae vitae, 9).

Punct de plecare:

O familie poate funcţiona normal doar dacă are la bază iubirea. Orice altă motivaţie nu rezistă în timp.

Conţinut:

În această cateheză ne întrebăm dacă familia trebuie neapărat să se formeze şi să existe din iubire. Nu cumva formula de la căsătoria civilă "din dragoste şi nesilit de nimeni iei în căsătorie pe..." este artificială? Poate familia să fie fericită şi fără dragoste?

Mai întâi există mai multe raţiuni pentru care cineva se poate căsători. Noi vom prezenta câteva dintre motivaţiile greşite pentru căsătorie şi vom înţelege apoi de ce iubirea este, nu doar una din raţiunile pentru care cineva ar trebui să se căsătorească, ci este singurul motiv care asigură reuşita în familie.

Unii se pot căsători din interes. Pentru cei care văd în căsătorie un mod de împlinire personală, interesul este raţiunea cea mai importantă pentru căsătorie. Interesul poate fi: să obţină bani sau averi, să obţină un anumit statut datorită partenerului, să beneficieze de poziţia şi pregătirea lui, să aibă un partener atractiv etc.

Alţii se căsătoresc, ce-i drept foarte puţini, din milă. Aceştia doresc să ofere atenţie unei persoane care de obicei nu este în atenţia celorlalţi. Ei văd căsătoria prin ochii carităţii. Acest act, oricât de nobil ar fi, nu constituie o raţiune destul de puternică pentru căsătorie.

Alţii în schimb se căsătoresc din obligaţie, poate pentru simplul fapt că doresc să aibă conştiinţa liniştită. Uneori poate fi doar o vină imaginară, date fiind discuţiile îndelungate pe care le-au avut. În alte cazuri poate fi vorba despre o implicare fizică în relaţia de prietenie, prin care cei doi se simt obligaţi să se căsătorească. De exemplul apariţia unui copil în afara căsătoriei. Dacă aceasta este singura raţiune pentru căsătorie, viaţa de familie va fi ca o pedeapsă pe viaţă.

Unii se căsătoresc doar din dorinţa de evadare. Este posibil ca unii părinţi să se poarte nepotrivit cu copiii lor, creând în ei dorinţa de evadare. Neavând alte posibilităţi unii aleg să scape de atmosfera stresantă de acasă, prin căsătorie. Ei au şanse foarte mari să ajungă într-o situaţie similară în propria lor familie. Fuga de un rău nu se rezolvă printr-un alt rău.

Este posibil ca unii să se căsătorească şi din răzbunare. În acest caz este neînţelept actul căsătoriei pentru a produce suferinţă cuiva. Ştiind principiile cuiva şi faptul că ar suferi dacă te-ai căsători cu o anumită persoană, să alegi căsătoria cu ea.

Unii pot afirma că încheie sacramentul Căsătoriei pur şi simplu pentru faptul că sunt îndrăgostiţi. Mulţi tineri au experimentat o stare specială pe care ei o numesc, pe nedrept, dragoste. Dacă le ceri să explice fenomenul vor spune că au o relaţie extraordinară, în care totul este perfect, că au găsit perechea perfectă, cu care se potrivesc de minune şi că nimic în lumea aceasta nu se poate compara cu relaţia lor. Dorinţa lor este una egoistă, de a-şi împlini fiecare nevoile cu ajutorul celuilalt. Aceasta însă se poate numi doar îndrăgostire de moment şi nu este iubirea de care are nevoie familia pentru a rezista o viaţă întreagă.

Sunt cel puţin trei motive pentru care simpla îndrăgostire nu este adevărata iubire:
1. Nu este un act al voinţei, nici o alegere conştientă. Nimeni nu alege să se îndrăgostească, ci pur şi simplu se întâmplă.
2. Este fără efort. Totul pare uşor, chiar şi "eforturile" par normale.
3. Nu caută dezvoltarea celuilalt. Cei în cauză au impresia că au atins perfecţiunea, scopul lor fiind să rămână aşa.

Nu este rău să te îndrăgosteşti de cineva. Este rău abia în momentul în care această îndrăgostire este folosită în mod egoist, fără a fi însoţită de iubirea de care vorbeşte apostolul Paul în 1Cor 13,8, acea iubire care durează veşnic. Şi ca să se poată vorbi de o astfel de iubire, atât tu ca şi persoană, cât şi persoana de care te-ai "îndrăgostit" trebuie să împlinească anumite condiţii. Cineva poate fi atât de frumos sau frumoasă încât trecând pe stradă te poţi îndrăgosti pur şi simplu. Aceasta însă nu dă dreptul nimănui să spună că se poate şi căsători cu acea persoană. Ea poate fi deja căsătorită! Fiind lăsată de Dumnezeu, îndrăgostirea nu este rea. Ea devine o problemă dacă nu este acompaniată de dragostea reală.

