Anul C
Duminica a 3-a din Advent

Sof 3,14-18a; Is 12,2-6; Fil 4,4-7; Lc 3,10-18

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

"Ce trebuie să facem?", îl întreabă mulţimile pe Ioan Botezătorul. Nu câţiva oameni, ci mulţimile îl întreabă. Se întâmplă - dacă nu tuturor - cu siguranţă multora dintre noi, să ne întrebăm cu privirea la propria existenţă. De ce? Pentru că suntem nesatisfăcuţi şi am vrea să ne schimbăm. Ne întrebăm: "Ce-i cu viaţa asta a mea? Unde mă duce? Ce trebuie să fac pentru ca să mă simt în pace cu mine însumi?". Întrebările acestea sau altele asemănătoare ni le adresăm nouă înşine şi le adresăm şi celor care după părerea noastră ar putea să ne ajute; le adresăm moraliştilor, le adresăm directorilor spirituali, le adresăm Bisericii. Vedeţi, rămâne mereu puternică sugestia atâtor glasuri care ar vrea să ne invite să ne orientăm viaţa după spontaneitate, conform unei morale pe care fiecare este chemat să şi-o inventeze. Aceste glasuri ne spun: "Tu te întrebi ce trebuie să faci pentru ca să fii în pace cu tine însuţi? Nu te mai întreba. Trăieşte după impulsurile trupului tău şi ale inimii tale. Trăieşte după acea lege pe care din când în când ţi se pare că garantează mai bine nevoia de fericire".

Însă, iubiţi fraţi, fără o morală precisă se pare că nu putem să trăim. Şi aceasta o invocă şi filozofii laici. Acest lucru îl invocă şi părinţii, şi educatorii care sunt tot mai îngrijoraţi de anumite comportamente descumpănitoare din lumea tinerilor.

Nici Maria n-a fost scutită de această dilemă. În Advent, şi mai ales începând de mâine, când avem novena de Crăciun, vom auzi că Sfânta Fecioară Maria, în momentul în care primeşte vestea de la înger că ea, fecioară, va deveni mamă, şi-a pus aceeaşi întrebare: "Eu ce trebuie să fac? Cum va fi aceasta?". Şi cum procedează Sfânta Fecioară Maria? Porneşte în grabă la verişoara sa, Elisabeta. Parcurge peste 150 de kilometri pentru că avea nevoie de un răspuns, avea nevoie de un Ioan Botezătorul care să-i răspundă, şi era convinsă că verişoara sa, Elisabeta, mai în vârstă decât ea, va şti să o povăţuiască.

Ioan Botezătorul ştie să răspundă celor care îl întreabă: "Ce trebuie să facem?". Răspunsurile lui sunt precise şi detaliate: Eşti soldat sau eşti un perceptor de taxe sau eşti pur şi simplu un bogat care are prea mult în timp ce alţii nu au nimic? Pentru fiecare, Ioan are un cuvânt pentru a avertiza şi pentru a orienta.

Trebuie să ne întrebăm oare ce rezultate ar putea obţine o astfel de predică, precum cea de astăzi a lui Ioan. Cu siguranţă, o astfel de predică este utilă să facă claritate. Dar oare este capabilă această predică să aducă acea bucurie care este semnul Împărăţiei lui Dumnezeu?

Există o observaţie a unui autor spiritual, Enzo Bianchi, din comunitatea din Bose, care spune aceste cuvinte: "E clar că un tânăr care percepe Biserica drept o instituţie care deţine valori şi care adesea, cu interdicţiile sale şi cu preceptele sale, ajunge să fie un jandarm, ei bine, acest tânăr, la 18 ani sau poate chiar mai devreme, la 16 ani, la 14 ani, va pleca, va părăsi Biserica, pentru că nu l-a cunoscut deloc pe Cristos. Tânărul crede şi spune că a părăsit Biserica, dar în realitate el a părăsit viaţa parohială, a părăsit frecventarea sacramentelor, a părăsit frecventarea preoţilor dintr-o parohie. El nici măcar nu visează că l-a părăsit pe Cristos, pentru că pe acest Cristos el nu l-a cunoscut niciodată. Nimeni nu l-a întrebat vreodată despre experienţa sa de credinţă, de iubire, de cunoaştere efectivă a lui Cristos. Nimeni nu l-a învăţat vreodată această experienţă. Acesta este unul din nodurile fundamentale ale crizei actuale a creştinismului".

E clar că nu vreau să minimalizez aici importanţa discursului moral. Pur şi simplu, vreau să accentuez faptul că evanghelia nu poate fi redusă la morală. Morala, singură, n-ar fi suficientă să creeze o existenţă caracterizată de bucurie, o existenţă încrezătoare, o existenţă îndreptată spre ţinte înalte, spre orizonturi divine. Evanghelia este veste bună pentru că ne face să-l întâlnim pe Cristos. Ceea ce contează este a-l cunoaşte pe Cristos, a-l iubi pe Cristos, aşa încât să putem spune: "Isus m-a cucerit! N-aş putea să-mi imaginez viaţa fără el".

Acum putem înţelege unde se află măreţia lui Ioan Botezătorul. Ioan este mare nu pentru că este capabil să dea indicaţii morale, cu o claritate extremă şi cu o energie surprinzătoare, ci el este mare pentru că e profetul noutăţii care mântuieşte. "Vine unul care este mai puternic decât mine". Se vede că Ioan este cucerit de acest eveniment, aşa încât preocuparea sa nu este aceea de a apărea, ci de a dispărea, pentru a lăsa loc celui care trebuie să vină. "Vine". Observaţi, nici nu trebuie să fie căutat. El este cel care vine să ne caute pe noi. "Este mai puternic decât mine". Ca şi cum Ioan ar spune, "Ceea ce pot să vă dau eu nu este suficient, el este cel aşteptat, numai el poate să asculte invocaţiile, cunoscute sau necunoscute care se înalţă din adâncul inimii voastre".

De aceea, iubiţi fraţi, să ne îndreptăm spre Crăciunul care este de acum aproape cu dorinţa de a întâlni prezenţa vie a Domnului. Poate că îl vom întreba şi noi, într-un moment ca acesta, de comuniune profundă: "Eu, eu ce trebuie să fac?". Şi el ne va spune: "Crede în mine!". Primul lucru de făcut este acesta: crede. Şi apoi: iubeşte. Şi apoi: bucură-te. Şi apoi: anunţă tuturor vestea cea bună a speranţei. Dacă ne îndrăgostim de Cristos, de cuvintele sale, de gesturile sale, de a pasiunea sa de a aprinde în inimi o iubire fără de măsură, nu mai există nimic care să ne poată înspăimânta, nici măcar ceea ce părea să ne coste prea mult. Atunci ajungem să experimentăm uşurinţa, spontaneitatea, bucuria unei existenţe care se primeşte ca dar şi se trăieşte sub semnul recunoştinţei.

"Bucuraţi-vă", insistă sfântul apostol Paul. De asemenea, profetul Sofonia afirmă: "Bucură-te, tresaltă de bucurie". Ba chiar, în profetul Sofonia există o notă foarte frumoasă. El spune că Dumnezeu tresaltă de bucurie şi omul trebuie să se bucure cu Dumnezeu, în sintonie cu Dumnezeu, cu o bucurie acordată, în acord cu bucuria lui Dumnezeu. Aceasta este ordinea nouă adusă de Cristos.

Aşadar, ce trebuie să facem? Înainte de toate, să ne rugăm cu aceste cuvinte: Dă-ne să înţelegem ce înseamnă a purta înlăuntrul nostru focul şi duhul Botezului, pentru a ajunge nu la simpla corectitudine a persoanei oneste, ci la fervoarea sfinţeniei, a sfinţeniei care iubeşte, care speră, care se veseleşte, care se bucură de acea pace care, aşa cum spune sfântul apostol Paul, este dincolo de orice înţelegere a noastră.

16 decembrie 2018

Pr. Mihai Patraşcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
396 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 3-a din Advent:

Anul C
17 decembrie 2006 - Pr. Iulian Tancău
13 decembrie 2009 - Pr. Egidiu Condac
16 decembrie 2012 - Pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă
13 decembrie 2015 - Pr. Alois Fechet

[ Index predici şi predicatori ]