Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

SFÂNTUL
IOAN MARIA VIANNEY
4 august

Ez 3,16-21
Ps 116,1-2
Mt 9,35-10

"Te preamăresc pe tine Dumnezeule, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici. Da, Părinte, căci aşa ai voi tu" (Mt 11,25-26).

Isus se roagă; se roagă şi-l preamăreşte pe Dumnezeu pentru bunătatea sa căci le-a dat Dumnezeu celor nepricepuţi să priceapă vestea împărăţiei. Isus vesteşte şi realizează împărăţia iubirii, dar înţelepţii lumii nu au timp şi nu au motiv să surprindă mesajul. Cei simpli îşi pleacă privirea şi plini de speranţă lucrează la realizarea Împărăţiei. Mai mult decât să vorbească despre iubire, ei trăiesc iubirea. Pentru aceştia îl preamăreşte Isus pe Tatăl, pentru cei din timpul său şi pentru cei dintotdeauna: "Îţi mulţumesc, Părinte, pentru că te-ai descoperit celor smeriţi cu inima..."

Unul dintre mesagerii şi mărturisitorii iubirii pentru care Isus îl preamăreşte pe Tatăl este şi sfântul pe care Biserica îl comemorează astăzi, sfântul Ioan Maria Vianney. S-a născut la Dardilly, în apropiere de Lyon, în anul 1786, dintr-o familie de agricultori. Copilăria şi tinereţea şi-o petrece lucrând pământul şi păscând oile tatălui său. La vârsta de 17 ani îşi manifestă dorinţa de a deveni preot, însă întâmpină opoziţia tatălui său. Numai după doi ani de rugăminţi şi insistenţe tatăl avea să-şi dea consimţământul, iar Ioan ajutat de parohul din Ecully va intra în seminarul din Lyon. Simţea însă o imensă dificultate în a citi şi a învăţa o pagină de filozofie sau teologie şi pentru aceasta a fost eliminat. La insistenţele parohului însă, este reprimit, dar profesorii renunţă să-i mai pună întrebări. Cu toate acestea, tânărul cu o înfăţişare de ţăran simplu şi naiv nu se descurajează; ba chiar impresionează prin pietatea sa. Îşi impresionează episcopul care îl sfinţeşte preot în 1815, la vârsta de 29 ani. Confraţii săi îl caracterizează ca fiind un preot sfinţit din milă. Nu i se acordă dreptul de a spovedi şi primii trei ani de preoţie şi-i petrece alături de propriul paroh de la care învaţă austeritatea vieţii, mortificaţia şi sacrificiul.

După această perioadă de ucenicie este numit paroh de Ars, un sat de numai 230 de locuitori ce locuiau în case acoperite cu stuf şi care se întâlneau în cele patru cârciumi şi nicidecum la biserică. Timp de 42 de ani duce în acest cătun o existenţă stranie şi sfântă. Cu o viaţă austeră, ce avea să se desfăşoare între casa parohială, biserică şi casele enoriaşilor săi, Ioan Maria Vianney devine un fenomen ce atrage admiraţia sătenilor. Paradoxal, severitatea sa nu îndepărtează, dar atrage. După 10 ani întregul Ars este convertit, iar milogul care nu reuşise să înveţe nici măcar o declinare a limbii latine şi căruia i se interzisese să spovedească devine confesorul extraordinar care citeşte în suflete şi spre care oamenii aleargă din toate colţurile Franţei.

Prin viaţa sa simplă şi disponibilă, Ioan Maria Vianney este oglinda fidelă a modelului său, Cristos. El este într-adevăr un alter Christus. Caracterizat prin sărăcie şi umilinţă, Ioan are un suflet copilăresc, plin de credinţă şi pasiune pentru oameni. Întreaga viaţă a fost pradă mulţimilor slujindu-şi aproapele şi predicând dragostea de Dumnezeu. Ore în şir stătea în confesional împărţind Iubirea. Mulţimile veneau la Ars şi veneau nu numai atât pentru un om care făcea minuni sau prezicea viitorul, dar pentru un om a cărui viaţă a fost un neîntrerupt exemplu, o neîntreruptă mărturie. Un avocat din Paris, care venise să-l vadă, ne spune: "La Ars l-am văzut pe Dumnezeu într-un om".

Lovit de boală, în urma mortificaţiilor sale şi a vieţii de slujire pe care a trăit-o, Ioan Maria Vianney moare la 4 august 1859 şi este canonizat de Papa Pius XI în anul 1925.

