Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PREDICI LA RADIO IAŞI 

Anul C
Duminica Floriilor

Is 50,4-7; Fil 2,6-11; Lc 22,14-23,56

Iubirea e mai tare decât moartea!

Iubiți credincioși, dragi radioascultători,

Săptămâna pe care o inaugurăm astăzi, Duminica Floriilor, cu binecuvântarea ramurilor și cu citirea patimilor după sfântul evanghelist Luca, este așa de mare și așa de sfântă încât ea trebuie să fie considerată pe drept o piatră nestemată, busola anului liturgic, o adevărată pentru și prin profunditatea misterului care are loc în aceste zile.

Dacă în tot timpul anului liturgic am parcurs, duminică de duminică, zi de zi, istoria iubirii lui Dumnezeu față de poporul său, o istorie desfășurată în timp, acum, începând cu această celebrare, îl întâlnim pe Isus și-l însoțim în momentele cele mai sensibile ale existenței sale pământești, în clipele iubirii sale supreme. Acum îi însoțim pașii care îl poartă pe Calvar, până pe altarul crucii, al sacrificiului suprem. Îl vedem așezat în mormânt, unde așteaptă trei zile să se împlinească cuvintele Scripturii și promisiunea sa, ca apoi să-l întâlnim ieșind victorios din mormânt la o viață nouă.

Anunțată de profeți, într-un chip particular de profetul Isaia, patima lui Cristos devine proba supremă a celui promis de Tatăl și așteptat de oameni, iar prin înviere primim argumentul definitiv al misiunii sale mântuitoare.

De atâtea ori Isus s-a îndreptat spre Ierusalim, spre templu, locul întâlnirii cu Tatăl, unde s-a rugat și a predicat. De data aceasta el intră în cetatea sa cu un alt gând, cu un alt scop. Intră pentru a împlini planul cel veșnic de iubire al Tatălui. Fiind încă departe de Ierusalim, el le-a vestit ucenicilor și apostolilor că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie.

Patimile din evanghelistul Luca pe care le-am proclamat în această duminică de Florii ne introduc pe străzile Ierusalimului și ne prezintă începerea pătimirilor sale. În aceste împrejurări auzim strigătul mulțimilor care anunță împlinirea timpurilor: "Osana, binecuvântată este Împărăția care vine, a părintelui nostru, David! Osana în înaltul cerului!". Și nu trec nici câteva zile și începe drumul spre Calvar, drumul mântuirii, împlinirea profețiilor, drama respingerii, a condamnării și a morții. Un adevărat mister al păcatului din partea celor la care a venit ca să le aducă eliberarea și mântuirea. Îndată, strigătul de "Osana, binecuvântat cel ce vine în numele Domnului" se schimbă în cel de "Răstignește-l! Răstignește-l!". Replica lui Isus este tăcerea, rugăciunea, strigătul către Tatăl, iertarea rău-făcătorilor și apoi cuvântul "S-a săvârșit!". După care, își dă sufletul, scoțând un strigăt puternic.

Acest act care s-a întâmplat acum două mii de ani continuă și astăzi să impresioneze lumea, să o provoace, să trezească întrebări și să câștige admiratori. Săptămâna Sfântă redeschide pagina acelor momente și ne provoacă și pe noi.

În anii trecuți, când s-a prezentat pe marile ecrane filmul lui Mel Gibson, Patimile lui Cristos, lumea s-a cutremurat din nou. Mulți, foarte mulți, și-au reexaminat poziția și viața. Au revăzut realitatea și drama lui Isus și s-au atașat profund de el.

