Într-un sat de pescari din America Latina traia un om, pe nume Marco, cu sotia sa Linda si cu cei trei copii ai lor: Iosif, Amalia si Lucia. El lucrase multi ani ca pescar. Dar de câteva luni era somer, deoarece firma piscicola la care lucrase se retrase din sat din cauza falimentului.
Sosi ziua când Marco trebuia sa paraseasca familia si sa mearga într-un oras mare, la mare distanta de sat, pentru a gasi ceva de lucru. Daca ar fi ramas în sat, putinele economii s-ar fi consumat imediat, iar familia ar fi trebuit sa moara de foame. Mama si copiii erau foarte tristi ca tatal trebuia sa plece asa departe pentru a câstiga pâinea cea de toate zilele. Dar si Marco era trist pentru ca nu stia când avea sa-si revada copiii si sotia. Se gândi toata ziua ce ar putea sa lase familiei pentru ca sa se gândeasca la el în timpul absentei sale si, de asemenea, ce ar putea sa ia cu sine ca amintire.
Se facuse seara si toti erau asezati în jurul mesei. Fiecare stia ca aceasta cina era ultima la care aveau sa manânce împreuna. Domnea o tacere ca de moarte si toti stiau de ce. Deodata tatal lua cuvântul si spuse: "Nu stiu când ma voi întoarce. De aceea vreau sa iau cu mine o amintire: ea îmi va aminti ca trebuie sa va iubesc si sa ma întorc. Dar si eu vreau sa va las ceva care sa va aminteasca ca trebuie sa ma iubiti si sa ma asteptati. Nu am ce sa va daruiesc. Totusi exista ceva care ne va ajuta ca voi sa va amintiti de mine, iar eu de voi. Când veti fi împreuna si veti mânca pâinea la aceasta masa, atunci sa va aduceti aminte de mine. Iar eu voi proceda la fel acolo unde ma voi afla". "Minunat!" strigara copiii, si, desi nu mai aveau sa-l vada un timp îndelungat pe tatal lor, ei nu mai erau tristi, fiindca stiau ca de acum înainte ori de câte ori se adunau sa serveasca masa, tatal era prezent în mijlocul lor. Din acea zi, faptul de a se aduna la masa era o adevarata sarbatoare pentru acesti copii si pentru mama lor.
* toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat
