Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

SFÂNTUL IERONIM EMILIANI
8 februarie

Tob 12,6-13
Ps 102
Mc 10,17-30

După cum bine ştim, Biserica nu este formată doar din zidurile unui edificiu, dar şi dintr-o comunitate de credincioşi care mărturisesc aceeaşi credinţă. Deşi fiecare comunitate este condusă din punct de vedere spiritual de un preot, în Biserica Catolică toate celelalte funcţii nu îi sunt doar lui încredinţate, ci tuturor în virtutea botezului, sacrament prin care toţi oamenii sunt chemaţi la răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu.

În secolul al XVI-lea activa în nordul Italiei un sfânt, laic, cu o râvnă deosebită în domeniul misionar şi caritativ. Acesta era sfântul Ieronim Emiliani, sfânt pe care astăzi calendarul liturgic ni-l propune ca exemplu.

Dar cine a fost şi pentru ce fapte s-a făcut vrednic de cinstire din partea Bisericii? Nu sunt puţine lucrurile care s-ar putea spune despre un om care a trăit nu mai mult de 41 de ani şi cu atât mai mult încă despre un sfânt. Ieronim s-a născut în 1486 într-o familie din cele mai bogate ale Veneţiei, o familie cu o trăire religioasă obişnuită. Pentru a păstra renumele familiei, după moartea tatălui său, Ieronim este obligat să îmbrăţişeze de timpuriu cariera militară, ajungând în scurt timp, datorită curajului şi a provenienţei sale aristocratice, comandant al Castelului din Quero.

Războiul dintre Republica Veneţia şi Franţa îl găseşte aici. În ciuda eforturilor sale şi în ciuda unei rezistenţe eroice din partea ostaşilor săi, cetatea este nevoită să se predea. El este făcut prizonier de război şi închis într-o temniţă întunecoasă pentru a muri deoarece nici o răscumpărare nu era pe placul duşmanului. Timp de o lună, cât a stat în închisoare, Ieronim s-a gândit la viaţa lui trecută, la visele de glorie dispărute şi la sfârşitul lui apropiat. Simţindu-se părăsit, şi-a îndreptat gândul la Sfânta Fecioară şi cu inima plină de umilinţă a promis: "Preasfântă Fecioară, mă recomand ţie din toată inima. Ai milă de mine! Îţi promit că, dacă mă vei elibera din această închisoare, îmi voi schimba cu totul viaţa dedicându-mă slujirii binelui". Aceste cuvinte au fost mereu pe buzele lui Ieronim cât timp a stat în lanţuri. Într-o zi însă, Maica Domnului îl eliberează înfăptuind astfel o minune: "Mergi, Ieronim şi aminteşte-ţi de promisiune!"

Acesta este punctul de plecare al unei profunde transformări spirituale, al întregii sale opere misionare şi de caritate. Ca şi sfântul Augustin în tinereţea sa, şi Ieronim a dus la început o viaţă dezordonată, iar rangul familiei din care provenea l-a făcut să se poarte mândru, arogant şi fără inimă faţă de cei în nevoi. Intervenţia Sfintei Fecioare de a-l elibera din întunecoasa închisoare, continuând comparaţia cu sfântul Augustin, poate fi asemănată cu intervenţiile spirituale ale sfintei Monica, mama lui Augustin. Ca rod al convertirii, atât Augustin cât şi Ieronim Emiliani au fost preocupaţi de problemele timpului lor. Amândoi au luptat împotriva ereziilor şi tot amândoi au încercat să aline suferinţele oamenilor. Augustin ca preot, şi mai apoi episcop, Ieronim ca laic. Vocaţia ultimului a fost aceea de a fi exemplu cu o mărturie de viaţă eroică pusă la dispoziţia semenilor săi.

Războiul a adus cu sine numai nenorociri: ciuma, dezinteria, foametea, mizeria trupească, dar mai ales sufletească. Ieronim a încercat să le uşureze situaţia tuturor celor nenorociţi. Şi-a cheltuit întreaga avere oferind pâine celor înfometaţi, s-a ocupat de cei atinşi de boli, însă cel mai mult l-a afectat situaţia tineretului. Pentru cei orfani şi pentru cei abandonaţi a creat orfelinate şi şcoli. Iată ce spune un biograf al său despre prima şcoală înfiinţată de Ieronim: "...a luat cu chirie un local în apropierea Spitalului Sfântul Rocco şi aici apăru o şcoală cum nici Socrate nu visa să vadă, în ciuda înţelepciunii sale. Aici, Platon şi Aristotel nu predau ştiinţele lor deşarte, dar învăţau că, prin credinţă şi prin imitarea vieţii sfinte a lui Cristos, omul devine locuinţă a Duhului Sfânt, fiu şi moştenitor al lui Dumnezeu".