Într-adevăr, prin activitatea sa pastorală, sfântul Ioan Maria Vianney a fost un alt Cristos. Asemeni lui Isus din pericopa evanghelică de astăzi, el şi-a trăit viaţa de preot în mijlocul mulţimii, în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Sfântul Matei face referire la imaginea turmei fără păstor şi la aceea a secerişului. Imaginea turmei a fost folosită şi în Vechiul Testament pentru a desemna poporul lui Dumnezeu. Orice turmă are nevoie de un păstor precum a fost Moise (cf. Num 27,16-17). În Noul Testament, noul popor al lui Dumnezeu se naşte graţie noului Păstor, Isus. Fiul Omului avea să se înalţe în gloria Tatălui şi de aceea instituie păstori care trebuie să prelungească în istorie lucrarea sa din timpul ministerului său terestru.

Isus ne spune: "Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi deci pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său" (Mt 9,37-38). A vorbi despre seceriş în limbaj biblic, înseamnă a vorbi despre acţiunea lui Dumnezeu şi despre reacţia corespunzătoare a omului. Secerişul este o lucrare decisivă care scoate în evidenţă urgenţa misiunii încredinţate. Este surprinzător însă; Isus nu ne spune: munciţi, dar "rugaţi pe stăpânul secerişului..." Dumnezeu este cel care alege şi trimite vestitorii cuvântului. Dumnezeu rămâne mereu agentul principal.

În finalul fragmentului evanghelic, Isus, dând putere celor doisprezece îi trimite să vestească evanghelia sa; ei sunt caracterizaţi de generozitate; gratuit au primit, gratuit trebuie să dea. Asemeni profetului Ezechiel în prima lectură, ei trebuie să fie străjeri ai cetăţii şi păstori responsabili ai turmei. De modul lor de a înţelege cuvântul Domnului şi de a-l transmite depinde soarta celuilalt, depinde veşnicia celuilalt, şi totuşi ei nu sunt decât nişte oameni simpli, dar sunt aleşi de Dumnezeu.

Toate aceste lucruri sfântul Ioan Maria Vianney le-a înţeles şi le-a trăit în viaţa sa. Cu o simplitate infantilă el a stabilit în jurul său împărăţia lui Dumnezeu şi cu o modestie sinceră le spunea acelor care îl ascultau: "Eu sunt doar un robot în mâinile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi găsit un preot mai ignorant, mai nevrednic decât mine, l-ar fi aşezat în locul meu pentru a-şi arăta măreţia milostivirii sale".

O mărturie concretă a modului de a gândi şi de a trăi al lui Ioan Maria Vianney este întâmplarea din 25 octombrie 1852. Datorită faimei sale în rândul credincioşilor, episcopul Le Belley hotărăşte să-l facă canonic şi în acest sens soseşte pe neaşteptate la Ars. Umilul şi devotatul paroh este ca de obicei la spovezi. Când fu înştiinţat de prezenţa episcopului, Ioan vine în întâmpinarea păstorului său spunând câteva cuvinte de bun venit, ghicind în acelaşi timp motivul vizitei. A încercat să refuze, propunând episcopului pe vicarul său. Cei apropiaţi insistă şi îl fac să înţeleagă că episcopul s-ar putea simţi jignit. Primeşte de aceea numirea şi pelerina de canonic, însă, când ieşea din Biserică nimeni nu-l mai recunoştea. Toţi îl tratau ca pe un străin. Opt zile după această întâmplare, el avea nevoie de bani pentru o lucrare în favoarea enoriaşilor săi. Nu a ezitat să-şi vândă pelerina de canonic unei persoane bogate renunţând astfel la un lucru ce nu-i era necesar pentru a-şi ajuta aproapele, pentru a-şi trăi idealul.

Ce am putea învăţa din viaţa acestui sfânt? Cu siguranţă foarte multe. Însă esenţialul ne-o spune chiar el: "Datoria omului şi cea mai frumoasă activitate a lui este să se roage şi să iubească. Dacă voi vă rugaţi şi-l iubiţi pe Dumnezeu şi pe oameni, iată, aceasta este fericirea omului pe pământ".

Şi nouă, asemeni sfântului Ioan Maria Vianney, Isus ne adresează chemarea de a fi lucrători în secerişul său. Religios sau laic, fiecare suntem îndemnaţi să ne gândim la chemarea noastră personală. Suntem chemaţi să trăim cu responsabilitate şi entuziasm viaţa noastră formată din bucurii şi dureri, speranţe şi deziluzii, iar cotidianul este tocmai lanul pe care Isus îl alege pentru fiecare dintre noi ca să ne putem desfăşura misiunea noastră.

Încrezători în Dumnezeu să privim la exemplul sfântului Ioan Maria Vianney şi să luăm aminte la cuvintele sfântului Augustin: "Iată că cei neştiutori se ridică şi ne răpesc cerul! Şi noi cu ştiinţa noastră aridă rămânem împotmoliţi în carne şi sânge!"

Marius MÎRŢ

© Editura Sapientia