Din punctul nostru de vedere putem înlocui aici termenul "îndrăgostire" cu acela de "simpatie". Ai întâlnit pe cineva pe stradă şi deodată îţi devine simpatic. Nu înseamnă că te şi poţi căsători cu el.

Pentru a ne da seama dacă este o iubire adevărată, aceasta are înglobată în ea anumite caracteristici, cum ar fi: iubirea ca atare, emoţia, implicarea voinţei şi a raţiunii, o anumită disciplină, un anumit realism, dar şi un anumit dinamism. La o astfel de iubire se ajunge progresiv. O astfel de iubire nu posedă persoana celuilalt, ci o face să crească.

Simpla "îndrăgostire" necontrolată, poate fi obsesivă, din instinct, lipsită de raţiune, efect al unei stări de euforie şi se poate termina totul într-o iluzie.

Marea problemă a simplei îndrăgostiri este că nu durează veşnic. În timp scurt sentimentele se ofilesc, vraja se destramă şi relaţia, care părea "perfectă", se transformă peste noapte într-un coşmar greu de făcut faţă.

Se poate întâmpla ca în multe familii să se audă: "Nu îl mai iubesc, nu mai simt nimic pentru el..., relaţia noastră este goală, seacă, de gheaţă..." Ceea ce spune de fapt persoana respectivă este că şi-a epuizat motivaţia pentru care s-a căsătorit. El nu mai are nici interes, nici milă..., nici măcar îndrăgostire.

În acest caz, respectiva familie se pare că se resemnează. Relaţia se păstrează în ciuda faptului că este nefuncţională. Unii o fac din raţiuni sociale, pentru că sunt copii de crescut, sau doar să păstreze o impresie bună pentru cei din jur, sau pur şi simplu ajung la o resemnare stoică: "Dacă aşa mi-e scris...!?"

Alţii, din cele mai banale până la cele mai complexe motive, ajung să se despartă. De la nepotrivirea de caracter, pe care o invocă cei mai mulţi, până la despărţire cu acordul ambelor părţilor, se invocă tot felul de motive pentru despărţire. Aceştia cred că pot fi fericiţi şi în afara unei căsătorii care, oricum nu mai funcţiona. Dar poţi fi fericit în afara harului lui Dumnezeu? Adevărata dragoste nu dispare niciodată, pentru că este din Dumnezeu. Ea investeşte mereu, şi neobosită se jertfeşte pentru binele celuilalt. Ea este mai tare decât orice obstacol, inclusiv moartea.

Există câţiva paşi realişti care pot fi făcuţi în vederea unei iubiri adevărate. La aceştia mai trebuie adăugată doar voinţa celor doi.

Doar inundat de iubire, o înţelegi şi o poţi dărui şi tu! Trebuie să te laşi iubit pentru a putea iubi. Conştientizează că Dumnezeu vrea să iubească prin tine şi o poate face doar prin tine. Cu ajutorul lui, fă tu de fiecare dată primii paşi. Gândeşte totdeauna pozitiv despre partenerul sau partenera ta. Gândul este sămânţa care va rodi în faptele tale. Seamănă seminţe bune. Lucrează mult la atitudinea ta faţă de el. Vorbeşti totdeauna cu blândeţe şi foloseşte cuvinte frumoase. Cuvintele frumoase iau tot atât de mult efort pentru a fi rostite ca şi cele urâte.

Pentru discuţii:

- Care este virtutea de bază în cazul încheierii unei căsătorii şi cum se poate ajunge la ea?
- Care sunt câteva din motivele greşite care pot face din căsătorie un "Calvar"?
- Care este diferenţa dintre îndrăgostire şi adevărata iubire?
- Este greşit ca cineva să fie numai îndrăgostit înainte de căsătorie?
- Cum aţi reacţiona dacă partenerul sau partenera ar trece printr-o situaţie financiară, socială, spirituală sau de sănătate precară?
- De când nu ai mai spus partenerului sau partenerei că o iubeşti?
- Cât timp vă rugaţi împreună în familia voastră?
- În ce măsură vă lăsaţi duşi de "mreaja" îndrăgostirii?
- Ce înseamnă după părerea ta a iubi pe cineva după cum ne iubeşte Dumnezeu?

» înapoi la cuprins «