Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

SFINŢII
VASILE CEL MARE ŞI
GRIGORE DIN NAZIANZ
2 ianuarie

Ef 4,1-8a.11-13
Ps 22
Mt 23,8-12

Dacă îndeplinirea misiunii de a predica este absolut obligatorie în zilele de duminică şi sărbătoare de poruncă, aceasta nu înseamnă că în celelalte zile predica nu este posibilă, ba dimpotrivă ea este "stăruitor recomandată" (cf. SC 52). Pentru acest motiv am considerat necesară pregătirea viitorilor preoţi la datoria de a predica şi în celelalte sărbători ale Domnului, ale Sfintei Fecioare, ale îngerilor şi ale sfinţilor. Aceste predici, cele mai multe dintre ele în cinstea sfinţilor, sunt opera studenţilor teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, operă care este tocmai rezultatul mai multor faze de pregătire la misiunea de a proclama Cuvântul lui Dumnezeu.

Încă din primele secole, pe lângă cultul adus lui Isus Cristos, Biserica i-a cinstit pe apostoli şi pe martiri, şi împreună cu ei pe Sfânta Fecioară Maria şi pe îngeri, invocând ajutor prin mijlocirea lor. După aceea, la cultul lor au fost adăugaţi cei care au imitat cu mai mare fidelitate viaţa lui Cristos, şi în sfârşit au fost incluşi toţi cei care în diferite moduri s-au dovedit, prin practicarea virtuţilor creştine şi a carismelor, vrednici de venerarea şi imitarea credincioşilor (cf. LG 50).

Sfinţii sunt cei care au corespuns la opera salvifică a lui Dumnezeu-Iubire, cei care s-au străduit zi de zi să realizeze în propria viaţă cuvântul evangheliei, şi pe care Biserica îi recunoaşte în mod oficial ca atare, cei pe care Apostolul îi recunoaşte ca fiind o "mulţime mare, pe care nimeni nu o poate număra, de toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile"(Ap 7,9). Sfinţii pe care Biserica ni-i propune spre venerare, pentru a ne fi modele şi patroni spirituali, sunt aşadar figuri exemplare care pot să aibă o influenţă nespus de benefică asupra noastră, care avem atâta nevoie de exemple bune şi încurajatoare.

Poate unii vor obiecta întrebând dacă mai este de actualitate să propui omului de astăzi, aşa de încrezut în cuceririle sale ştiinţifice şi în ajutorul maşinilor, nişte sfinţi patroni şi protectori care să fie invocaţi în diferite momente ale vieţii, care să-l apere mai ales în clipele mai dificile şi primejdioase. Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, pentru că nevoia de a se încredinţa cuiva şi căutarea siguranţei absolute sunt profund înrădăcinate în inima omului, pentru că ei sunt, aşa după cum îi numeşte Rugăciunea a treia Euharistică, "mijlocitorii noştri la Dumnezeu". Aşa îi consideră pietas christiana, aceasta este de fapt convingerea fermă a Bisericii, care îi prezintă pe sfinţi ca membrii săi aleşi şi fraţii şi binefăcătorii noştri: "Căci primiţi în patrie şi stând înaintea Domnului (cf. 2Cor 5,8), aceştia nu încetează să mijlocească pentru noi la Tatăl prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos, oferindu-i meritele pe care le-au dobândit pe pământ... Aşadar, slăbiciunea noastră este mult ajutată de grija lor frăţească"(LG 49). De aceea suntem îndemnaţi să ne încredinţăm puterii de mijlocire a sfinţilor, să-i alegem ca patroni şi protectori, să-i invocăm în toate necesităţile noastre. Ei, care au fost de mare ajutor atunci când erau pe pământ, cu atât mai mult pot să ne ajute astăzi din cer de la Dumnezeu, care nu va întârzia să îndeplinească cererile fiilor săi.

Mulţumind studenţilor teologi care au colaborat la redactarea acestui volum de predici tematice la diferite sărbători, vrem să credem că el este o invitaţie de a cunoaşte mai bine semnificaţia şi mesajul unor sărbători, de a-i cunoaşte mai bine pe sfinţi, şi mai ales de a-i imita în viaţa lor sfântă. De aceea considerăm că acest material este util nu numai pentru cei însărcinaţi în mod oficial cu misiunea de a predica, ci pentru toţi cei care vor să descopre noi modele şi motive de a înainta pe calea desăvârşirii creştine, pe calea sfinţeniei, cale pe care au parcurs-o cu atâta succes sfinţii Bisericii. Secretul succesului lor a fost că ei în toate şi întotdeauna au privit la Isus Cristos, s-au inspirat de la el, l-au imitat în iubirea Tatălui şi a fraţilor.

Încheiem aceste rânduri cu îndemnul făcut de părinţii conciliari: "Se cade aşadar în cel mai înalt grad să-i iubim pe aceşti prieteni şi împreună moştenitori ai lui Isus Cristos, fraţii şi aleşii noştri binefăcători, să-i mulţumim cum se cuvine lui Dumnezeu pentru ei, să-i chemăm în rugăciune stăruitoare şi să recurgem la ajutorul lor puternic pentru a dobândi binefacerile lui Dumnezeu prin Fiul lui, Isus Cristos, Domnul nostru, care este singurul nostru răscumpărător şi mântuitor"(LG 50).

Pr. prof. dr. Alois BIŞOC

© Editura Sapientia