Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

SFINŢII IOACHIM ŞI ANA
26 iulie

Sir 44,1.10-15
Ps 131
Mt 13,16-17

"Să-i lăudăm pe bărbaţii vestiţi care sunt părinţii noştri. Ei au fost oameni vrednici; faptele lor bune nu sunt date uitării" (Sir 44,1.10). Acestea sunt cuvintele prin care Liturgia Cuvântului îi caracterizează astăzi pe sfinţii Ioachim şi Ana. Într-adevăr, ziua de astăzi, 26 iulie, este ziua în care mai multe parohii ale diecezei noastre de Iaşi, precum şi foarte multe alte parohii ale Bisericii Universale, parohii încredinţate patronajului spiritual al Sfinţilor Ioachim şi Ana, îmbracă haina de sărbătoare; este ziua în care întreaga Biserică îi comemorează, aducându-le cult liturgic, pe aceia care au fost părinţii Preacuratei Fecioare Maria.

Multiple sunt motivele pentru care Biserica îi venerează pe aceşti doi sfinţi. Noi vom aminti doar trei dintre ele, şi anume: rolul deosebit pe care l-au avut în planul lui Dumnezeu; mijlocirea lor puternică în ceruri pentru noi; exemplul de viaţă pe care ni l-au dat.

Primul motiv şi cu siguranţă cel mai important dintre acestea, stă în faptul că ei au avut un rol deosebit în planul lui Dumnezeu. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, în omilia din 26 iulie 1983, spunea că sfinţii Ioachim şi Ana, în locul şi în timpul în care au trăit, au reprezentat în lanţul momentelor planului divin un inel deosebit de preţios. Şi e suficient să trecem în revistă doar marile momente ale acestui plan pentru a vedea că într-adevăr aceşti sfinţi au avut un rol important. Ştim din revelaţie că Dumnezeu a dorit ca viaţa divină care pulsează în interiorul Sfintei Treimi să o ofere şi altora. Tocmai de aceea el a conceput un plan. A creat, conform acestui plan, tot ceea ce există. Culme şi coroană a creaţiei, omul a primit, pe lângă sufletul său raţional, spre deosebire de celelalte creaturi şi darul vieţii divine. Numai că prin păcat a pierdut acest dar. Însă planul lui Dumnezeu nu se blochează, deoarece Dumnezeu intervine din nou promiţând un Mântuitor. Şi întrucât omenirea nu era pregătită încă să-l primească pe Mântuitorul promis, urmează veacuri de aşteptare, de pregătire, veacuri în care Dumnezeu este într-o continuă relaţie cu omul, încheie alianţă cu Noe, cu Abraham, alege un popor, trimite profeţi care să vestească venirea celui promis. La timpul cuvenit, el se foloseşte de două persoane cu viaţă sfântă, pentru a aduce pe lume, prin intermediul lor, pe aceea care este Mama Fiului lui Dumnezeu, Mama Mântuitorului promis. Iată marele rol pe care l-au avut sfinţii Ioachim şi Ana în planul lui Dumnezeu. Prin intermediul lor noi am primit binecuvântarea pe care într-o zi Dumnezeu a promis-o în paradisul pierdut protopărinţilor noştri, Adam şi Eva. Prin intermediul lor noi l-am primit pe Salvatorul omenirii.

Al doilea motiv pentru care Biserica îi venerează pe Sfinţii Ioachim şi Ana este acela că ei sunt mijlocitori puternici pe lângă Dumnezeu pentru noi. Dacă Dumnezeu de-a lungul existenţei lor pământeşti le-a oferit atâtea daruri, ascultându-le întotdeauna rugăciunile, cu cât mai mult nu-i va asculta acum, când ei sunt în ceruri şi mijlocesc pentru noi? Privind asupra vieţii lor vedem că, într-adevăr, Dumnezeu a avut o atenţie deosebită pentru ei. Date prea multe despre ei nu avem. Sfânta Scriptură nu ne precizează nici măcar numele lor. Ceea ce ştim însă ne este relatat în scrierile apocrife, scrieri pe care Biserica nu le-a încadrat în rândul celor sfinte deoarece ele mai conţin şi unele adăugiri care nu concordă cu realitatea obiectivă. Dar, în general, ele ne prezintă informaţii preţioase. Aceste scrieri ne spun că sfinţii Ioachim şi Ana făceau parte din tribul lui David. Erau oameni cu o viaţă deosebit de sfântă. Se rugau mult, posteau mult, respectau toate preceptele legii mozaice. Erau de asemenea foarte bogaţi. Aveau însă o mare durere: nu aveau copii. După cum se ştie, în mentalitatea iudaică de atunci, copilul era semnul binecuvântării divine. Cei care nu aveau copii erau consideraţi ca pedepsiţi de Dumnezeu pentru păcatele pe care le-au săvârşit în trecut, fie ei, fie părinţii lor. Uneori se întâmpla ca darurile pe care asemenea soţi fără copii le aduceau la templu să fie refuzate tocmai din acest motiv. Deşi s-au rugat mult pentru ca Dumnezeu să le îndepărteze această ruşine, se părea că cerul nu vrea să-i asculte. Într-o zi, spun aceste scrieri mai departe, sfântul Ioachim a plecat cu turma la munte şi nu s-a mai întors timp de cinci luni. După această perioadă, un înger trimis de Dumnezeu îi apare spunându-i să se reîntoarcă la Ierusalim. Acelaşi înger, trimis de data aceasta la sfânta Ana, o vesteşte că atunci când se va întoarce soţul ei, ea va deveni mamă. Ne putem da uşor seama de bucuria care a invadat sufletele lor atunci când s-au întâlnit la poarta oraşului Ierusalim. După naşterea sfintei Fecioare, ca recunoştinţă, o duc pe aceasta, de la vârsta de trei ani, la templul din Ierusalim pentru a fi educată acolo. Din această privire asupra vieţii soţilor Ioachim şi Ana, vedem că Dumnezeu a intervenit într-un mod deosebit în viaţa lor, le-a oferit daruri deosebite, darul cel mai mare fiind însăşi Sfânta Fecioară Maria. Şi, cum spuneam, dacă în timpul vieţii lor pământeşti Dumnezeu le-a oferit atâtea haruri, dacă nu le-a refuzat nici o rugăciune, cu atât mai mult nu-i refuză acum. Să alergăm, de aceea, şi noi la mijlocirea lor puternică.

