A fost odata un elefant mare si frumos. Se numea Lelebum. De la trompa pâna la coada era albastru complet. Acest lucru îl facea foarte nefericit. Voia sa fie de culoare gri ca ceilalti elefanti. În tristetea sa cea mare se gândea el: "Oare daca voi mânca doar verdeata, nu se va colora pielea mea în verde?" Lelebum începu sa consume doar lucruri verzi: fasole verzi, salata verde, banane verzi, o palarie verde, ciorapi verzi.... Lelebum deveni verde ca iarba si toti râdeau de el si-l asemanau cu o broasca verde. Acum era nervos. Se duse la plimbare si, de mânie, începu sa manânce toate florile albe pe care le întâlnea în cale. Deja îl durea burta si el tot mai mânca. "Pâna la urma urmei, tot trebuie sa devin gri", se gândea el. Dar totul mergea pe dos. Deveni din ce în ce mai alb. Când mergea pe zapada oamenii nu-l mai deosebeau. Si daca era desenat într-un caiet, nici un copil nu-l mai observa pentru ca era alb. De aceea, Lelebum era foarte trist. De ce trebuie sa i se întâmple asa ceva tocmai lui? Cum sa-l recunoasca din nou oamenii?
Se aseza pe pamânt si plânse amarnic. Cum plângea, lacrimile cadeau pe pamânt si se forma o balta, apoi un lac de lacrimi. Atunci Lelebum se gândi: "Poate ca-mi vor trece grijile daca ma voi scalda un pic", si sari în apa.
Când iesi afara împrospatat vazu - dar nu-i venea sa creada - ca de la trompa pâna la coada era asa de albastru si asa de frumos ca înainte. Plin de bucurie si fericire, Lelebum dansa si stropi cu apa ca o fântâna arteziana.
* toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat
