Un om avea odata trei prieteni; pe doi din ei îi iubea foarte mult, iar al treilea îi era asa si asa. Dupa un anumit timp a fost adus în fata tribunalului unde a fost acuzat în mod nedrept si dur. "Cine dintre voi, spuse el, vrea sa vina cu mine si sa dea marturie pentru mine, caci sunt acuzat aspru si regele este plin de mânie împotriva mea?" Primul dintre prietenii sai se scuza imediat ca nu poate sa mearga cu el din cauza unor treburi. Al doilea îl însoti pâna la usa tribunalului. Aici se întoarse si pleca acasa din cauza ca-i era frica sa stea în fata judecatorului mânios. Al treilea, pe care el conta cel mai putin merse înauntru, vorbi si dadu bucuros marturie pentru nevinovatia sa, asa încât judecatorul îl lasa liber.
Trei prieteni are omul în lumea aceasta: Banii, cel mai bun prieten al sau, îl parasesc si nu îl însotesc; Rudele si prietenii sai îl însotesc pâna la usa mormântului, dupa care se întorc acasa; Al treilea prieten pe care l-a uitat în viata de cele mai multe ori sunt faptele bune. Ele singure îl însotesc pâna la tronul judecatorului. Ele merg înainte, vorbesc pentru el si gasesc îndurare si har.