Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

FECIOARA MARIA,
REGINA ROZARIULUI
7 octombrie

Fap 1,12-14
Ps 94
Lc 1,26-38

"Bucură-te, plină de har, Domnul este cu tine!" Cu aceste cuvinte îngerul salută Fecioara din Nazaret. Şi tot cu aceste cuvinte noi am invocat-o pe Sfânta Fecioară Maria de multe ori în diverse momente ale vieţii noastre.

În evul mediu, atunci când poporul şi chiar o bună parte din călugări nu au mai cunoscut limba latină în care se recita Breviarul şi nici nu au mai ştiut carte ca să poată citi cei 150 de psalmi ai Breviarului, psalmii au fost înlocuiţi cu 150 de Tatăl nostru apoi 150 de Bucură-te Marie, servindu-se pentru a le număra de boabele înşirate zece câte zece pe o aţă sau de nodurile făcute pe o sforicică. Aceasta este geneza formării rugăciunii Rozariului. Încetul cu încetul a luat forma actuală. Ea a devenit psaltirea, breviarul oamenilor simpli, iar astăzi este una din cele mai preţioase rugăciuni a Bisericii. Sfânta Fecioară cere la Fatima în 1917, ca între decade să se intercaleze rugăciunea: "O, Isuse iartă-ne păcatele...". Rozarium este un cuvânt latin şi poate fi tradus cu coroană de trandafiri sau cu grădină de trandafiri. Şi aşa cum într-o grădină de trandafiri găsim trandafiri de diferite culori, şi în Rozariul Maicii Domnului găsim trei grupuri de câte cincizeci de trandafiri care exprimă bucuria, durerea, slava.

Comemorarea de astăzi a fost instituită de Sfântul Părinte Papa Pius al V-lea, pentru a aminti victoria obţinută în 1571 la Lepanto, prin care au fost îndepărtate gravele ameninţări la adresa credinţei creştine din partea turcilor. Această victorie s-a datorat mijlocirii Sfintei Fecioare care era invocată la Roma şi în toată lumea creştină prin rugăciunea sfântului Rozariu. De atunci această rugăciune a fost recomandată în mod constant de Pontifii Romani în mai bine de douăzeci de documente şi enciclici.

În această lună, pe care Biserica o dedică cinstirii Maicii noastre cereşti mai ales prin această devoţiune mariană, trebuie să ne întrebăm: iubim noi sfântul Rozariu? Face Rozariul parte din viaţa noastră? Cum contemplăm noi fiecare dintre mistere? În faţa atâtor dificultăţi în care ne zbatem adesea, în faţa marii nevoi de ajutor pentru apostolat, pentru a duce înainte familia noastră şi a o apropia mai mult de Dumnezeu, nu putem uita că la fel ca şi în trecut şi astăzi Rozariul trebuie să fie arma noastră puternică pentru a învinge în lupta interioară şi pentru a ajuta toate sufletele.

Poate vă puneţi întrebarea, de ce Rozariul este aşa de important? Mulţi spun că este lung şi monoton şi se întreabă: Oare nu se poate înlocui cu o altă rugăciune mai scurtă care să fie tot atât de eficientă? De ce este important? Pentru că este rugăciunea pe care o preferă Sfânta Fecioară Maria. În numeroasele sale apariţii ea apare cu Rozariul în mână, se uneşte cu cei care îl recită şi-i îndeamnă pe toţi cu îngrijorare şi preocupare maternă: rugaţi-vă în fiecare zi Rozariul!

Este importantă rugăciunea Rozariului, şi totodată eficientă, pentru că este o rugăciune simplă, umilă ce ne formează în mod spiritual conducându-ne la modestie, la blândeţe, la simplitatea inimii. Astăzi, Satana reuşeşte să învingă prin spiritul de mândrie şi de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu şi de aceea îi este groază de cei ce o urmează pe Maria pe calea modestiei şi a umilinţei. În timp ce această rugăciune este dispreţuită de cei ce se cred mari şi sunt mândri, ea este folosită cu multă iubire de cei mici ai Mariei: de cei săraci, de copii, de cei smeriţi, de suferinzi, de foarte mulţi credincioşi care s-au încredinţat Mamei cereşti. Oamenii mici şi simpli iubesc această rugăciune simplă, fiindcă o simt pe Maria aproape. Cei mici şi umili văd în Maria tovarăşa lor de viaţă, pe aceea care a străbătut ca şi ei acelaşi drum presărat cu mici bucurii, cu mari suferinţe şi cu speranţă de răsplată şi slavă la sfârşitul vieţii. Cei mândri şi dornici să se dea în spectacol nu înţeleg această rugăciune, o dispreţuiesc, considerând-o plictisitoare, monotonă. E posibil! Pentru cine nu o iubeşte pe Maria. Rozariul este semnul iubirii. Când e vorba de o iubire autentică nu mai putem vorbi de monotonie şi plictiseală sau de ariditate sufletească. Cei care se iubesc cu adevărat nu se plictisesc să-şi spună zilnic acelaşi lucru: Te iubesc!

