Sa educam prin pilde si povestioare

Capitolul 13. Întelepciunea vietii

297. Înteleptul si câinele

Câtiva oameni aveau un maestru atât de mare, încât într-o zi îi spusera: "Vrem sa-l cinstim pe învatatorul care te-a instruit atât de bine scriind numele sau pe o placa pe care s-o atârnam pe peretele din conventul în care se aduna sufitii. Cine a fost el?" El le raspunse: "Maestrul meu a fost un câine". În mirarea generala din cauza acestei afirmatii, el continua: "Da, a fost tocmai un câine. Într-o zi am vazut un câine însetat care s-a apropiat de un lac; vazând în apa limpede propria-i imagine, a luat-o la fuga înspaimântat temându-se ca era vorba de un alt câine. Cu cât îi crestea setea, cu atât încerca sa se apropie de apa, dar totdeauna imaginea reflectata îl înspaimânta. În final s-a hotarât: si-a înmuiat botul în apa, imaginea a disparut si el a reusit sa bea. Atunci am înteles ca pâna nu voi înceta sa am în fata mea Eul meu, nu voi ajunge sa-l înteleg pe Dumnezeu".