Era odata un cioban care traia pe câmp în apropiere de Betleem. Era mare si puternic, dar schiopata si nu putea sa umble decât cu cârjele. De aceea, de cele mai multe ori statea la foc si avea grija sa nu se stinga. Ceilalti ciobani se temeau de el.
Când îngerul le aparu pastorilor în Noaptea sfânta a Craciunului si le aduse Vestea cea Buna, iar pastorii pornira în cautarea pruncului, el ramase singur la foc. Privi dupa ei, observa cum treptat-treptat lumina felinarului lor se micsora si se pierdea în întunericul noptii. "Alergati, fratilor! Ce poate fi asta? O naluca, un vis!", îsi spuse el. Oile nu se agitau, câinii de asemenea. Peste tot era o liniste totala. Cu cârjele sale misca focul, deoarece uita sa puna lemne pe foc. "Si daca nu e nici o naluca si nici vis... atunci, poate îngeri!?" Se ridica în picioare, îsi puse cârjele sub brate si porni pe urmele celorlalti.
Când ajunse la grajd, apareau zorile diminetii. Vântul închidea si deschidea usa. Parfumul unor mirodenii straine plutea în aer. "Totusi, unde se afla copilul, Mântuitorul lumii, Cristos, Domnul orasului lui David?", se întreba el. Începuse sa râda. Îngeri nu existau aici. Voia sa se întoarca, dar deodata descoperi o mica pestera unde se afla copilul asezat pe paie într-o iesle. El se închina adânc înaintea lui. Cu toate acestea nu stia ce se întâmplase: copilul nu-i zâmbea, ciobanul nu auzea cântarea îngerilor si nu admira aureola Mariei. Nu mergea cu ceilalti pe strazile Betleemului si nu povestea despre minunea minunilor!
Ceea ce i se întâmplase nu se putea exprima prin cuvinte. Mirat, fugi de acolo. Voia sa reaprinda focul înainte de sosirea celorlalti ciobani. Dar dupa ce merse un timp, observa ca-si uitase ceva la iesle; uitase cârjele. Voia sa se întoarca. Totusi merse mai departe clatinându-se, apoi din ce în ce mai sigur.
* toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat
