Sa educam prin pilde si povestioare

Conrad, cizmarul, se trezi astazi dis-de-dimineata. Facu ordine în atelierul sau, aprinse soba si pregati masa. Astazi nu voia sa lucreze, deoarece astepta un musafir. Pe cel mai înalt oaspete pe care vi-l puteti imagina. Îl astepta pe însusi Dumnezeu, fiindca în noaptea precedenta el îl înstiinta pe Conrad: mâine voi merge în vizita pe la tine. Acum Conrad statea deci la masa în camera sa calduroasa si astepta. Si nu dupa mult timp se auzira deja bocanituri în usa. "Aici sunt!", spuse cizmarul. Numaidecât sari sa deschida usa. Dar era doar postasul caruia, de frig, îi înghetasera mâinile încât acum erau vinete. Conrad îl pofti în casa, îl servi cu o ceasca cu ceai fierbinte si-l lasa sa se încalzeasca. "Multumesc, îi spuse postasul. Tare bine mi-a mai prins!". Apoi se duse mai departe la munca sa.

Îndata ce parasi postasul casa, Conrad facu curatenie pe masa si înlocui cestile folosite cu altele noi. Apoi se aseza din nou la fereastra pentru a-i iesi în întâmpinare oaspetelui sau. "Desigur ca va veni imediat", îsi zicea el în gând.

Se facu amiaza, dar Dumnezeu nu sosi înca. Deodata zari de la fereastra un baietel care plângea. Conrad striga dupa el. Întrebându-l de ce plânge, afla ca-si pierduse mama în aglomeratia cea mare din oras si acum nu mai stia cum sa ajunga acasa. Conrad lasa un biletel pe masa pe care scrise: "Va rog sa ma asteptati! Ma voi întoarce imediat", îl lua apoi pe baietel de mâna si-l conduse acasa. Dar drumul era mai lung decât îsi închipuise, si pâna ajunse acasa se întuneca de-a binelea.

Când se reîntoarse, aproape se sperie când observa ca cineva statea la fereastra în camera lui. Inima îi tresalta apoi de bucurie, deoarece credea ca totusi Dumnezeu venise la el. Imediat însa o recunoscu pe vecina sa care locuia deasupra locuintei sale. Arata obosita si trista si nu dormise de trei zile, deoarece fiul ei era asa de bolnav încât nu mai stia ce sa-i faca. Temperatura îi crescuse si acum nici mama nu-l mai recunostea. Conrad o compatimea. De când murise sotul ei într-un accident, ea traia singura cu fiul ei. Conrad merse cu ea la copil si-l înfasurara cu comprese umede. Apoi femeia se duse sa se odihneasca un pic, iar Conrad statea si veghea la patul copilului. Când în cele din urma se întoarse în locuinta sa, era mult dupa miezul noptii. Obosit si deceptionat peste masura, Conrad se duse la culcare. Ziua trecuse si Dumnezeu nu mai venise.

Deodata cizmarul auzi o voce dulce. Era vocea lui Dumnezeu: "Multumesc! îi spuse vocea. Îti multumesc ca mi-ai dat voie sa ma încalzesc la tine; îti multumesc pentru ca mi-ai aratat drumul spre casa; îti multumesc pentru mângâierea si ajutorul tau; îti multumesc, Conrad, pentru ca am putut sa fiu astazi oaspetele tau".