Erau într-adevar multe prescrieri si oamenii au hotarât ca de azi înainte sa nu mai fie valide aceste reguli. Parea frumos.
Scoala, fireste, era goala pentru ca toti copiii au mers la baie; lumea a scos mesele în strada caci acolo batea soarele; tinerii au deschis la maximum casetofoanele si au lasat sa functioneze zi si noapte; când Peter a iesit din apa, n-a mai gasit pantalonii. I-a luat Klaus. "Nu mai sunt reguli", striga el si fugi de acolo; Maja o gasi în camera sa pe micuta Ester de la etajul de deasupra. Tocmai voia sa-i strice papusa. "Ce faci aici, Ester?" "Nu mai sunt reguli", spuse micuta, lua papusa si fugi din camera. "Am fost la scoala", spuse Bruno. "Sa nu ma minti!", striga tatal. "Nu mai sunt reguli. Deci nu am mintit". Când oamenii voiau sa doarma nu puteau din cauza muzicii galagioase. Multi nu mai gaseau banii la locul lor; copiii dormeau unde apucau; masinile claxonau pe strada fara rost, stricau masutele care stateau pe strada. "Unde sunt copiii? Cine a stricat masuta mea? Unde-mi sunt banii? Unde e politia?" Dar la numarul de telefon de la politie nimeni nu ridica receptorul. Caci daca nu exista reguli, nu mai e nevoie nici de cineva care sa-i apere.
Înca în acea noapte începura sa sune clopotele bisericii. Lumea s-a adunat, iar unul a spus: "Asa nu se mai poate trai". "Nu, asa nu mai putem trai", spusera si ceilalti. "Ne trebuie reguli", striga unul. "Da, vrem din nou reguli", strigara cu totii.
Începura sa faca din nou reguli. Copiii sa asculte de parinti. Parintii sa-si iubeasca copiii. Nu e voie sa faci rau unul altuia. Nu e voie sa se fure. Trebuie sa se spuna adevarul. "Vrem aceste reguli", spusera cu totii si mersera pacifici la casele lor.