» înapoi la cuprins «

Cateheza nr. 6

Decembrie 2008

A doua venire a Domnului

Deoarece suntem în perioada Adventului, propunem în cadrul acestei cateheze o temă fundamentală pentru crezul creştin: a doua venire a Domnului. Pentru aprofundarea acestei teme, parcurgem Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni.

Apostolul neamurilor a compus această scrisoare în anul 50 sau 51. La vremea compunerii acestei scrisori, sfântul Paul se afla la Corint, în provincia Ahaia. Înainte de a sosi aici, Apostolul petrecuse mai multe săptămâni în Tesalonic, capitala de atunci a Macedoniei. În sufletul şi mintea Apostolului sunt prezente amintirile şi impresiile şederii în Tesalonic. Îşi aminteşte de primirea călduroasă pe care i-au făcut-o păgânii, dar şi de reacţia dură a evreilor din Tesalonic care au instigat locuitorii cetăţii împotriva lui Paul şi Sila, fapt care l-a constrâns pe Paul să fugă din cetate. La câtva timp după aceasta, discipolul Timotei îi aduce veşti din Biserica "nou-născută" din Tesalonic. Timotei îl informează pe apostolul Paul despre întrebările şi incertitudinile tesalonicenilor, iar Paul decide să trimită un mesaj care va fi citit tuturor: "Salutaţi-i pe toţi fraţii cu o sărutare sfântă. Vă rog stăruitor, pentru Domnul, ca această scrisoare să fie citită tuturor fraţilor" (1Tes 5,26.27). Scrisoarea întâi către Tesaloniceni este prima scriere paulină ajunsă la noi şi, aproape sigur, primul text al Noului Testament.

Cine citeşte această scrisoare simte cum paginile scrierii sunt pătrunse de un fel de fior al aşteptării: Biserica acelui oraş simţea ca iminentă noua şi definitiva venire a Domnului pentru a pecetlui istoria. În faţa acestei situaţii, apostolul Paul încearcă să atenueze această tensiune excesivă care, aşa cum se va vedea, devalorizează implicarea creştinilor în prezent. De asemenea, făcând referinţă la o imagine folosită de Isus, apostolul Paul îi face pe tesaloniceni să abandoneze orice tentativă de a crea "horoscoape" despre sfârşitul lumii: "Cât despre timpul şi momentul acela, fraţilor, nu aveţi nevoie să vi se scrie căci voi înşivă ştiţi prea bine că ziua Domnului vine ca un hoţ în timpul nopţii" (1Tes 5,2).

În viziunea sfântului Paul, aşa cum rezultă din scrierea sa, vigilenţa este desigur necesară pentru ca "ziua aceea să nu vă surprindă ca un hoţ" (5,4), dar Apostolul ia atitudine împotriva celor care creează agitaţie şi care se distanţează de responsabilităţile de fiecare zi pentru a decola ideal către răsăritul etern al luminii. Celor care trăiau în aşteptarea iminentei veniri a Domnului, le scrie: "Totuşi vă îndemnăm, fraţilor, să prisosiţi şi mai mult, căutând să trăiţi în linişte, să vă vedeţi de treburile voastre şi să munciţi cu propriile voastre mâini, după cum v-am poruncit,să vă comportaţi cu demnitate faţă de cei din afară şi să nu aveţi nevoie de nimeni" (1Tes 4,10-12).

Cu toate acestea, Apostolul vrea să îndrepte privirea creştinilor din Tesalonic spre acel orizont aşteptat, dar necunoscut, poate pentru a nu părea evaziv în răspunsul său. El încearcă să răspundă la o întrebare secundară formulată de creştinii din Tesalonic: în momentul suprem, cei care vor fi încă în viaţă la a doua venire a lui Cristos, ce soartă vor avea? Iată răspunsul paulin, un răspuns pătruns de limbajul simbolic apocaliptic, un limbaj bine cunoscut din Cartea Apocalipsului: "Însuşi Domnul... va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi, apoi, noi cei încă vii, care vom, şi vom fi răpiţi împreună cu ei în nori ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi cu Domnul pentru totdeauna" (1Tes 4,16-17).

În aceste cuvinte ale Apostolului găsim un scenariu cosmic copleşitor: o trecere nedureroasă din timp în eternitate, din spaţiul terestru în infinitul ceresc. Această viziune a apostolului Paul din Scrisoarea întâi către Tesaloniceni va fi nuanţată într-un anume fel în Scrisoarea întâi către Corinteni, unde Apostolul introduce necesitatea unei metamorfoze radicale şi a celor vii în acea trecere finală: "Iată, vă spun o taină: nu toţi vom muri, însă toţi vom fi transformaţi. Într-o clipă, într-o clipire de ochi, la sunetul trâmbiţei de apoi, căci va suna trâmbiţa şi morţii vor învia neputreziţi, iar noi vom fi transformaţi. Căci această fiinţă supusă putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezire şi această fiinţă muritoare trebuie să se îmbrace în nemurire" (1Cor 15,51-53).

Răspunsul apostolului Paul nu va fi suficient, din câte se pare, pentru a-i linişti pe creştinii din Tesalonic. Va exista o a doua scrisoare adresată lor, mai tensionată şi de o lectură mai grea, dar care este semn al unui creştinism care nici nu se pierde şi nu se disipează în vicisitudinile istoriei, nici nu migrează direct spre cer, trecând cu privirea actuala noastră condiţie terestră.

În faţa tentaţiei de a crea un "horoscop" care pretinde a şti cu exactitate data sfârşitului lumii, Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni se exprimă limpede, reluând limbajul lui Isus: "Cât despre timpul şi momentul acela, fraţilor, nu aveţi nevoie să vi se scrie căci voi înşivă ştiţi prea bine că ziua Domnului vine ca un hoţ în timpul nopţii" (1Tes 5,2).

În faţa tentaţiei "arcei lui Noe", adică în faţa tentaţiei de a fugi din faţa responsabilităţilor pe care ni le impune condiţia noastră actuală, scrisoarea Apostolului ne aminteşte de datoria de a ne implica în lumea concretă în care trăim. Creştinii nu pot trăi într-o specie de "spaţiu virtual" ocupat de cei aleşi, ci trebuie să fie oameni ai credinţei şi ai speranţei, ancoraţi în realitatea lumii în care trăiesc.