» înapoi la cuprins «

Cateheza nr. 2

August 2008

Saul-Paul în timpul necunoaşterii lui Cristos

Saul-Paul, evreul născut în Tarsul Ciliciei, nu l-a cunoscut pe Isus în timpul vieţii sale, aşa cum l-au cunoscut cei doisprezece apostoli. Paul îl va întâlni pe Isus înviat numai la câţiva ani după evenimentele pascale din anul 30 d.C. (anul cel mai probabil al răstignirii lui Isus). Cine şi ce a fost Saul-Paul înainte de întâlnirea cu Cristos pe drumul Damascului? La această întrebare răspunde această cateheză, care ia în consideraţie perioada cuprinsă între naşterea lui Saul şi evenimentul din Damasc.

Apostolul neamurilor s-a născut în oraşul Tars, în Cilicia, cândva între anii 7-10 d.C. (nu toţi istoricii sunt de acord asupra acestei date, unii plasând naşterea sfântului Paul chiar în jurul anului 5 î.C.). Din cartea Faptele Apostolilor aflăm că apostolul neamurilor se numea Saul-Paul (cf. Fap 13,9). Ca mulţi contemporani evrei, Paul avea două nume, unul ebraic (Shaul) şi altul latin sau grecesc (Paulos). Faptul că autorul Faptelor Apostolilor foloseşte numele "Saul" până la capitolul 13, versetul 9, şi după aceea numele de "Paul", a dus la speculaţii despre o posibilă schimbare a numelui într-un moment crucial al carierei sale apostolice, respectiv începutul primei călătorii misionare (sfântul Augustin gândea că numele Paul a fost ales, deoarece apostolul naţiunilor se considera cel mai mic dintre apostoli; paulus, în latină, înseamnă "mic"). Dar folosirea separată a celor două nume se poate explica printr-o raţiune practică: autorul a folosit numele ebraic în acea parte a naraţiunii care îl prezintă pe Paul în zona Palestinei, în timp ce foloseşte numele latin în partea dedicată misiunii apostolului printre păgâni.

Saul-Paul a copilărit la Tars, oraşul său natal. Tarsul Ciliciei, situat în vechime pe teritoriul actualei Turcii, este considerat pe bună dreptate unul dintre centrele culturale cele mai faimoase ale lumii greceşti. Când Paul declara în Fap 21,39,,Eu sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, cetăţean dintr-o cetate care nu este fără faimă", el nu exprima doar mândria de a fi cetăţean al unei mari cetăţi, ci atesta o realitate istorică. În perioada romană, importanţa Tarsului a fost recunoscută în anul 67 î.C., când a fost desemnat capitală a provinciei Cilicia. Retorii şi filozofii Tarsului erau stimaţi de cele mai înalte autorităţi ale statului roman şi erau invitaţi la Roma ca maeştri ai familiilor aristocrate, incluzând familia împăratului.

Saul-Paul a fost cetăţean cu drepturi depline al oraşului Tars din provincia Cilicia. Acest drept l-a dobândit prin naştere, deoarece aparţinea uneia dintre cele mai vechi familii de evrei din oraş; probabil unul dintre strămoşii săi a meritat acest privilegiu pentru un serviciu adus puterii romane. Cetăţenia romană era un privilegiu invidiat de cei care locuiau în afara Italiei. Paul era mândru de acest privilegiu, cu atât mai mult cu cât cetăţenia romană îi revenea prin naştere, şi a ştiut să valorifice acest privilegiu în anumite circumstanţe dramatice ale vieţii sale. A rămas renumit apelul său la cezar (cf. Fap 22,24-29; 25,8-12).

