Era în noaptea de Craciun. Un înger intona un cântec de marire si anunta nasterea unui prunc, a unui baietel. Lupul se mira ca pastorii mersera cu totii sa-l vada pe copil. "Pentru un copil nou-nascut sa fie o asemenea agitatie?!", se gândi lupul. Dar, curios si flamând cum era, se furisa în spatele lor. Ajungând la staul, se ascunse si astepta.
Când pastorii, dupa ce l-au adorat pe Isus, si-au luat ramas bun de la Maria si Iosif, lupul considera ca i-a sosit timpul. Astepta pâna adormira Maria si Iosif. Grijile pe care le avusera si bucuria pentru copilul primit îi obosisera nespus. "Cu atât mai bine, spuse lupul, voi începe cu pruncul". Se furisa încet în staul, întrucât nimeni nu observa venirea lui în afara de copil. Pruncul se uita cu drag la lupul venit linistit lânga iesle. Acesta avea gura larg deschisa, iar limba îi atârna afara. Arata groaznic. "O mâncare usoara", se gândi lupul si îsi linse buzele. Se pregati sa sara. Atunci mâna pruncului îl atinse cu grija si iubire. Pentru prima oara cineva îi atinse blana sa urâta si aspra si, cu o voce cum niciodata nu auzise lupul, copilul îi spuse. "Lupule, te iubesc!".
Si deodata se întâmpla ceva de neînchipuit: În staulul întunecat din Betleem pielea lupului crapa si iesi afara un om. Un om adevarat. Omul se arunca în genunchi, îi saruta mâinile copilului si-l adora. Când parasi staulul, linistit, asa cum venise în piele de lup, merse în lume ca sa le spuna tuturor: "Acest prunc divin poate sa te mântuiasca!"
* toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat
