Un rege avea odata o gradina foarte frumoasa. Aici obisnuia sa se plimbe în fiecare dupa-amiaza, când soarele stralucea cel mai puternic. Dintre toti arborii din aceasta gradina un arbore de bambus îi era dupa inima sa, frumos ca nimeni altul. Acesta crestea zi de zi, luna de luna, an de an, si devenea din ce în ce mai frumos. Regele îl iubea si era fericit de el, iar bambusul stia acest lucru.
Într-o zi, regele se apropie de el, iar acesta, în semn de profund respect, se apleca pâna la pamânt. Regele îi spuse bambusului: "Dragul meu, am nevoie de tine". Se parea ca venise ultima zi pentru acest bambus. El raspunse regelui cu o voce tremurânda: "Stapâne, sunt la dispozitia ta. Foloseste-ma dupa cum doresti". "Prietene, continua regele serios, pentru a te putea folosi trebuie sa te tai". "Sa ma tai? Pe mine, cel mai frumos copac din aceasta gradina? Nu, aceasta nu, te rog, nu! Foloseste-ma spre bucuria ta, dar te rog, nu ma taia!" "Scumpul meu, îi spuse regele, daca nu te voi taia, nu te voi putea folosi".
În gradina se facu liniste perfecta. Bambusul îsi pleca lent capul si zise: "Stapâne, daca nu ma poti folosi fara a ma taia, atunci fa cu mine cum doresti si taie-ma". "Dragul meu, trebuie sa-ti tai, de asemenea, si ramurile si frunzele". "Stapâne, distruge frumusetea mea, dar frunzele si ramurile lasa-mi-le, te rog!" Regele îi spuse: "Daca nu te voi curati de frunze si ramuri, nu te voi putea folosi". Soarele îsi ascunse fata; un fluture zbura îngrijorat dintr-un loc într-altul, iar bambusul, plin de curaj, spuse: "Stapâne, curata-ma...". "Dragul meu, trebuie sa-ti mai fac si altceva. Trebuie sa te despic în doua si sa-ti scot inima. Daca nu voi face toate acestea, nu te voi putea folosi". Bambusul se pleca numaidecât pâna la pamânt si spuse: "Stapâne, taie si despica!"
Regele îl taie, îl curata de ramuri si de frunze si-l despica în doua. Apoi îi scoase inima, îmbina aceste bucati de bambus si le amplasa cu un capat la un izvor de apa, iar cu celalalt pe ogorul sau ce gemea dupa apa. În canal începu îndata sa curga apa. În sfârsit ajunse si pe ogor. Izvorul izbucni în cântec de bucurie spunând conductelor de bambus un "Bine ai venit!" De asemenea si ogorul se bucura nespus.
Dupa aceasta s-a putut planta orez. Zilele treceau, plantele cresteau si timpul secerisului sosi. Roadele erau bogate. Astfel, bambusul deveni o binecuvântare pentru rege. Când acest bambus era frumos, crestea numai pentru sine si se bucura de propria-i frumusete. Acum, când se daruise cu totul stapânului sau, bambusul deveni un canal de care stapânul se folosi pentru a face din tara sa o tara rodnica.
* toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat
