Sa educam prin pilde si povestioare

Capitolul 4. Post / Patima

99. Ispita

"Sunt în regula. Mamica stie ca ma poate lasa singurica acasa. Tocmai a mers la cumparaturi. Stie ca ramân la masuta mea si-mi fac temele: 3 x 4 = 12; 4 x 3 = 12; 2 x 5 + 2 = 12. Dar hai sa ma ridic un pic. Nu-i bine sa sezi tot timpul fara sa te misti. Da, doar nu fac nimic rau. Vreau sa ma ridic si sa ma duc la fereastra. Doisprezece este o cifra frumoasa. S-ar putea scrie un caiet întreg cu cifra doisprezece. Dar acum sa ma plimb putin prin casa. Asta nu-i nici un rau. Multi gândesc mai bine în timp ce merg. Si nu ma gândesc la nimic altceva decât la cifra doisprezece: 2 x 6 = 12. Merg putin în casa. Vreau sa vad daca a observat ceva. Daca portofelul mai este în sertarul din bucatarie, atunci n-a observat nimic. Dar nu voi lua nimic. Nu, m-am schimbat total, nu voi lua nimic. Astazi nu, absolut deloc. Portofelul este în sertar. Nu-l deschid, ci ma asez din nou la masuta si scriu: 2 x 6 = 12. Dar sa-l deschid. Doar ca sa vad daca a observat ceva. Daca sunt bani înauntru. Dar nu voi lua nimic. Îl deschid si în el sunt multi bani. Multe monede. La prima vedere nici nu se vede câte. Acum stiu ca nu a observat nimic. Acum pot sa închid sertarul si sa merg la masuta mea si sa scriu. Dar ce anume? Ea nu a observat nimic. Si daca sunt asa de multi bani, nici nu va observa ca lipseste ceva. Sunt trei monede de 500. Pot lua una fara probleme. Dar nu iau nimic. Nu mai fac acest lucru. Mi-e teama ca va observa. Dar nu poate sa observe. Daca sunt doua monede sau trei, nu e prea important. Bineînteles ca-mi apartine si mie. Noua tuturor. Nu-i voie sa iau nimic. Cine poate sa decida ce am voie si ce nu, daca nu ma vede nimeni? E dificil. Nu vreau. Ba vreau. As vrea o moneda de 50. Nu. Ba da. Nu. Ba da. Nu pot sa stau asa o vesnicie. Ma duc. Merg sa-mi termin temele..."