Care era rolul acestor şcoli? Ieronim voia să dea copiilor lui o adevărată pregătire pentru viaţă. Voia ca ei să înveţe să scrie şi să citească, să înveţe o meserie, fiecare după puterile lui şi după înclinaţie. Îi educa cu dragoste în spiritul cinstei, al bunătăţii, al sacrificiului, al muncii şi al simţului de răspundere. Îi învăţa să se roage, să respecte lucrurile sfinte, să păzească doctrina creştină de erezia protestantă, să aibă o iubire adâncă faţă de Isus şi o gingaşă devoţiune faţă de Maica Domnului. Astfel de şcoli s-au răspândit în toată Republica şi nu numai. Milano şi Pavia au cunoscut deasemenea suflul carităţii sale şi a Societăţii slujitorilor celor săraci, o asociaţie a colaboratorilor lui Emiliani având ca scop îngrijirea operelor începute: preocuparea pentru săraci şi pentru tinerii părăsiţi. Această societate va deveni mai târziu Congregaţia Clericilor Regulari de Somasca.

Ieronim Emiliani a murit la Somasca în 1527 în timp ce se îngrijea de bolnavii de ciumă. Pentru activitatea sa prodigioasă în favoarea tineretului şi în special în favoarea celor lipsiţi de părinţi, Sfântul Părinte Papa Pius al XI-lea l-a declarat patron al orfanilor şi al tineretului abandonat.

Dar ce ne spune nouă astăzi exemplul sfântului Ieronim? Am văzut cum el a reuşit să renunţe la tot ce avea pentru a fi liber să se pună la dispoziţia celor mai defavorizaţi. Astfel s-a abandonat cu totul voinţei divine aşa cum au făcut şi apostolii când au început să-l urmeze pe Isus. Cu ce s-au ales din această renunţare? Isus însuşi ne dă răspunsul la această întrebare în Evanghelia pe care am citit-o: "Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarini pentru mine şi pentru evanghelie şi să nu i-a însutit înapoi acum, în vremea aceasta..., iar în veacul ce va să vină, viaţa veşnică" (Mc 10,29-30).

Puterea de a renunţa la toate nu stă la îndemâna oricui. Sfinţii care au recurs la această metodă au reuşit printr-un har deosebit din partea lui Dumnezeu pentru ca slujirea lor, imitând exemplul lui Isus, să fie clar văzută de ceilalţi nu ca pe un efort propriu, dar ca o intervenţie divină. Dându-şi seama de aceasta, sfântul Ieronim scria într-una din scrisorile sale: "Dacă Domnul nu pune mâna, omul nu este capabil nici măcar să se ridice de la pământ şi, cu atât mai puţin încă, să-şi mişte picioarele pentru a merge pe calea binelui". Acest lucru îl determina să-i îndemne pe toţi la rugăciune. Fie că le vorbea copiilor săi, fie că le alina durerea celor bolnavi sau că se afla în faţa celor bogaţi, pe toţi îi îndemna să-şi înalţe gândurile la Dumnezeu. Nu numai că îi îndemna, dar el însuşi le dădea exemplu prin pietatea sa. A ajuns până acolo încât a mâncat praful drumului pentru a cere iertare lui Isus şi Sfântei Fecioare, atunci când doi fraţi, întâlnindu-se, au început să înjure şi să blesteme. Iar noi ce facem? Mulţi se lasă purtaţi de val, mulţi se lasă purtaţi de modă. Toţi înjură, toţi blestemă. Până şi copiii au început să facă la fel ca cei mari. Mici şi mari, cu toţi sunt chemaţi să ne convertim pentru a ajunge la mântuire.

Mântuirea este o chemare mereu actuală. Nu este de ajuns să ne străduim numai pentru mântuirea propriului suflet, dar trebuie să ne punem şi în slujba sufletului aproapelui. Sfântul Ieronim poate constitui un exemplu pentru toţi. Putem spune că Biserica l-a ridicat la înalta cinstire a altarelor pentru ca oamenii de azi, atât de înstrăinaţi de religia creştină, să fie îndemnaţi să trăiască în dreptate, cu onestitate şi pietate, pentru a fi catolici buni şi creştini adevăraţi. Exemplul său e un stimulent pentru toţi credincioşii, ajutându-i, după cum spunea Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, "să înţeleagă în profunzime cuvântul lui Cristos, care a vrut să se identifice cu cei mai umili din fraţii săi şi să se dedice trup şi suflet tuturor celor care trăiesc în sărăcie, în special celor abandonaţi".

Cuvintele pe care le-am auzit la rugăciunea zilei să ne fie de acum mereu pe buze: Dumnezeule preaîndurător, tu care ai voit ca sfântul Ieronim Emiliani să fie părintele şi ocrotitorul orfanilor, pentru a da Bisericii tale un semn al iubirii tale deosebite faţă de cei mici şi săraci, ajută-ne şi pe noi, prin mijlocirea lui, să ne îndeplinim obligaţiile de la botez prin care ne numim şi suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu.

Cristian BOGDAN

© Editura Sapientia