Al treilea motiv pentru care Biserica îi cinsteşte pe sfinţii Ioachim şi Ana stă în faptul că ei sunt exemple grăitoare pentru noi.Trăim astăzi timpuri deosebit de grele. Mulţi dintre sociologi sunt de părere că timpurile pe care le traversăm sunt timpuri de criză. Se vorbeşte astăzi despre o criză economică, politică dar mai ales despre o criză religioasă. Cristos este astăzi abandonat de mulţi, religia creştină pierzând parcă teren. Într-un astfel de climat este uneori destul de greu să trăieşti mesajul creştin. Tocmai de aceea, Biserica, în pedagogia ei, ni-i propune pe sfinţi ca modele, ca exemple care să ne impulsioneze în trăirea de zi cu zi a credinţei. Şi ce am putea învăţa din exemplul vieţii sfinţilor Ioachim şi Ana? Învăţăm, în primul rând, să recunoaştem prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră şi să-i mulţumim pentru aceasta. Dumnezeu a intervenit în viaţa lor. Dar Dumnezeu intervine şi în viaţa noastră. Cu siguranţă nu există nimeni dintre noi care să poată spune că nu a simţit niciodată mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu întinsă asupra lui. Iar dacă Dumnezeu este prezent în viaţa noastră, dacă ne oferă atâtea lucruri minunate, suntem la rândul nostru datori să mulţumim pentru tot ce am primit. În al doilea rând, învăţăm de la Sfinţii Ioachim şi Ana să preţuim darul sacru al vieţii. Deşi nu aveau copii, ei s-au rugat pentru ca Dumnezeu să le dăruiască această binecuvântare. Ei au ştiut să primească darul vieţii, în timp ce există astăzi atâtea mame care nu vor să respecte dreptul fiecărui copil la a se naşte. Viaţa este un dar sacru şi cu toţii să învăţăm astăzi să respectăm acest dar. În al treilea rând, învăţăm de la Sfinţii Ioachim şi Ana să-i educăm creştineşte pe copii. De la ei a învăţat Sfânta Fecioară să se roage. Din gura lor a auzit despre promisiunile făcute casei lui David, despre promisiunea naşterii lui Mesia. De la ei a auzit despre locul unde avea să se nască Cristos. Având o educaţie religioasă profundă, la rândul ei Sfânta Fecioară a putut să-l educe pe Cristos. Ea l-a învăţat pe Cristos zicătorile şi proverbele populare atât de bogate în înţelepciune, pe care el mai târziu le va folosi în predicile sale. Ea l-a învăţat pe Cristos rugăciunile pe care evreii le rostesc copiilor încă înainte ca aceştia să poată vorbi, pentru ca astfel să le înveţe mai uşor. Dar pentru a-i educa pe copii din punct de vedere religios, suntem la rândul nostru obligaţi să ne pregătim religios, să citim literatură religioasă. Să nu lăsăm să ne treacă prin mână vreo revistă sau carte sfântă fără să le citim. Să ascultăm cu atenţie în fiecare duminică şi sărbătoare predicile care se fac în biserică. Mai putem învăţa, în al patrulea rând, de la sfinţii Ioachim şi Ana să luptăm pentru unitatea familiei creştine. Astăzi, când am putea spune că se face publicitate divorţului, când divorţul este prezentat în filme ca o stare normală a omului, când personaje celebre sunt prezentate ca modele în timp ce sunt la a treia sau a patra căsătorie, exemplul sfinţilor Ioachim şi Ana care au păstrat unitatea familiei şi în momentele în care ea a trecut prin clipe grele este pentru noi unul elocvent. Pentru a putea păstra unitatea familiei să ne rugăm împreună cu copiii noştri. Să ne rugăm înainte şi după masă, să ne rugăm dimineaţa şi seara, cu cei mai mari să încercăm să citim zilnic câteva pasaje din Sfânta Scriptură, să nu lipsească din casele noastre rugăciunea sfântului Rozariu. Putem recita, eventual, o decadă din Rozariu în timpul unei călătorii sau într-un alt moment al orarului zilei. Multe analize psihologice susţin că rugăciunea cu copiii, în familie, îi ajută pe părinţi să găsească mai uşor drumul spre inima copiilor.

Aşadar, astăzi, când întreaga Biserică îi comemorează pe sfinţii Ioachim şi Ana, când suntem chemaţi să privim la rolul deosebit pe care ei l-au avut în planul lui Dumnezeu, când suntem chemaţi să-i rugăm să mijlocească pentru noi, când suntem chemaţi să-i imităm, să-i cerem bunului Dumnezeu ca exemplul lor să fie un imbold pentru noi în a trăi cu mai multă hotărâre şi dăruire viaţa creştină.

Maricel Irinel MITITELU

© Editura Sapientia