Anul C
Duminica a 3-a de peste an

Neh 8,2-4a.5-6.8-10; Ps 18; 1Cor 12,12-30 (1Cor 12,12-14.27); Lc 1,1-4;4,14-21

"Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta, pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre"

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Am dat odată cuiva o carte pentru a o corecta, fiindcă voiam să o public. Am rămas surprins să constat, atunci când mi-a adus cartea, că a sărit peste introducere. L-am întrebat: "Dar de ce nu ai corectat şi introducerea?". "Ei", mi-a răspuns el, "cine mai citeşte astăzi introducerea la o carte? Toţi trec direct la cuprinsul cărţii". Şi, totuşi, introducerea este importantă, pentru că în introducere fiecare autor îşi precizează tema, motivul, metoda, itinerariul şi scopul lucrării.

Astăzi, în Duminica a 3-a din timpul de peste an, am citit la evanghelie două fragmente din Evanghelia după sfântul Luca, un fragment din prolog, din introducerea la evanghelie, şi un alt fragment din capitolul al patrulea, care are o valoare, pentru sfântul Luca, la fel de mare cum este predica de pe munte în Evanghelia după sfântul Matei.

Pentru a nu face aşa cum a făcut corectorul meu şi pentru că vom citi această Evanghelie după sfântul Luca pe tot parcursul anului liturgic C, consider că este important să ştim mai întâi cine este sfântul Luca şi de ce a scris el această evanghelie.

La Milano, în biblioteca Ambrosiana se păstrează un fragment din pergament cunoscut cu numele de Canonul Muratorian, după numele celui care l-a descoperit şi anume, istoricul Ludovico Antonio Muratori, care a trăit între 1672-1750. Acest pergament cuprinde lista comentată a cărţilor Bibliei, adică lista cărţilor recunoscute de Biserica Romei în secolul al 2-lea, ca fiind inspirate de Dumnezeu. Ajungând la Evanghelia după sfântul Luca, acest vechi document scrie: "A treia este cartea evangheliei după Luca. Acest Luca este un medic pe care Paul, după înălţarea lui Isus, l-a luat cu sine ca tovarăş de călătorie. El a scris în nume propriu, din punctul său de vedere, deşi nu l-a văzut personal pe Domnul în trup".

Iată, în această schiţă avem câteva date biografice despre cel de-al treilea evanghelist, păstrată de tradiţia creştină. Deci, Luca este medic, discipol al lui Paul, misionar ca şi el în lumea păgână, scriitor original, martor indirect. Prin urmare, Luca nu era evreu, ci era de origine greacă, de cultură elenistă, şi era unul dintre primii creştini proveniţi din păgânism. Aceste amănunte ne ajută să înţelegem stilul şi personalitatea acestui evanghelist, care caută cu seriozitate exactitatea informaţiilor sale.

Pentru cine scrie sfântul Luca evanghelia sa? Fiind de cultură şi de formare elenistă, Luca se adresează ambientului grecesc şi creştinilor care s-au convertit de la păgânism. Obiectul specific al Evangheliei după sfântul Luca - scriba mansuetudinis Christi, aşa cum îl numeşte Dante în lucrarea latină De Monarchia, adică scriitorul blândeţii lui Cristos - este să-l prezinte pe Isus ca Mântuitor, adică Isus este mântuitorul tuturor, nu doar al evreilor, ci al întregii omeniri.

"După ce am cercetat toate de la început cu grijă, m-am gândit să ţi le scriu şi eu în mod sistematic, preabunule Teofil". Aceste expresii merită o atenţie deosebită, deoarece ne ajută să înţelegem metoda de lucru a sfântului Luca: "Am cercetat toate de la început cu grijă". Vrea să spună că el a mers la adevărul faptelor pentru a putea scrie cu acribie, după cuvântul grecesc, adică cu exactitate despre orice circumstanţă de la început. Luca se preocupă să nu treacă cu vederea nimic important, tocmai pentru că vrea să scrie în mod sistematic despre faptele care s-au împlinit printre noi.

După ce a indicat metoda pe care a folosit-o în cercetarea sa, sfântul Luca precizează cine este destinatarul scrierii sale, şi anume "preabunul Teofil". Acest Teofil, după o veche tradiţie, ar fi un cetăţean din Antiohia, de cultură elenistă, poate o persoană cunoscută comunităţii lui Luca. Însă, Teofil poate fi şi un personaj emblematic, adică o figură simbolică. "Teofil" înseamnă, de fapt, "iubitor de Dumnezeu", iubitor al realităţilor divine, unul însetat de înţelepciunea lui Dumnezeu. De aceea, Luca dedică evanghelia sa nu doar unui personaj concret, ci oricui caută adevărul şi doreşte să-şi aprofundeze credinţa. Cu ce scop? "Ca să te convingi de temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit". Dacă Teofil este deja creştin, instruit în credinţa creştină, atunci Luca îi pune în mână un instrument redactat cu o seriozitate de istoric, pentru ca, credinţa lui Teofil şi a oricărui credincios în evanghelie, să crească şi să se întărească. Scopul pe care şi-l stabileşte Luca în evanghelia sa este, deci, să-i introducă pe cititorii săi tot mai mult în misterul lui Isus Cristos predicat de Biserică.

