Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

SFÂNTUL ANDREI
30 noiembrie

Rom 1,9-18
Ps 18,2-3.4-5
Mt 4,18-22

După cum o ştim cu toţii, calendarul creştin catolic menţionează pentru fiecare zi a anului cel puţin numele unui sfânt. Sfinţii, pe lângă faptul că sunt mijlocitorii noştri, participând astfel la unica mijlocire a lui Cristos (1Tim 2,5), ne mai sunt propuşi şi pentru că sunt modele grăitoare pentru noi.

Pentru ziua de azi, calendarul ni-l propune ca exemplu pe sfântul apostol Andrei, a cărui viaţă, vă invit să ne-o amintim în continuare.

Împreună cu fratele său Simon şi cu tatăl lui, Iona, se ocupau cu pescuitul şi locuiau pe malul lacului Genezaret, în oraşul Cafarnaum. Se stabiliseră cu toţii aici, venind din Betsaida.

Când s-a răspândit vestea că pe malul de jos al Iordanului a apărut un profet care predica şi boteza, cerând tuturor o schimbare a vieţii, Andrei i-a lăsat pe ai săi şi a coborât în jos, dornic să afle dacă nu cumva începuse să se împlinească spusele profeţilor de demult. Aici l-a întâlnit pe Ioan, fiul lui Zebedeu, un alt pescar, mai tânăr decât el, necăsătorit, şi amândoi şi-au propus să rămână mai multă vreme aproape de profetul tânăr şi înflăcărat.

Însă spre uimirea lor, Ioan Botezătorul într-una din zile le-a atras atenţia asupra unui străin care se apropia de dânşii, spunându-le: "Iată Mielul lui Dumnezeu, iată pe acela care ia asupra sa păcatele lumii" (In 1,35). Evanghelia ne spune că Isus umbla să-şi caute ucenici. Dar Isus umbla atunci, după cum umblă şi astăzi, şi după cum va umbla în toate timpurile cât vor trăi oameni pe pământ. Isus este într-o necontenită căutare de ucenici, pentru că el îşi alege ucenicii. Credinţa noastră în Isus Cristos este răspunsul la alegerea şi la urmarea lui. Cei doi prieteni l-au urmat pe străin şi l-au rugat să le arate locuinţa lui, ca să ştie unde-l pot afla când vor dori să-l mai vadă. Era pe la ceasul al zecelea, după cum precizează sfântul apostol Ioan. Şi Isus i-a reţinut la dânsul toată după-amiaza, stând de vorbă cu ei până seara târziu.

El ne invită şi pe noi să-l vizităm în toate Bisericile din lumea întreagă, unde se află prezent zi şi noapte în preasfântul Sacrament. Aici este casa, locuinţa lui, aici el doreşte să vorbească cu fiecare dintre noi, nu numai cu preoţii sau cu persoanele consacrate, ci cu toţi oamenii.

Cum a vorbit cu ucenicii, aşa vorbeşte şi cu noi, de la inimă la inimă. Vrea ca să-i încredinţăm grijile, problemele, suferinţele noastre zilnice pentru a ne uşura această povară a crucii noastre, care deşi este mult mai uşoară decât a lui, nouă ni se pare de multe ori insuportabilă. Cu toate acestea, el este dispus să ne ajute, să poarte împreună cu noi crucea noastră, pe care noi o facem să fie mai grea decât este.

Andrei şi Ioan s-au ataşat cu toată inima de Isus; au înţeles că el este cel vestit de Scripturi şi au început să împărtăşească bucuria lor celor cu care se întâlneau. Primul pe care l-a întâlnit Andrei a fost fratele său Simon şi are meritul de a-l fi convins că, într-adevăr Mesia se află între oameni; iar Simon are meritul de a fi crezut cel dintâi mărturiei date de un om despre Mesia.

Andrei şi Petru s-au reîntors la activitatea lor de pescari, la familiile şi la viaţa lor obişnuită. Isus însuşi, după întemniţarea lui Ioan Botezătorul, a părăsit Nazaretul şi a venit la Cafarnaum, probabil împreună cu Sfânta Fecioară Maria, având ocazia să se întâlnească şi să discute de mai multe ori cu prietenii săi de pe malul Iordanului, pe care în cele din urmă, i-a chemat să i se alăture: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni" (Mt 4,20). Andrei şi Simon au pornit cu dragoste şi încredere pe drumul care îi va duce prin multe ţări străine, să anunţe oamenilor Vestea cea Bună.

După înălţarea la cer a Domnului, numai tradiţia şi scrierile apocrife mai vorbesc despre sfântul Andrei. După istoricul Eusebiu din Cezarea, sfântul Andrei şi-a desfăşurat activitatea apostolică în ţinuturile din jurul Mării Negre şi a murit în Grecia la Patras, unde a fost răstignit pe o cruce în formă de X. Astfel dorinţa sfântului Andrei a fost împlinită; acea dorinţă de a fi asemenea lui Cristos, chiar şi în moarte, dându-şi viaţa pe cruce ca şi Învăţătorul său.

Pornind de la cuvintele greceşti: aner, andros - bărbat; andreios, a, on - curajos, vedem că numele Andrei exprimă calitatea unui om energic şi curajos, bărbat vrednic. Aşa a fost şi apostolul pe care îl sărbătorim astăzi care, din moment ce l-a aflat pe Mesia, l-a urmat fără încetare, nu ca tânărul bogat din evanghelie. Sfântul Andrei a dus mesajul evanghelic pretutindeni pe unde mergea. Scriitorul William Temple, scriind despre prima misiune a sfântului Andrei, preciza: "poate că este pentru Biserică un serviciu mai mare decât ar fi făcut oricare alt om".

Sfântul apostol Andrei l-a urmat pe Isus fără şovăire, dându-şi viaţa pentru el. Să ne întrebăm, de ce oare Isus nu şi-a ales ucenicii dintre cei mari ai lumii? După ce a fost ispitit în pustiu, s-a dus în Ierusalim unde i-a văzut în primul rând pe preoţi: pe arhiereul cel mare al poporului lui Israel, pe fariseii cunoscători ai legii, pe atâţia alţii care erau vrednici după felul de a gândi al oamenilor. Dar Isus nu se opreşte cu privirea lui asupra niciunuia dintre aceştia, ci abia când ajunge pe pământul Galileii îşi alege ucenicii din rândurile celor simpli. De aceea ne întrebăm, după ce criterii judecă Domnul? Răspunsul este foarte simplu: atunci când un rege viteaz vrea să înceapă un război mare cu care să cucerească întreg pământul pentru împărăţia lui, el nu se va uita la haina ostaşilor săi, ci se va uita la inima lor, la disponibilitatea lor, se va uita la curajul lor, la vitejia lor, la focul dragostei lor pentru el şi pentru ţinta luptei lui. Aceşti sărmani şi simpli pescari purtau în inima lor germenii împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum ghinda poartă în ea fiinţa stejarului. Aceşti pescari erau gata să jertfească totul, numai ca să-l urmeze pe Isus. Dar oare Isus astăzi caută altfel de oameni? Nicidecum. Isus şi astăzi tot astfel de oameni îşi caută, pentru că învăţătura sa va dura veşnic.

Dar ce vrea Isus să facă din ucenicii lui?

Un preot este chemat la un bătrân bolnav, care nu era încă botezat. Îi vorbeşte despre Isus, despre naşterea misterioasă şi despre toată viaţa şi minunile lui, cât de mult a iubit lumea, că şi-a dat şi viaţa pentru ea. Când a vrut să plece, bătrânul îl cheamă înapoi şi îi zise: "Mai spune-mi încă o dată numele acelui om". "Isus", îi răspunse preotul. "O, bune Isuse, ce păcat că aşa de târziu te-am cunoscut. Dacă te-aş fi cunoscut mai degrabă, te-aş fi iubit mai mult".

Prima condiţie pentru fiecare dintre noi este aceea de a-l cunoaşte pe Isus pentru a-l putea iubi. Isus ne cheamă să devenim ucenici lui. Să nu rămânem muţi. Numai peştii pe care îi pescuiau ucenicii erau muţi. Căci a fi ucenic al lui Cristos înseamnă să primeşti grai dumnezeiesc pentru a putea vorbi inimilor. A-l urma pe Isus înseamnă a vedea totul în Isus. A lăsa totul înseamnă a lăsa deşertăciunile acestei lumi, pentru a primi totul, adică veşnicia. Să dea bunul Dumnezeu ca fiecare dintre noi să răspundem lui Isus cu toată voinţa noastră, cu toată fiinţa noastră, aşa cum au răspuns pescarii cei smeriţi de pe ţărmul Mării Galileii, căci tu Isuse eşti totul pentru noi şi noi voim să fim cu totul ai tăi.

Andrei VARGA

© Editura Sapientia