Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

SFÂNTUL DUMITRU
26 octombrie

Est 13,8-14.17
Ps 26
Mc 16,15-20

Ne-am adunat astăzi în jurul altarului pentru a sărbători în cadrul nostru familiar, la Sfânta Jertfă a Liturghiei, memoria unui mare mărturisitor al lui Cristos, sfântul Dumitru. Împreună cu fraţii ortodocşi, care şi ei îl comemorează, vrem să aducem astăzi laudă lui Dumnezeu pentru această preţioasă piatră din Biserica sa, care a ştiut să se lase zidită în planul său de mântuire spre edificarea şi întărirea celorlalţi fraţi în credinţă.

Trăind în secolul al III-lea, o perioadă în care istoria Bisericii atestă marile prigoane împotriva creştinilor, hagiografii nu au reuşit să adune prea multe date despre sfântul Dumitru. Ceea ce se poate spune cu certitudine este faptul că s-a născut la Tesalonic din părinţi nobili, a fost educat la şcolile înalte ale acelei vremi şi, după ce a profesat o scurtă perioadă de timp avocatura, s-a înrolat în armata împăratului. Aici, bătea puternic vântul încreştinării şi ca urmare devine creştin. Dumitru se distinge în lupte ca un foarte bun strateg, motiv pentru care împăratul Maximilian îl îndrăgeşte şi îl apreciază, şi ca o dovadă a preţuirii sale îl va numi proconsul al întregii Grecii. Dar în anul 286, Maximilian va începe una dintre cele mai îndârjite persecuţii împotriva creştinilor care va dura timp de zece ani. Acesteia îi va cădea victimă şi Dumitru. El este arestat şi aruncat în închisoare.

Pe când era în închisoare datorită credinţei, a venit la Dumitru un creştin pe nume Nestor, care i-a cerut să se roage pentru el spre a fi întărit de Domnul în lupta cu uriaşul Lie. Acest Lie era un soldat, un Goliat roman care, spre delectarea împăratului şi a publicului, provoca creştinii oraşului Tesalonic la luptă ucigându-i în arenă. Dumitru îl încurajează pe Nestor şi-i prezice că "îl va ucide pe Lie spre slava lui Cristos, ca o mărturie a măreţiei lui". Aşa cum a spus Dumitru s-a şi întâmplat. Nestor l-a omorât pe Lie, dar împăratul simţindu-se umilit a poruncit ca acesta să fie decapitat şi să fie ucis şi cel care l-a încurajat să lupte. Un soldat i-a străpuns lui Dumitru coasta de mai multe ori cu o suliţă. Aceasta a fost moartea cu care Dumitru l-a preamărit pe Dumnezeu. Pe stâlpul de care era legat s-a pus o plăcuţă pe care era scris: Hic est christianus - acesta este creştin.

Într-o perioadă deloc îndepărtată de noi, comuniştii au distrus un mare număr de biserici crezând că astfel vor distruge credinţa. De fapt, asemenea uriaşului Lie care a distrus atâtea altare vii datorită credinţei lor, comuniştii au distrus bisericile, dar nu şi credinţa.

Pentru noi, creştinii, viaţa pământească privită în lumina Învierii lui Cristos, nu are decât o valoare tranzitorie. Astfel, cei care au prigonit şi prigonesc în continuare Biserica sub diverse forme, nu fac altceva decât să dea dovadă de o mare îngustime a minţii. Ei se aseamănă cu acel om care privindu-se în oglindă şi văzându-şi urâciunea, a spart-o crezând că astfel va scăpa de imaginea chipului său hidos. Pentru noi, oglinda în care ne vedem clar chipul în frumuseţea lui este Cristos. De aceea, comportarea noastră trebuie să fie, ca şi urmaşi ai lui Cristos, exemplară, o oglindă în care cei care-l dispreţuiesc pe Domnul şi crucea sa, să vadă monstruozitatea din sufletele lor malformate de păcat. Numai aşa, edificând pe cei din jurul nostru printr-o comportare cârmuită în spirit şi adevăr vom putea să ajungem buni creştini. Căci a fi creştin nu înseamnă doar a fi botezat şi a merge eventual din inerţie în fiecare duminică la biserică. Creştinismul nu e un titlu nobiliar sau o doctrină depăşită. El e un mod de viaţă foarte dinamic şi nu arareori dificil. De aceea, spunea sfântul Augustin: "A trăi creştineşte şi a observa preceptele evanghelice este tot una cu a suferi martiriul".

