În anul 1347, oastea regelui englez Eduard asedie orasul francez Calais. În jurul orasului, un val ucigator împiedica orice contact cu exteriorul. Drept urmare, imediat izbucni o foamete cumplita. Mai întâi murira cei batrâni, apoi sugarii. În cele din urma slabira si oamenii în putere, astfel încât nimeni nu se mai putea gândi la o riposta victorioasa.
Atunci un sol al regelui ceru sa intre în oras. El comunica prefectului orasului intentia regelui: "În urmatoarele trei zile, regele are de gând sa navaleasca în oras si sa-l incendieze. Cu totii veti muri: barbati, femei, copii". Locuitorii cetatii l-au întrebat: "Nu exista chiar nici o cale de salvare?" "Ba da, raspunse mesagerul. Daca sase din barbatii vostri de frunte sunt dispusi sa moara pentru voi, atunci veti fi salvati. Acestia vor trebui sa se prezinte mâine dimineata în lagarul ostirii engleze. Sa nu aiba nimic în picioare, sa fie îmbracati doar cu o camasa si în jurul gâtului sa fie legati cu o funie".
Vestea înfricosatoare se raspândi în toata cetatea. Toti cei 10.000 de locuitori se gândeau numai la ei însisi. Dar sase din oamenii de frunte spusera: "Mereu am încercat sa slujim cu fidelitate oamenilor acestei cetati cu bratele si talentele noastre. Acum suntem dispusi sa ne dam viata pentru întreaga cetate". Cetatenii orasului au îngenuncheat plângând si s-au rugat pentru acesti voluntari.
A doua zi dis-de-dimineata, cei sase au mers în lagarul regelui. El îi privi cu dispret. În apropierea lor un calau statea deja pregatit cu sabia în mâna pentru a-i decapita. Atunci sosi regina, se arunca la picioarele regelui si mijloci pentru acesti oameni: "Menajeaza acest oras si pe acesti oameni pentru ca au fost dispusi sa-si dea viata pentru ceilalti". Dupa lungi taraganeli, regele îsi schimba gândul. El cruta cetatea si viata acestor sase voluntari.
* toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat
