Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

SFÂNTUL BLAZIU
3 februarie

Rom 5,1-5
Ps 22
Mc 16,15-20

Biserica primului mileniu s-a născut din sângele martirilor. Un renumit scriitor creştin din secolul al II-lea şi anume Tertulian, în opera sa intitulată Apologeticum spunea: "Sanguis martyrum semen christianorum" - sângele martirilor, sămânţa creştinilor. Mărturia martirilor despre Cristos, pecetluită prin sacrificiul suprem al vieţii lor, prin vărsarea sângelui a devenit patrimoniul Bisericii universale. În ei venerăm lucrarea eminentă a lui Isus Cristos, autorul sfinţeniei şi al martiriului lor. Ei, ca fraţi ai noştri, dând mărturie despre adevărul lui Cristos în caritate, stau înaintea noastră ca martori autentici ai Mântuitorului. Mărturia lor este cea mai convingătoare trăire a comuniunii sfinţilor, cea mai autentică legătură ecumenică.

Astăzi, în ziua de 3 februarie, Biserica ne propune spre meditare personalitatea sfântului Blaziu, episcop şi martir. El este unul din nenumăraţii eroi pe care Biserica i-a avut la începuturile sale. Născut în secolul al III-lea la Sebaste, în Armenia, din părinţi creştini, primi o educaţie aleasă şi se dedică medicinei. Pentru viaţa lui virtuoasă şi mai ales pentru mila şi dragostea sa faţă de aproapele, clerul şi poporul din localitatea sa îl aleseră episcop în scaunul ce devenise vacant. În persecuţia antireligioasă declanşată de împăratul Liciniu, guvernatorul Agricolau al Sebastei se arătă foarte zelos în a dezlănţui o prigoană deosebită, mai ales contra clerului. Blaziu, sfătuit să plece, se ascunse într-o peşteră. Trimişii lui Liciniu, căutând fiare sălbatice pentru circul roman, dau de episcopul fugar, îl leagă ca pe un făcător de rele şi-l duc la închisoarea din oraş. Cu toate minunile pe care le săvârşeşte în mijlocul celor din închisoare, este dus în faţa judecăţii, dar sfântul susţinea credinţa sa în Isus Cristos. Guvernatorul porunci să fie decapitat imediat. Pe când era condus la locul de execuţie, o femeie şi-a făcut loc prin mulţime şi a aşezat la picioarele sfântului episcop pe fiul ei aproape mort din cauza unui os de peşte înfipt în gât. Sfântul Blaziu a pus mâinile pe capul copilului şi s-a recules în rugăciune. Puţin după aceea, copilul era salvat. Acest episod i-a atras faima de taumaturg, îndeosebi în cazul bolilor de gât; faima sa a străbătut secolele, până în zilele noastre. Apoi, neînfricatul martir, cu trupul strivit, a avut tăria să suporte şi alte chinuri până când i s-a tăiat capul cu spada. Pe timpul cruciadelor, moaştele sfântului Blaziu au fost aduse în Occident şi pentru nenumăratele vindecări miraculoase, cultul său se răspândi foarte repede.

Sfântul Blaziu a fost un om plin de credinţă. Credinţa lui a fost un exemplu pentru toţi creştinii, mai ales în timpul prigoanelor. Şi ce fel de credinţă avea sfântul Blaziu? Nu o credinţă teoretică, nu o credinţă a vorbelor, dar o credinţă a faptelor, o credinţă pe care o mărturiseşte cu sângele său şi care se vede în slujirea celor săraci.

În al doilea rând sfântul Blaziu a fost un om plin de har, adică plin de graţie, plin de simpatie în faţa comunităţii. Se bucura de simpatia şi încrederea tuturor. E atât de frumos un suflet curat în care locuieşte Dumnezeu încât Isus i-a spus într-o vedenie sfintei Tereza de Avila: "Dacă tu ai vedea cum arată un suflet în starea harului, cât este de strălucitor, nu ai putea suporta, ai muri". Şi la fel s-ar putea spune: Dacă ar vedea cineva cum arată un suflet în stare de păcat de moarte, cât de respingător este, nu ar putea suporta, ar muri de groază. De fapt, cel care este în harul sfinţitor, poartă în el paradisul, după cum cel care prin păcat l-a izgonit pe Dumnezeu din sufletul său, poartă în el iadul.