Viaţa pe pământ este proba focului, a purificării prin care dovedim că, în ciuda tuturor obstacolelor, voim să-l adorăm şi să-l cinstim pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră. Aşa cum sportivii, pentru a cuceri medalia trebuie să treacă prin focul pregătirilor şi al antrenamentelor celor mai diverse şi mai grele, îndrumaţi de antrenorul lor, tot astfel şi creştinul trebuie să accepte să sufere, mai mult sau mai puţin, îndrumat de Cristos care este cu el în toate zilele vieţii lui, după cum ne spune Domnul în evanghelie.

În acest sens, sfântul Dumitru este un model demn de luat în seamă. El a ştiut să fie statornic în credinţă şi să nu se clatine. Încrezător în Dumnezeu nu s-a dat înapoi la ameninţările împăratului Maximilian, iar de dragul lui Cristos a renunţat chiar şi la postul de proconsul al Greciei, care nu era, trebuie să recunoaştem, o funcţie oarecare.

Nu seamănă aceasta cu nebunia Crucii? Câţi dintre noi ar fi capabili ca ajungând într-un post de conducere să renunţe la el pentru cauza lui Cristos? Nu cumva am încerca mai degrabă prin diferite maşinaţii să împăcăm şi capra şi varza riscând de fapt să nu împăcăm pe nici una? Iată ce ne învaţă astăzi Biserica prin exemplul sfântului Dumitru: să fim statornici în credinţă, să ne purtăm cu demnitate numele de creştini, chiar cu preţul vieţii.

În pericopa evangheliei de astăzi, am auzit că Isus îi trimite pe apostoli în lume pentru a face ucenici, mărturisitori din toate neamurile învăţându-i să păzească tot ceea ce Mântuitorul le-a poruncit.

Primind credinţa la botez, noi avem datoria de a o mărturisi şi celor care nu au beneficiat de bogăţiile conţinute de ea. Credinţa noastră nu merită să fie doar un mărgăritar de preţ pe care să-l păstrăm spre a ne bucura doar noi, privindu-l în întunericul egoismului nostru, dar fără ca bucuria să molipsească şi pe alţii. El trebuie scos la lumină pentru a se bucura de frumuseţea lui toată lumea. Credinţa presupune comuniunea cu toţi oamenii. Chiar dacă pe unii lumina dată de credinţă îi deranjează datorită slăbiciunii provocate de traiul în întuneric şi ar vrea să o distrugă, ea trebuie păzită şi pusă în valoare de cei ce au beneficiat de bogăţia sa.

Sfântul Dumitru a fost, prin viaţa sa, un păzitor al credinţei curate. Dar noi mai putem păstra astăzi credinţa nealterată între atâtea idei care mai de care mai îmbietoare, dar care sub aparenţa limbajului îşi ascund colţii contagioşi? Ce ideală era lumea pe care o descria Marx în discursurile sale? O lume în care toţi aveau drepturi egale. S-a văzut că de fapt singurii care au beneficiat de această egalitate erau membrii partidului şi cei care îmbrăţişau ideologia sa, restul fiind supus exterminării. Atunci o aplaudau. Câţi nu condamnă azi efectele masacrelor produse de această ideologie şi pe lângă ea câte altele nu sunt? Se mai poate păstra deci credinţa curată? Deşi e greu, datorită vacarmului provocat de fel de fel de neajunsuri, se poate prin legătura constantă cu Biserica şi cu sfintele sacramente, prin citirea cu umilinţă a Sfintei Scripturi care ne arată prin învăţătura sa calea de urmat, dar şi prin citirea documentelor magisteriului Bisericii care sub lumina Duhului Sfânt, e cel mai competent în a ne da răspunsuri la problemele pe care le ridică lumea de astăzi. Dar, probabil, e prea mult şi e mai degrabă de datoria teologilor să consulte atâtea surse. Iată că Biserica ne simplifică situaţia şi ne oferă un răspuns în viaţa sfântului Dumitru, care a mărturisit nu doar cu vorba, dar şi cu fapta, şi chiar cu viaţa credinţa primită.

Aşa cum el a fost un soldat al credinţei după cum îl prezintă chiar iconografia creştină, şi noi trebuie să fim. Cum? Fiind exigenţi astăzi cu persoanele ce monopolizează ideile şi cerând de la ele competenţă, adică consecvenţa dintre cuvânt şi faptă căci prea mulţi sunt cei care, pentru a fi în asentimentul poporului, deşi crezul lor e altul, au făcut pact cu Biserica spre a-şi atinge scopurile lor meschine. Credinţa propune adevărul, dreptatea şi nu minciuna şi nedreptatea, de aceea imperativul liturgiei cuvântului de astăzi este să încercăm să mărturisim adevărul cu orice preţ, începând cu noi. Numai aşa vom putea spune cu psalmistul: "Frumuseţea drepţilor se aseamănă cu frumuseţea bisericilor, adică înalţă sufletul la Dumnezeu".

Emanuel DUMITRU

© Editura Sapientia