Scrisoarea pastorală de Paşti 2009

Cristos, cel înviat din morţi, nu mai moare; moartea nu mai are nici o putere asupra lui (Rom 6,9).

Minunea învierii lui Cristos şi a convertirii apostolului neamurilor

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori în Cristos,

An de an celebrăm marea sărbătoare a Învierii Domnului, cel mai puternic argument al credinţei şi speranţei noastre, fundamentul de nezdruncinat pe care este clădită toată trăirea noastră creştină.

Apostolul Paul, de la naşterea căruia se împlinesc 2000 de ani, îşi bazează toată schimbarea sa tocmai pe faptul că a făcut pe drumul Damascului, în mod direct şi personal, o experienţă particulară cu cel viu şi strălucitor, cu Isus, pe care mai înainte îl persecuta în fraţii săi.

Din acest moment, Saul, cel plin de zel pentru iudaism, care se considera un evreu între evrei şi în acelaşi timp cetăţean roman pe linie paternă, care se fălea ca fiind fariseu din naştere (cf. Fil 3,5) şi care a făcut studii la Ierusalim, urmând şcoala lui Gamaliel (cf. Fap 22,1-3) şi devenind expert în interpretarea Scripturii, se converteşte şi se transformă în mod miraculos, devenind "un vas ales", care va purta numele lui Cristos înaintea popoarelor, a regilor şi a fiilor lui Israel (cf. Fap 9,15).

Transformarea lui din persecutor în apărător şi apostol se datorează tocmai întâlnirii cu Cristos cel viu, prezent în mijlocul poporului său suferind şi bucurându-se cu ucenicii săi, căci Isus, înviind din morţi, nu mai moare, ci rămâne pururi izvor de mântuire şi de viaţă veşnică.

"Îi mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit pentru că m-a găsit vrednic de încredere rânduindu-mă în slujirea sa, deşi mai întâi am fost un defăimător, un persecutor şi un insultător, dar am găsit îndurare, căci, în necredinţa mea, o făceam din neştiinţă" (1Tim 1,12-13), avea să declare el mai târziu, bucurându-se că a fost învrednicit să rostească adevărul evangheliei şi al învierii.

Este o adevărată minune, pe care Isus, Fiul lui Dumnezeu, o realizează după învierea sa din morţi, tocmai la începuturile noii împărăţii, adăugând astfel la numărul apostolilor un adevărat apărător şi martor al evangheliei, care va putea să stea alături de marele apostol Petru şi de ceilalţi apostoli, oferindu-se pe sine torţă luminoasă şi aleasă în drumul spre adevăr, spre Cristos.

Scrierile sale, concepute sub inspiraţia Duhului Sfânt şi din confruntarea sa directă cu Cristos, şi mesajul său au devenit pentru Biserică şi pentru creştinism un monument teologic şi o fundamentare puternică a credinţei în Dumnezeu, pe care el a descoperit-o în învăţătura Vechiului Testament şi pe care a trăit-o prin întâlnirea cu Isus şi cu evanghelia sa.

Învierea lui Cristos şi viaţa cea nouă, ce se revarsă în cei care cred în el, reprezintă principalul adevăr pe care se bazează forţa şi tăria sa. Fără învierea lui Cristos, totul este zadarnic, totul se destramă şi dispare.

Vorbind despre această realitate a învierii, apostolul Paul le spunea corintenilor: "Iar dacă se vesteşte că Cristos a înviat din morţi, cum spun unii dintre voi că nu există înviere din morţi? Iar dacă nu există înviere din morţi, nici Cristos nu a înviat! Însă dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră" (1Cor 15,12-14).

Acelaşi adevăr ni-l repetă şi nouă şi ni-l spune cu acea convingere că n-ar fi posibil nici măcar el sau un înger din cer să spună altceva. Nici unul care ar îndrăzni să nege acest adevăr nu trebuie să fie crezut, căci evanghelia pe care el a predicat-o nu este după om, nici de la vreun om, ci a primit-o direct prin revelaţia lui Isus Cristos, afirmă în Scrisoarea către Galateni (cf. Gal 1,11-12).

La baza întregii sale activităţi misionare şi a predicilor făcute în diverse ocazii şi locuri, el susţine şi afirmă cu tărie că Isus nu numai a murit, ci a înviat, este viu şi prezent în mijlocul oamenilor.

Fundamentul învăţăturii sale nu mai este legea veche, pe care el odinioară o apăra şi o propunea cu zel şi tărie, ci credinţa în Cristos înviat. Prin această credinţă, el intră în misterul său, moare pentru lege şi trăieşte pentru Cristos, aşa cum va repeta în programul său de apostol prin comunităţile unde ajungea. "De fapt, prin lege eu am murit pentru lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos; aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine pentru mine" (Gal 2,19-20).