Iubiți credincioși, dragi radioascultători,

Acum începe săptămâna iubirii, cel mai puternic argument pentru cei care cred în Cristos, dar și săptămâna întrebărilor și a deciziilor. Noi ce vom face? Cum vom striga? "Osana, binecuvântat cel ce vine în numele Domnului" sau, poate, din durere, "Răstignește-l!". În aceste zile sfinte, în orice situație ne vom afla și în orice loc vom fi, în casă, la servici, la școală sau pe drumurile vieții, să nu ne închidem urechile, să nu rămânem surzi și reci la chemarea Bisericii, ci să ascultăm glasul Scripturilor, cuvintele lui Cristos. Să-i descoperim încă o dată sentimentele sale dumnezeiești, patima sa arzătoare pentru suflete, iubirea sa nelimitată pentru oameni, pentru noi. Să nu fim doar simpli spectatori cum au fost atâția care l-au văzut trecând pe cale, cu crucea pe umeri și nu au făcut nimic. Să nu fim răutăcioși și cruzi cu cei care l-au condamnat, biciuit și răstignit. Să ne apropiem mai mult de el și să ne asemănăm, în schimb, mamei sale, femeilor sfinte, să ne asemănăm cu Veronica cea miloasă, cu Simon din Cirene și cu centurionul cutremurat de cele văzute și să spunem și noi cu el: "Cu adevărat, acesta era drept, Fiul lui Dumnezeu".

În aceste zile binecuvântate, Biserica invită pe toți creștinii să-și îndrepte gândul, sentimentele și privirea spre el, să-i stea alături cu compătimirea și iubirea lor. Ne bucurăm, mai ales, să invităm pe tineri, în această zi a lor, Duminica Floriilor, Ziua Mondială a Tinerilor, să iasă lui Isus în întâmpinare cu flori în mână, dar și în suflet, la întâlnirea lor cu el, astăzi și mereu. Astăzi, într-un chip deosebit, la orele 17.00, în catedrala noastră, și să-l însoțească cu iubirea și cu tinerețea lor în toată săptămâna, până pe Calvar, până la Înviere, căci numai el este vrednica de crezare și numai el are cuvintele vieții veșnice.

Îndreptăm, apoi, un apel de suflet, pe calea undelor radioului și a internetului, către toți credincioșii vârstnici ori bolnavi, către cei care o suferință sau o cruce, care stau în casă sau sunt imobilizați în pat. Să nu uite că Isus îi prețuiește pe toți, mai ales pe ei, lângă care dorește să rămână, cu suferința și crucea sa, cu iubirea sa, încurajându-i să-și unească jertfele lor cu jertfa sa. De la ei Isus așteaptă o iubire mai profundă și o solidaritate mai mare. În drumul lor de suferință spre binele întregii omeniri și a poporului nostru, spre adevărata înviere.

De asemenea, mă bucur să vă anunț, că nu peste mult timp, Sfântul Părinte papa Francisc vine în mod special la noi să ne întâlnească în credință, să ne întărească, asigurându-ne că Isus cel mort a înviat și rămâne pentru noi adevărata speranță și siguranță, ca toți cei care trec prin suferință să aibă marea bucurie a învierii la o viață fericită. Să ieșim în întâmpinare Sfântului Părinte, care vine la noi. "Să mergem împreună!" Să ieșim împreună înaintea lui și să-l primim cu acea iubire, cu acea datorie sfântă cu care toți cei care-l iubesc pe Isus, l-au întâlnit. Sfântul Părinte ne prezintă cuvintele lui Isus, iubirea lui Isus.

În această atmosferă de așteptare, doresc tuturor o săptămână binecuvântată, aducătoare de multe mângâieri, întâlnindu-l pe Isus, biruitor asupra păcatului și a morții, și în același timp, o fericită întâlnire cu oaspetele nostru, papa Francisc, care ne cheamă să ne bucurăm mereu cu Cristos, cel ce biruie păcatul și moartea.

Lăudat să fie Isus Cristos!

14 aprilie 2019

Ep. Petru Gherghel


[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
402 accesări.


Alte predici pentru Duminica Floriilor:

Anul C
1 aprilie 2007 - Pr. Lucian Păuleț
28 martie 2010 - Pr. Felix Roca
24 martie 2013 - Ep. Aurel Percă
20 martie 2016 - Ep. Petru Gherghel

[ Index predici și predicatori ]

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat