Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

SFÂNTUL FRANCISC XAVERIU
3 decembrie

1Cor 9,16-1.22-23
Ps 95,1-2a.2b.3.7-8a.10
Mc 16,15-20

"Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15).

Acesta este mesajul principal transmis nouă de Cristos în evanghelia de astăzi, mesaj ce este în actualitate şi foarte binevenit acum la începutul timpului Adventului, timp caracterizat de tensiunea aşteptării, aşteptare a împlinirii celor făgăduite de Dumnezeu. Acest mesaj, Biserica îl reactualizează şi ni-l readuce aminte, astăzi, când îl sărbătorim pe patronul misionarilor, Francisc Xaveriu, patron al misionarilor pentru că este unul din exemplele cele mai grăitoare de dăruire pentru răspândirea mesajului lui Cristos.

Am auzit şi vom mai auzi: vestiţi evanghelia, predicaţi evanghelia, credeţi în evanghelie şi poate ne întrebăm: ce este evanghelia? În literatura clasică însemna un mesaj aducător de bucurie, un mesaj al succesului, al victoriei. Şi pentru noi trebuie să fie un mesaj de bucurie, bucuria împlinirii celor făgăduite de Dumnezeu. Evanghelia este Vestea cea Bună că Dumnezeu şi-a îndeplinit promisiunile sale făcute lui Israel. Evanghelia nu este contrară Vechiului Testament, ci este împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu în acesta; Evanghelia este Vestea cea Bună că a fost deschisă calea mântuirii pentru toţi oamenii.

Sfântul Francisc pe care-l comemorăm astăzi este un exemplu în propovăduirea evangheliei. S-a născut la 7 aprilie 1506, într-o regiune din nordul Spaniei şi a trăit într-o perioadă zbuciumată din istoria Bisericii, spre sfârşitul Renaşterii, perioadă de luptă pentru apărarea credinţei, atât prin luptă armată împotriva pericolului turcesc, cât şi prin lupta cuvintelor împotriva scindării credinţei referitor la reforma protestantă care lua proporţii.

Situaţia materială a familiei îi permite să facă studii strălucite la Paris. Aici Providenţa a făcut ca el să locuiască în aceeaşi cameră cu un alt spaniol, Ignaţiu din Loyola (întemeietorul Ordinului Iezuit), care era deja la un nivel înalt de spiritualitate. Acesta îl influenţează foarte mult pe Francisc care, la rândul său, va decide să-şi consacre viaţa lui Dumnezeu. Ignaţiu îl caracterizează astfel pe Francisc: "Inimă mare şi un suflet nobil ce nu poate fi mulţumit cu trecătoarele onoruri pământeşti", onoruri pe care le-ar fi putut obţine desigur foarte uşor, dacă avem în vedere situaţia familiei. Împreună cu alţi colegi, se va consacra lui Dumnezeu şi va declara ascultare necondiţionată Sfântului Părinte.

Se hotărăşte să plece ca misionar în Ţara Sfântă. Porneşte într-acolo oprindu-se pe drum prin spitale şi biserici pentru a ajuta acolo unde era nevoie şi pentru a câştiga şi ceva hrană. Adesea însă îşi impunea penitenţe mari. Războiul dintre veneţieni şi turci îl împiedică să-şi ducă planul la îndeplinire şi de aceea îşi continuă activitatea de ajutorare a celor nevoiaşi în diferite activităţi pastorale şi colaborează de asemenea la redactarea Constituţiilor Societăţii lui Isus.

Când este solicitat să plece spre ţările de misiune, răspunde acestei chemări din toată inima, cuvintele sale rămânând celebre: "Ei bine, iată-mă aici!" Pleacă fără a-şi lua rămas bun de la familie, toată atenţia sa fiind îndreptată doar spre grânele rămase fără secerători, spre îndeplinirea voinţei lui Cristos. Pe drum nu ezită să-i ajute la cele mai umile activităţi pe cei de pe vas, fiind frate şi păstor sufletesc pentru toţi.

Activitatea sa misionară a durat 10 ani şi cuprinde o arie foarte întinsă: India, Insulele Malassa şi Molusce. Aici cuvântul său înflăcărat era însoţit de semne minunate, adesea repetându-se minunea din ziua Rusaliilor, deoarece toţi cei care-l ascultau îl înţelegeau, deşi vorbeau limbi diferite. A predicat de asemenea în Japonia unde a întemeiat o comunitate creştină foarte puternică care a rezistat chiar fără misionari trei secole, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, când a fost redescoperită. Francisc a dorit să intre şi în China pentru a-l vesti şi acolo pe Cristos, dar a murit la porţile ei, pe data de 3 decembrie 1552, la 46 de ani. A predicat Evanghelia cu înflăcărare, evanghelie făgăduită odinioară prin profeţi şi împlinită de Cristos, dându-şi seama că nu există o altă învăţătură mai bună, mai de preţ şi mai minunată decât aceasta, împlinind cu fidelitate îndemnul lui Cristos: "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15). Şi Domnul a fost mereu cu el, întărindu-i cuvintele prin semnele minunate pe care le făcea prin el.

