Sa educam prin pilde si povestioare

Capitolul 11. Sensul vietii

235. Povestea omusorului de sare

Un omulet de sare depasi cu bine toate greutatile pe care le avusese de întâmpinat într-una din calatoriile sale prin regiuni secetoase si uscate si ajunsese în sfârsit pe tarmul unei mari, unde nu fusese înca niciodata. Ramase pe tarm privind si contemplând întinderea si suprafata ei straina si miscatoare. Deodata deschise gura si întreba: "Ce este asta?" Si i se raspunse: "Eu sunt marea". Omuletul de sare întreba mai departe: "Ce este aceasta, marea?" Si marea îi raspunse: "Aceasta sunt eu". La acestea, omul de sare îi spuse: "Eu nu te înteleg, desi as vrea asa de mult. Dar nu stiu cum". Iar marea îi raspunse: "Atinge-ma si atunci ma vei întelege". Omuletul de sare îsi misca piciorusul spre apa si o atinse. Acum avea impresia ca aceasta parte a naturii îi era totusi cunoscuta. Apoi îsi trase piciorusul din apa si observa ca degetele îi disparura. "Ce ai facut?", striga el speriat. Marea îi raspunse: "A trebuit sa-mi daruiesti ceva pentru a ma putea întelege". Omuletul de sare intra din nou în apa si, încet-încet, începu sa se dizolve din ce în ce mai mult. În acelasi timp avea impresia ca întelege marea din ce în ce mai bine.