Rostowzew începu sa citeasca: "Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor este împaratia lui Dumnezeu. Fericiti cei întristati, caci Dumnezeu îi va mângâia". Regizorul râse pe sub mustata în spatele culiselor crezând ca peste câteva momente toti vor izbucni în hohote de râs. Dar nu se întâmpla nimic.
Rostowezw citi mai departe: "Fericiti facatorii de pace, caci ei vor mosteni pamântul". Publicul nu se misca. Publicul simti ca în artist se întâmpla ceva deosebit. Toti asteptau ce avea sa se întâmple. Era o tacere de mormânt. Apoi, dupa o scurta pauza, artistul citi mai departe, pe un alt ton al vocii, toate cele 48 de versete ale capitolului cinci din Evanghelia dupa Matei. Nimeni nu-l întrerupse. Era ca si cum statea însusi Isus înaintea lor. Apoi, încet, se desprinsera de pe buzele sale urmatoarele cuvinte: "De aceea fiti desavârsiti, fiindca si Tatal vostru din ceruri este desavârsit!"
Rostowzew închise cartea. Acest gest parea ultimul din viata sa. Îsi facu cruce si spuse cu voce tare cuvintele tâlharului de pe cruce: "Doamne, ai mila de mine când vei veni în împaratia ta!" Nimeni nu striga, nu fluiera sau protesta. Parasira cu totii în tacere teatrul. Era ca si dupa furtuna: fulgerul a lovit si i-a atins pe toti. Piesa nici ca a mai fost reprezentata vreodata pe scena de atunci încoace. Iar Rostowzew, dupa acea seara a premierii, disparu pentru totdeauna.