Observăm că Francisc a urmat îndemnurile sfântului apostol Paul, care în lectura de astăzi ne spune cum trebuie să procedăm în predicarea evangheliei; ne dă exemplu, făcându-se servitorul tuturor; predicarea evangheliei nu trebuie să fie motiv de laudă, ci o datorie. Avem în sfântul Francisc un exemplu de vestire a evangheliei, fără a aştepta ceva în schimb pe acest pământ, un exemplu de renunţare la bunurile şi onorurile pe care am putea să le primim, pentru a face doar ceea ce este necesar: urmarea şi vestirea lui Cristos. Sfântul Francisc procedează după îndemnurile sfântului Paul, făcând toate pentru evanghelie, pentru a avea parte de ea.

Propovăduirea misionară are scopul de a trezi credinţa, credinţă în Isus care este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, iar credinţa ne dă viaţa şi numele lui, pentru a avea parte cu el în împărăţia Tatălui ceresc. Iar anul acesta liturgic (1998-1999), al treilea în pregătirea pentru Marele Jubileu al anului 2000, când îl cinstim în mod deosebit pe Dumnezeu Tatăl, trebuie să ardem de această dorinţă de a-l vesti pe Cristos, Evanghelia Tatălui, tuturor celor din jurul nostru. Şi "cei care vor crede, vor fi botezaţi şi se vor mântui, iar cei care nu vor crede, se vor osîndi" (Mc 16,16).

Dar bineînţeles că nu toţi avem chemarea de fi misionari, de a predica evanghelia pe alte teritorii. Cu toate acestea, toţi trebuie să fim misionari. Biserica toată, din natura ei este misionară. Trebuie să fim misionari între noi, nu pe alte teritorii. Acest lucru îl accentuează Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în enciclica Redemptoris missio. Totuşi chiar dacă încurajează misionarismul local, evidenţiază totodată că acesta nu exclude misionarismul în toată lumea (cf. RM 32). Este vorba de noua evanghelizare, re-evanghelizarea. Căci misiunea profetică pe care fiecare botezat o are, este împlinită prin evanghelizare, adică prin vestirea lui Cristos, prin mărturia vieţii şi prin cuvânt. Nu poate fi înţeleasă şi trăită misiunea dacă nu se face referinţă la Cristos, cel trimis ca să evanghelizeze (cf. RM 88).

Trăim evanghelia şi o predicăm celor din jurul nostru, pentru că toţi avem nevoie de convertire, atunci când respectăm poruncile, când venim la Biserică şi atunci când participăm la sfintele Sacramente; când dăm mărturie despre credinţa noastră prin fapte şi cuvinte, când sperăm cele spuse de Domnul, când îl iubim pe aproapele nostru şi când ne rugăm; în serviciile de caritate, în viaţa spirituală, în celebrarea liturgică etc. Aşadar nu trebuie să facem lucruri peste puterile noastre pentru a vesti evanghelia, pentru a-l predica pe Cristos cel Înviat. Este suficient să ne facem corect datoria de creştini în familie, la serviciu şi pretutindeni acolo unde suntem. Iar aşteptarea de care am vorbit la început, să nu fie moartă, pasivă, ci activă, să aşteptăm veghind şi îndeplinindu-ne cu fidelitate îndatoririle de oameni şi creştini.

Cu siguranţă adesea ne simţim inapţi, incapabili de a-l vesti pe Cristos; poate spunem chiar precum profetul Ieremia: "Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, sunt încă tânăr" (Ier 1,6). Însă să nu uităm că Dumnezeu este cu noi, ne întăreşte şi ne susţine. Duhul Sfânt ne ajută şi ne dă puterea de a-l vesti pe Cristos, dacă suntem disponibili şi ne încredem în el. Trebuie să facem şi să spunem ceea ce a făcut şi a spus Cristos. Centrul evangheliei să fie pentru noi Isus Cristos. El singur să fie modelul nostru.

Aşadar, evanghelia predicată de Isus Cristos este anunţarea venirii împărăţiei lui Dumnezeu; acest mesaj al venirii împărăţiei lui Dumnezeu cere din partea noastră credinţă şi pocăinţă, iar de răspunsul dat acestei Veşti Bune a lui Cristos depinde viaţa noastră veşnică.

Să ascultăm şi să punem în practică mesajul lui Cristos, să cerem ajutorul său în rugăciunile noastre pentru a-l putea mărturisi oricând, în orice împrejurare, întărindu-ne astăzi în trăirea credinţei prin observarea exemplului sfântului Francisc Xaveriu.

Gabriel BUCUR

© Editura Sapientia