Rozariul, apoi, este o rugăciune pe care noi o facem împreună cu Maria. Când o invocăm să se roage pentru noi Ea împlineşte cererea noastră, unind rugăciunea sa cu rugăciunea noastră. Iar când cere Maria, obţine întotdeauna pentru că Isus nu poate spune nu la ceea ce îi cere mama sa.

Nu în cele din urmă putem spune că Rozariul este o rugăciune biblică. Este de fapt o sinteză a evangheliei, un rezumat al istoriei mântuirii. În cele cincisprezece mistere se desfăşoară, se derulează, lucrarea mântuirii noastre. Prin contemplarea misterelor sfântului Rozariu vom ajunge să înţelegem planul lui Isus ce se desfăşoară în toată viaţa sa, de la Întrupare la Paştele său glorios; şi astfel vom pătrunde tot mai mult în misterul mântuirii. Padre Pio un călugăr capucin ce a primit stigmatele Mântuitorului, răspundea odată la întrebarea: La ce trebuie să mă gândesc atunci când recit Rozariul? - pe care i-o adresase o creştină. Atenţia, spunea Padre Pio, trebuie îndreptată spre Bucură-te Marie, adică spre salutul pe care îl adresezi Fecioarei, dar fără a pierde din vedere misterul pe care îl contempli. Ea a fost prezentă în toate misterele, a participat la toate cu iubire şi durere. Ea participă în continuare la ele când recităm Rozariul. Într-adevăr, misterele de bucurie, de durere, de slavă pe care le-a trăit Maria, noi le contemplăm împreună cu ea atunci când ne rugăm Rozariul.

Astăzi, sărbătorind-o pe Maria ca Regină a Rozariului, Biserica vrea să ne reamintească importanţa acestei rugăciuni şi să ne îndemne să-l recităm cu o reînnoită fervoare şi atenţie pentru că Rozariul este ca un lanţ uriaş de iubire şi de salvare cu care putem înfăşura persoane şi situaţii şi chiar să influenţăm desfăşurarea tuturor evenimentelor din timpul nostru.

Un tânăr a primit de la mama sa un rozariu pe crucifixul căruia era inscripţionat numele său. Fiind un dar de la mama sa tânărul îl purta tot timpul cu el şi nu era zi în care să nu mediteze misterele Rozariului. Dar într-o zi, fiind la o petrecere cu prietenii aceştia i-au descoperit rozariul şi au început să râdă de el. De ruşine tânărul l-a aruncat pe stradă. După câţiva ani un preot este chemat la căpătâiul unui bolnav ce era pe moarte într-un spital. Acel bolnav nu dorea să audă de preot dar acesta a insistat. Ajuns la bolnav îl găseşte dormind şi aşteptând să se trezească începe să se roage Rozariul. Trezindu-se bolnavul şi zărind rozariul în mâinile preotului îl întreabă: "De unde aveţi acest rozariu? Preotul îi spune că l-a găsit acum câţiva ani în urmă pe stradă iar de atunci oferă în fiecare zi câte o decadă pentru mântuirea sufletului celui care l-a pierdut. Bolnavul a început să plângă, spunând preotului că lui i-a aparţinut acel rozariu, povestind apoi cum l-a aruncat pe stradă şi renunţând astfel la rugăciunea pe care el a învăţat-o de mic şi-a pierdut credinţa căzând apoi în noroiul păcatului şi al viciului. După toate acestea bolnavul s-a împăcat cu Dumnezeu iar la scurt timp a murit fericit.

Iată un exemplu care ne arată puterea rugăciunii rozariului. Cu ea vom reuşi să descoperim cursele Diavolului, să evităm multe din capcanele sale şi putem să recuperăm întotdeauna de la el terenul pe care l-a cucerit; putem face să răsară germenii binelui în pustiul răului şi al păcatului.

Să iubim această rugăciune, să o spunem zilnic fără întrerupere, toată viaţa şi putem fi siguri că Diavolul nu va reuşi niciodată să ne învingă.

Petru-Bogdan RĂCHITEANU

© Editura Sapientia