Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

APARIŢIILE SFINTEI FECIOARE MARIA
LA FATIMA
13 mai

1Cor 1,26-31
Ps 144
In 2,1-11

În calitate de creştini nu putem face abstracţie de evenimentele zilnice pe care le experimentăm şi care ne influenţează într-o măsură mai mică sau mai mare. Constatăm, printre altele, o creştere a cantităţii de informaţii pe care le primim şi o diversificare a surselor din care provin. S-a înmulţit numărul publicaţiilor, ca să nu mai amintim de posturile de radio şi televiziune urmărite cu foarte mare interes. Toate acestea ne propun informaţii care uimesc, şochează, dar intenţia lor este în primul rând aceea de a atrage cât mai mulţi simpatizanţi, îndeosebi prin publicitate.

În acest context, astăzi, când atenţia noastră este orientată spre Sfânta Fecioară Maria care a apărut într-un mod surprinzător la Fatima, în Portugalia, se pot contura în mintea noastră mai multe întrebări: oare apariţiile constituie pentru Biserică o modalitate de a-şi câştiga adepţi? Pentru ce se vorbeşte atât de mult despre aceste evenimente din moment ce suntem convinşi că Dumnezeu s-a descoperit oamenilor plenar în Sfânta Scriptură? Care este raportul dintre revelaţia lui Dumnezeu şi aceste apariţii? Asupra acestor problematici vă propun să reflectăm împreună.

Sunt multe persoane care afirmă că au viziuni. În aceste cazuri, Biserica nu se pronunţă niciodată înainte de a analiza bine evenimentele. Cert este că persoanele care în Biserică au datoria de a învăţa sunt foarte atente atunci când tratează depre această temă. Una dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un eveniment pentru a fi acceptat de Biserică este aceea că întregul mesaj trebuie să fie în concordanţă cu învăţătura lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. De fapt, revelaţiile particulare autentice nu fac altceva decât să reamintească adevărurile de credinţă care au fost abandonate sau să revigoreze viaţa credincioşilor prin îndemnuri la credinţă, convertire şi pocăinţă. Evenimentele de la Fatima se înscriu în această direcţie.

În ziua de 13 mai 1917, în preajma amiezii, Sfânta Fecioară a apărut unor păstoraşi: Lucia dos Santos (de 10 ani), Iacinta şi Francisc (de 7 şi, respectiv, 9 ani). Aceştia erau cu turma lor la păscut într-o vale numită Cova d'Iria, situată la trei kilometri de Fatima. Sfânta Fecioară le-a cerut copiilor să revină în acel loc în fiecare zi de 13 a lunii până în octombrie. Astfel, Fatima a devenit un loc de pelerinaj cunoscut mai întâi de cei apropiaţi copiilor, dar apoi de lumea întreagă. Mesajul acestor apariţii poate fi redus la trei idei: pocăinţă pentru păcate, îndemnul de a recita sfântul Rozariu în acest sens şi consacrarea la Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria.

În discursul de la Angelus din 26 august 1986, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea spunea că "Sfânta Fecioară a venit în ajutorul nostru pentru că mulţi nu vor să primească invitaţia Fiului lui Dumnezeu de a se întoarce la casa Tatălui".

Îndemnul "Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Mc 1,15) constituie începutul predicii lui Isus. Mama lui Dumnezeu ne aminteşte la Fatima că pocăinţa este o constantă a vieţii noastre care nu trebuie să fie trăită numai în timpul Postului Mare. Totdeauna trebuie să reparăm lipsurile şi slăbiciunile personale şi ale celorlalţi. Această virtute se exprimă în primul rând prin frecventarea deasă şi conştientă a sacramentului penitenţei, dar ea trebuie să fie prezentă în toate activităţile cotidiene: în observarea exactă a programului personal de viaţă, în caritatea autentică faţă de cei din jurul nostru îndeosebi faţă de cei care suferă, sau prin renunţarea de bunăvoie la unele lucruri permise. În acest sens avem de învăţat de la aceşti trei copii care deseori îşi impuneau singuri renunţări cu intenţia de a face pocăinţă. Iacinta a suferit mult înainte de a muri. Toate aceste suferinţe le oferea ca ispăşire. De multe ori constata că ele nu sunt suficiente. Pentru aceasta îşi propunea să renunţe şi la micile alinări pe care le primea. Ea spunea: "Îmi este sete, dar nu vreau să beau. O ofer lui Isus pentru păcătoşi. M-au lăsat să aleg: să beau lapte sau să mănânc un strugure. Dar eu am ales laptele care nu-mi place, pentru a-i oferi lui Isus acest sacrificiu".

Toţi suntem chemaţi la pocăinţă, iar modalităţile de care dispunem nu sunt puţine. La Fatima, Sfânta Fecioară ne-a propus şi o altă formă în care putem repara urmările păcatului: este rugăciunea Sfântului rozariu pe care sunt convins că fiecare o recită cât mai des. Fiind cea mai apropiată de Fiul său, Sfânta Fecioară este în acelaşi timp alături de noi, mădularele Trupului Mistic al lui Cristos. Ea poate să mijlocească de la Fiul ei ispăşirea de care noi avem nevoie.

Devoţiunea noastră către Sfânta Fecioară Maria trebuie să meargă până acolo încât să ne consacrăm total Inimii sale Neprihănite. Unde putem să fim mai apăraţi şi mai protejaţi? O asemenea consacrare înseamnă să ne apropiem - prin mijlocirea Sfintei Fecioare - de acelaşi Izvor al vieţii care oferă necontenit haruri oamenilor. În decursul istoriei au avut loc mai multe consacrări de acest fel; Sfântul Părinte Pius al XII-lea, care a fost hirotonit preot la Roma în ziua primei apariţii a Sfintei Fecioare la Fatima, a consacrat Inimii Neprihănite întregul neam omenesc şi în special Rusia. În zilele noastre, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a reînnoit această consacrare. Nici noi, românii, nu am rămas insensibili la acest îndemn, deoarece, la 22 august 1948, în catedrala din Iaşi, avea loc consacrarea întregii eparhii Inimii Neprihănite. În acele momente de suferinţă prin care trecea Biserica locală, Preasfinţitul Anton Durcovici şi-a îndreptat plin de încredere rugăciunea către Maica Domnului pentru a păstra credinţa în credincioşii români. În zilele noastre, la îndemnul Episcopului Petru Gherghel, la 1 noiembrie 1996, a fost reînnoită această consacrare, cerând de la Inima Preasfântă harul declarării de fericit şi sfânt a Preasfinţitului Anton Durcovici.

Aşadar, ne dăm seama că ceea ce ne cere Sfânta Fecioară astăzi nu constituie noutăţi absolute. În esenţă, mesajul sărbătorii se îndreaptă spre fiecare dintre noi, îndemnându-ne la o analiză a modului în care ne trăim credinţa. Chiar dacă experimentăm realitatea tristă a păcatului nu trebuie să ne descurajăm, dar să avem tăria de a reveni la comuniunea cu Dumnezeu.

În mod concret, iată ce ne îndeamnă slujitoarea lui Dumnezeu, Alexandrina M. da Costa, o persoană carismatică portugheză care a murit în anul 1955: "Să înfăşurăm lumea cu rugăciune şi iubire, cu recitarea rozariului şi să spălăm nelegiuirile sale cu sângele preţios al lui Cristos prin intermediul împărtăşaniilor reparatoare, pentru ca ea să nu fie învăluită de flăcările războiului şi inundată de râuri de sânge şi de lacrimi omeneşti".

Ioan RIBA

© Editura Sapientia