Roadele învierii lui Cristos: o viaţă nouă

Lucrarea săvârşită de Cristos prin pătimirea, moartea şi învierea sa nu l-a avut în vedere pe el, Fiul Omului, care nu avea nici vină, nici păcat, ci ea a avut drept obiectiv omul şi mântuirea lui, adică scoaterea sa din păcat şi din moarte, şi viaţa sa cea nouă în Duh.

Jertfa pe care a oferit-o cel ce s-a făcut om asemenea oamenilor şi s-a dăruit pentru ei a avut menirea să deschidă o nouă eră şi să introducă în lume o nouă viaţă, viaţa harului şi a sfinţeniei.

Fiind părtaş la această nouă viaţă prin transformarea realizată pe drumul Damascului, apostolul neamurilor ne arată prin scrierile sale că şi noi suntem invitaţi să beneficiem de darul învierii şi al mântuirii, prin Botez, adică prin moartea noastră pentru păcat, unită cu moartea lui Cristos, mort şi apoi înviat la o viaţă nouă, căci dacă printr-un om a intrat păcatul şi moartea în lume, tot printr-un om, omul cel nou, a venit şi viaţa şi darul harului, revărsându-se cu prisosinţă asupra celor mulţi (cf. Rom 5,12).

Bucuria noastră, după sfântul Paul, constă tocmai în aceea că dragostea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat, tocmai prin moartea lui Cristos, care s-a jertfit pentru noi (cf. Rom 5,5).

Şi cum putem beneficia de această dragoste şi mântuire?

Iată răspunsul apostolului neamurilor: prin Botez.

Noua viaţă în Cristos prin Botez

Ceea ce a dobândit Cristos, prin moartea şi învierea sa, se revarsă asupra noastră prin Botez, căci prin credinţă şi prin Botez noi am fost înmormântaţi cu el întru moarte, ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. "Dar, dacă am murit împreună cu Cristos, ne asigură sfântul Paul, credem că vom şi trăi împreună cu el, ştiind că Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui. Când a murit, el a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum este viu; el trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi, consideraţi că sunteţi morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus" (Rom 6,8-11).

Ce lucru minunat! Cristos, murind pentru noi, distruge păcatul şi ne aduce o viaţă nouă, beneficiind gratuit de milostivirea lui Dumnezeu. El, înviind din morţi, învie ca noi să ieşim din mormântul păcatului şi să ne bucurăm de o viaţă nouă.

Toţi cei care primesc Botezul, primesc acest dar dumnezeiesc, viaţa cea nouă a harului, şi fac astfel vie opera lui Cristos, săvârşită o dată pentru totdeauna şi o dată pentru toţi.

Nimeni, în afară de el, nu a putut şi nici nu a reuşit să facă acest lucru.

Lui să-i fie cinste şi laudă în toţi vecii vecilor!

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori în Cristos,

Retrăind misterul morţii şi învierii Domnului, făcându-ne părtaşi de bucuria mântuirii, realizată de Cristos în locul nostru şi pentru noi, ne simţim cuprinşi în dragostea sa şi ne umplem de o nouă speranţă şi viaţă. Participăm la opera iubirii lui Dumnezeu faţă de lume prin Fiul său, tocmai noi care simţim îmbrăţişarea de pe crucea sa - altarul iubirii divine -, căci şi nouă, îngerul de lângă mormânt ne spune: Nu vă temeţi! Cel care a fost aşezat în mormânt nu mai este, a înviat şi merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi putea vedea (cf. Mt 28, 5-7).

După două mii de ani, acelaşi Cristos apare în mijlocul nostru, indiferent unde suntem şi ne spune: Pace vouă! Eu sunt, nu vă temeţi!

Cu aceste bucurii şi speranţe, vă propun cuvintele sfântului Paul din Scrisoarea către Filipeni, ca o chemare la sărbătoare şi la curaj pe drumul crucii spre înviere:

"Să aveţi în voi aceeaşi atitudine care este în Cristos Isus. El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl" (Fil 2,5-11).

El este Domn spre mărirea lui Dumnezeu şi el este bucuria şi drumul nostru spre Tatăl. El este viaţa noastră.

Dragi fraţi şi surori,

Împreună cu episcopul nostru auxiliar, vă adresez îndemnul pe care apostolul Paul l-a făcut lui Timotei, preaiubitul său ucenic: Păzeşte tezaurul credinţei (depositum fidei) care ţi-a fost încredinţat (cf. 1Tim 6,20).

Aceeaşi chemare sfântă o îndrept spre fiecare preot, persoană consacrată, profesor, ca şi spre fiecare creştin.

Păziţi tezaurul încredinţat.

Păziţi învăţătura cea sfântă a credinţei.

Păziţi măreaţa înviere din morţi a lui Isus Cristos şi Domnul vieţii va fi cu voi, toţi.

Cristos a înviat, aleluia! Pace tuturor!

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi