Sa educam prin pilde si povestioare

În timpul primului razboi mondial au fost chemati pe front si tinerii de 18 ani. Era ceva sfâsietor sa vezi cum îsi iau ramas bun de la cei dragi. În gara unui oras mare, parintii si prietenii erau strânsi în jurul unui grup de soldati care plecau. Toti se îmbratisau plângând; multi se priveau pentru ultima data.

Un barbat strângea mâna fiului sau încercând zadarnic sa-i spuna "Adio". Ochii sai erau plini de lacrimi. Mâinile îi tremurau si nu reusea sa vorbeasca. Acela era singurul sau fiu, îl iubea din toata inima. Dar ce putea sa-i spuna?

Locomotiva dadu semnalul de plecare, iar soldatii trebuiau sa urce în vagoane. Batrânul tata îl strânse la piept si, cu o voce grava, îi sopti: "Ionelul meu, sa nu mori". Toti soldatii erau în tren. Multimea aplauda si toti îsi agitau mâinile în semn de ramas bun. Omul, îndurerat, îl fixa pe fiul sau care îl saluta de la fereastra. Mai voia sa-i spuna ceva. Deodata trenul începu sa se miste. Apoi se isca o galagie în multime, dar el se apropie de tren si-i striga cu putere: "Ionele, fiul meu, sa nu te îndepartezi de general!".