Şi noi, asemenea lui Teofil din prologul lui Luca, am primit deja o primă introducere în misterul inefabil al lui Cristos, atunci când am învăţat catehismul la Prima Sfântă Împărtăşanie. Şi Teofil primise această învăţătură. Însă, însetat de adevărata înţelepciune, el îşi dădea seama că acele prime noţiuni nu erau suficiente. Lucrarea pe care el o scrie are drept scop să-i aprofundeze credinţa, să-l ajute să crească în viaţa sa de credincios. Aceeaşi sete pentru înţelepciunea divină ar trebui să ne determine şi pe noi, creştinii moderni, să creştem în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Fiului său, Isus Cristos.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Dacă cu acest prolog, cu o valoare istorică fundamentală, sfântul Luca ne introduce în misterul lui Isus, ansamblul celebrării din această duminică ne conduce la deschiderea solemnă a misiunii Domnului. Potrivit relatării lui Luca, Isus îşi începe predica în Galileea, apoi, traversând Samaria şi Iudeea, îşi va predica misiunea de mântuitor până la Ierusalim. Aici îşi va termina călătoria şi se va dovedi Mesia, murind pe cruce şi înviind a treia zi.

Misterul public al lui Isus începe cu acest prim act în sinagoga din Nazaret, unde Isus celebrează în mod solemn liturgia cuvântului. Citeşte un text din Vechiul Testament, în timp ce poporul ascultă atent, aşa cum facem şi noi ori de câte ori suntem atinşi de cuvântul lui Dumnezeu.

Pe fundalul acestei scene se proiectează o altă scenă, paralelă, despre care a fost vorba în prima lectură de azi, luată din Cartea lui Nehemia. Aici ne este prezentat Ierusalimul de abia reconstruit după amara experienţă a exilului babilonian. Ne aflăm într-o frumoasă dimineaţă de toamnă, a lunii a şaptea, probabil în anul 444, înainte de Cristos. O mare mulţime se înghesuie la Poarta Apelor, în spaţiul templului refăcut. În mijlocul adunării, se ridică preotul Ezdra, conducătorul spiritual al poporului, care deschide cartea Legii lui Moise şi o proclamă în faţa tuturor bărbaţilor, femeilor şi a celor care puteau să înţeleagă cuvântul lui Dumnezeu. Trei sunt verbele fundamentale care susţin aceasta, dar şi orice altă proclamare a cuvântului lui Dumnezeu.

Mai întâi, este necesar să se citească Biblia, dar nu oricum, ci pe fragmente distincte, cu o anumită programare.

Al doilea verb este să se explice sensul. Un vechi aforism rabinic spune că orice cuvânt al Bibliei are 70 de chipuri. Maestrul credinţei trebuie să descopere aceste chipuri, trebuie să lumineze textul în toate nuanţele sale. De altfel, termenul tehnic folosit pentru a indica studiul Bibliei este "exegeza", care în greacă înseamnă "a extrage", a extrage, toate comorile, toata forţa, toata spiritualitatea din pagina biblică.

Al treilea act în lectura biblică este "să înţelegi". Termenul ebraic indică o înţelegere intensă, alimentată de minte şi de inimă. De fapt, cuvântul lui Dumnezeu nu este o piatră preţioasă rece, sigilată într-un scrin, ci este o realitate vie, care trebuie să pătrundă existenţa aridă, aşa cum ploaia face rodnic deşertul.

Să revenim acum la Nazaret. Este o zi de sabat şi în faţa mulţimii care se îngrămădeşte, în acea sală, se ridică un nazarinean, a cărui faimă se răspândea în acele zile în toată regiunea. Şi el citeşte Biblia, un fragment din Isaia, care vesteşte pacea şi eliberarea. În tăcere şi cu ochii fixaţi spre el, ascultătorii aşteaptă explicaţia, omilia sinagogală. Însă acel om, Isus, fiul Mariei, rosteşte o singură frază, ciudată şi grea ca o stâncă. Întreaga speranţă vestită de Isaia a devenit realitate astăzi, tocmai în el, Isus din Nazaret. Cuvântul lui Dumnezeu, izvor de speranţă pentru săraci, orbi, oprimaţi, devine acum acţiune, mântuire şi eliberare.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

La aceste două scene pe care le-am descris ar trebui să suprapunem o a treia, cea a adunărilor noastre duminicale, la care participăm astăzi. Cristos intră şi astăzi în bisericile noastre, cu cuvântul său care este citit, explicat, înţeles. Sperăm ca el să provoace indiferenţa noastră, aducându-ne lacrimile de convertire; să liniştească angoasele şi temerile noastre, conducându-ne la bucuria pascală; să-i lumineze pe cei orbi şi să-i sprijine şi să-i elibereze pe cei săraci şi oprimaţi.

O vorbă veche ebraică spune: "Citeşte şi reciteşte cuvântul lui Dumnezeu, pentru că în el este totul. Meditează-l, îmbătrâneşte şi consumă-te în el. Nu te îndepărta de el, pentru că pentru tine nu există o soartă mai bună". Amin.

27 ianuarie 2019

Pr. Ştefan Lupu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
374 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 3-a de peste an:

Anul C
21 ianuarie 2007 - Pr. Iosif Bisoc, OFMConv.
24 ianuarie 2010 - Pr. Iosif Dorcu
27 ianuarie 2013 - Pr. Cristinel Fodor
24 ianuarie 2016 - Pr. Mihai Pătraşcu

[ Index predici şi predicatori ]