A fost odata o femeie foarte sarmana, care avea trei copii, si o femeie foarte bogata, care avea de asemenea trei copii. Cea bogata era asa de zgârcita, ca niciodata nu dadea ceva de pomana si celei sarace. Într-o zi, femeia saraca nu avea din nou pâine pentru cei trei copii ai ei. Si copiilor le era foame. Atunci femeia saraca merse la cea bogata si-i spuse: "Da-mi, te rog, o pâine pentru copii. Sufera cumplit de foame!" "Nici eu nu am pâine, îi spuse femeia bogata. Cum sa-ti dau tie?" "Dar tu esti bogata, spuse ea, sigur ca mai ai niste bucati de pâine uscata în dulap". "Nu, spuse bogata. Daca am chiar si numai o bucatica de pâine, atunci Dumnezeu s-o transforme în piatra!" Si saraca pleca cu lacrimi în ochi.
Dupa ce pleca femeia saraca, bogata le spuse copiilor ei: "Acum va voi da câte o felie de pâine cu unt". Si merse la dulap sa ia pâinea. Dar toate pâinile din dulap erau pietre. "Asta nu face nimic", spuse femeia bogata. Le dadu copiilor bani si un cos si le spuse: "Mergeti, copii, la brutar si cumparati trei pâini proaspete!" Copiii mersera, dar trecu mult timp pâna se reîntoarsera. "De ce ati stat asa de mult?", întreba femeia bogata. "Mama, îi spusera copiii, cosul de pâine era îngrozitor de greu". Femeia deschise cosul si constata ca si aceste pâini se transformasera în pietre. Atunci se sperie. Numaidecât merse la brutar si cumpara pâine si prajituri pentru femeia saraca. Îi duse, de asemenea, faina, carne si unt. "Femeie, îi spuse ea, de acum înainte nu voi mai fi egoista niciodata. Dumnezeu a transformat toate pâinile mele în piatra. Ce bine ar fi daca ele s-ar reface în pâini pentru a le putea mânca cu fii mei!" Apoi femeia bogata se duse acasa. Si iata, toate pietrele devenira din nou pâini. Asa femeia bogata deveni buna fata de cei saraci.