După propria sa mărturie, Saul-Paul s-a născut într-o familie de iudei fervenţi şi a fost educat în spiritul religiei iudaice. Familiile ebraice din diaspora, fidele cu rigurozitate Legii mozaice şi de tendinţă fariseică, aşa cum era familia în care s-a născut Saul-Paul, nu-şi trimiteau fiii într-o şcoală păgână. Paul nu pare să arate în scrierile sale că a studiat filozofia grecească sau clasicii antichităţii, dar a avut de multe ori posibilitatea de a asculta retori sau filozofi păgâni. Cu mare probabilitate, Paul a parcurs un model de şcoală specific iudaismului diasporei elenistice, care consta în instruirea elementară şi formarea generală superioară. Desigur, Torah era materia principală de studiu. Cât priveşte limbile, programul şcolar prevedea aramaica şi greaca. Introducerea în filozofia greacă era învăţată cu reţinere sau lăsată deoparte. Dar pare puţin probabil că renunţau la retorică, adică arta de a alcătui şi a expune un discurs. Studiile arată cum Paul şi-a însuşit modelul retoric greco-roman, ceea ce-l va ajuta să exprime cu convingere cuvântul lui Dumnezeu într-o lume care aprecia foarte mult arta vorbirii. Am putea adăuga aici un amănunt care nu ar trebui trecut cu vederea: în antichitate, retorica, adică arta compunerii şi redării unui discurs frumos, era coloana vertebrală a studiilor. Marii misionari şi învăţaţi creştini ai primelor secole au fost aproape toţi foarte buni retori, şi asta explică în bună parte impactul extraordinar al mesajului lor asupra societăţii în care au trăit.

Tânărul evreu Saul-Paul a putut să înveţe din primii ani "greaca comună" (koine dialektos), cunoscută în toate centrele civile ale lumii romane, mai ales în partea orientală. Paul a devenit un maestru al acestei limbi "internaţionale", de care se va sluji cu dezinvoltură până la sfârşitul vieţii sale pentru a exprima concepte teologice de o profunzime insondabilă. Apostolul Paul va scrie în greceşte nu numai celor din Filipi şi Corint, ci şi locuitorilor din îndepărtata Galaţia sau celui mai roman dintre toate oraşele, Roma. De aceea, multiplicitatea lingvistică a câmpului misionar (cf. Fap 2,8-11) nu constituie pentru Paul o problemă serioasă care să-l împiedice să-şi desfăşoare activitatea misionară în oraşele provinciilor, după ce a învăţat greaca de mic la Tars.

Tânărul Saul-Paul a fost trimis la Ierusalim, centrul spiritual al iudaismului, la Beith Hamidrash (Casa interpretării sau Şcoală) pentru a aprofunda Scripturile şi religia părinţilor. Paul devine - aşa consideră unii autori - un rabin devotat cu totul cauzei religioase.

Dar iudaismul din timpul lui Paul cunoaşte mai multe orientări. La vremea lui Paul existau trei grupări religioase: fariseii, saduceii şi esenienii, o grupare cu caracter sectar. Aceste trei grupări se diferenţiau în materie de concepţii teologice, fie că era vorba de numărul cărţilor din Biblie pe care le considerau drept normative, fie că era vorba de maniera concretă de a trăi, fie că era vorba despre viziunea teologică cu privire la viaţă şi la mântuire. Unde se situează iudeul Saul-Paul în această panoramă de gândire? Apostolul Paul se defineşte pe sine ca ex-fariseu. Preocuparea principală a fariseilor era Legea (Torah), înţeleasă ca normă exclusivă de viaţă pentru tot Israelul. Fariseul obişnuit se implica cu toată forţa ca întreg poporul să fie adus sub puterea sfinţitoare a Torei.

În perioada premergătoare evenimentului de la Damasc, Paul a fost un fariseu activ, care s-a implicat - aşa cum rezultă din cartea Faptele Apostolilor, dar şi din propria sa mărturie - în persecutarea celor care urmau "calea", fiind plin de zel şi decis împotriva religiei lui Isus, Mesia şi Mântuitorul lumii, care începea să se răspândească şi să se afirme.