Sfântul Blaziu a fost un om plin de tărie. Orice creştin e chemat la eroism. Nu toţi suntem chemaţi la martiriu, să ne vărsăm sângele, dar toţi suntem chemaţi la martiriul vieţii de fiecare zi. A trăi corect viaţa de căsătorie, a munci cinstit, a-ţi îndeplini datoriile creştineşti împotriva vorbelor şi ironiilor altora, a lupta împotriva patimilor din tine însuţi, acesta e martiriu, este eroism.

Isus îi avertizase pe cei care voiau să-l urmeze, cu privire la dificultăţile care erau inevitabile: cine-l urmează pe el va avea parte de împotriviri şi de prigoane. Şi acest lucru e valabil pentru cei care îl urmează pe Isus în toate timpurile. Unii îl refuză pe Dumnezeu şi nu-l pot suporta nici pe cel care vorbeşte despre Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu este considerat ca ceva inoportun în viaţa omului. Iar când intră Dumnezeu, omul este obligat să renunţe la egoismul şi orgoliul său. De aceea, cine vorbeşte de Dumnezeu sau aminteşte de el chiar şi numai prin uniforma, prin haina sa, deranjează. Cu toate acestea ucenicul lui Isus trebuie să fie martor înaintea lor şi înaintea tuturor păgânilor din toate timpurile.

Cuvintele "mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15) au avut ecou toată viaţa în inima sfântului Blaziu, îndeplinindu-le chiar cu preţul martiriului. Aceleaşi cuvinte ni le adresează Cristos şi nouă astăzi prin liturgia cuvântului. Însuşi Cristos, care ne-a dobândit cu preţul sângelui său demnitatea de fraţi ai săi şi fii ai aceluiaşi Părinte, înainte de a se înălţa ne trimite să predicăm evanghelia. Prin urmare, această misiune care a fost mereu prezentă în viaţa sfântului Blaziu, este o datorie morală ce nu le revine numai apostolilor, ci şi nouă tuturor în calitate de creştini. Vocaţia de creştin este prin natura ei şi o vocaţie de a evangheliza.

În acest fel şi-a înţeles sfântul Blaziu misiunea sa de episcop, să fie fidel lui Cristos care a venit să slujească şi nu spre a fi slujit. Deci Evanghelia nu se vesteşte numai prin cuvânt dar şi prin exemplu, prin trăirea Spiritului lui Cristos: făcându-ne asemenea lui, aşa cum el s-a făcut asemenea nouă, în toate afară de păcat (cf. Evr 4,15).

În Duhul Sfânt, care este dragostea dintre Tatăl şi Fiul, a revărsat în noi dragostea sa divină. Această dragoste divină a fost pentru sfântul Blaziu izvorul întregii sale vieţi religioase. Ea l-a făcut să vadă lucrurile cu alţi ochi, cu ochii credinţei şi l-a condus la cunoaşterea tot mai profundă a lui Isus Cristos. Această dragoste ne face şi pe noi capabili de a-l iubi pe Dumnezeu, de a-l adora în "Spirit şi Adevăr", adică de a ne lua în serios credinţa şi de o trăi în mod autentic.

Toţi aceia care s-au decis să-l urmeze pe Cristos şi să trăiască potrivit învăţăturii sale, vor trebui să înfrunte primejdii şi nedreptăţi din partea oamenilor. Duhul Sfânt este acela care i-a susţinut pe apostoli în toate momentele de încercare. Duhul Sfânt l-a susţinut şi pe sfântul Blaziu şi ne va susţine şi pe noi, pentru a putea învinge tot ceea ce se împotriveşte comuniunii noastre cu Tatăl ceresc. Cu atât mai mult vom fi asistaţi de Duhul Sfânt, cu cât vom fi mai dispuşi să acceptăm toate încercările pe care Dumnezeu ni le va trimite.

Să continuăm acum Sfânta Liturghie rugându-l pe Dumnezeu să ne dea, prin mijlocirea sfântului Blaziu, credinţa lui puternică şi iubirea lui înflăcărată. Să ne facă şi pe noi plini de tărie, plini de har şi de credinţă.

Petru COJOCARU

© Editura Sapientia