Anul C
Sfinţii Petru şi Paul, ap.

Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Paul e o sărbătoare a unor apostoli, a unor ucenici ai lui Cristos. Exemplul lor devine încurajare pentru noi şi imbold pentru a-l urma pe Mântuitorul. Dar este şi o sărbătoare a martirilor, a celor care şi-au dat viaţa pentru Cristos. Lucrul acesta ne pune în criză pentru că ne aminteşte că urmarea lui Cristos nu este lipsită de încercări, de neplăceri, de suferinţă, de jertfă. Nu prea ne place lucrul acesta!

Prima lectură, din Faptele Apostolilor, ne vorbeşte despre prima comunitate creştină care este asaltată de persecuţii. "Irod a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău... l-a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan... a decis să-l prindă şi pe Petru... l-a prins şi l-a aruncat în închisoare..." Într-un astfel de context se manifestă curajul primei comunităţi creştine şi al apostolilor Petru şi Paul, care, fără teamă, îl vestesc pe Cristos, îşi oferă viaţa până la martiriu. De la ei putem să reţinem astăzi trei lucruri: puterea rugăciunii, măreţia credinţei şi rodnicia mărturiei.

Puterea rugăciunii

Prima comunitate creştină era o Biserică în rugăciune. "Petru era păzit în închisoare; dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu". Deşi în închisoare, Petru nu este singur, nu este abandonat. Primeşte dragostea şi susţinerea fraţilor săi, care în faţa tăvălugului persecuţiei se aruncă în genunchi, în rugăciune şi, în felul acesta, de fapt, rămân "în picioare", demni şi de neînvins. Creştinul care se roagă este apărat, este mângâiat, dar, mai ales, nu este singur.

Continuă prima lectură: "Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri, iar în faţa uşii, nişte străjeri păzeau închisoarea. Şi iată că un înger al Domnului a venit la el şi o lumină a strălucit în încăpere! Îngerul l-a lovit în coastă pe Petru... Iar lanţurile i-au căzut de la mâini". De câte ori nu ne-a trimis Dumnezeu un înger care să ne ferească de rău, să ne scoată din situaţii grele, să ne arate drumul potrivit, să ne mângâie, să retrezească credinţa în noi! Iar noi, poate, rămânem încătuşaţi din cauza fricii sau a necredinţei. Nu reuşim să trecem dincolo de pragul închisorii noastre interioare.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în momentul în care forţele aliate i-au eliberat pe prizonierii din lagărele de concentrare naziste, se pare că mulţi dintre prizonieri au ezitat, la început, să iasă din barăcile lor şi, închizând ochii din cauza luminii solare prea puternice, s-au întors în barăci. Era singurul mod de viaţă din ultimul timp şi erau obişnuiţi să gândească la ei ca prizonieri. Nu reuşeau să se imagineze liberi şi nu erau, prin urmare, capabili să se adapteze la modul de a acţiona al fiinţelor umane libere. Mulţi dintre noi, într-un fel sau altul, suntem stăpâniţi de această tendinţă. Obişnuim noi să spunem: "rău cu rău, dar mai rău fără rău". Rămânem, pentru mult timp, prizonierii fricilor noastre, continuăm să trăim într-un colţ îngust şi să folosim foarte puţin din ceea ce ni s-a dat.

În rugăciune noi exprimăm credinţa noastră, iar Dumnezeu manifestă apropiere sa. Petru, susţinut de rugăciunea comunităţii creştine şi călăuzit de îngerul lui Dumnezeu păşeşte în afara închisorii, la lumină, dar nu pentru a savura o libertate fără margini, ci pentru a continua drumul său spre mărturia supremă.

Măreţia credinţei

În al doilea rând sărbătorea de azi ne ajută să contemplăm mai mult măreţia credinţei. În a doua lectură sfântul apostol Paul scrie lui Timotei: "Domnul însă mi-a fost alături şi m-a întărit, pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s-o audă toate popoarele. Şi am fost salvat din gura leului. Domnul mă va salva din orice lucrare rea şi mă va mântui pentru împărăţia lui, cea din ceruri". Dumnezeu nu scuteşte pe fii săi de încercări, dar le dăruieşte puterea de a le depăşi. Doar cel care crede cu adevărat poate spune, aşa cum am proclamat la Psalmul responsorial: "Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine, să înălţăm numele lui împreună! L-am căutat pe Domnul şi el mi-a răspuns şi m-a eliberat de orice teamă".

Aşa cum are grijă de fiecare persoană în parte, Dumnezeu ocroteşte şi călăuzeşte şi Biserica sa: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui". Câte forţe, de-a lungul istoriei, au încercat şi încearcă să distrugă Biserica! Însă Biserica, edificată pe stânca de neclintit, care este Cristos, în ciuda tuturor furtunilor, a rămas fidelă misiunii sale. Persecuţiile au început şi s-au încheiat, apoi au izbucnit altele, s-au perindat pe scena istoriei imperii, puteri, ideologii... toate au trecut, însă Biserica a rămas pentru că este a lui Cristos! Cine trăieşte în Cristos iubeşte, apără şi răspândeşte Biserica cu sfinţenia propriei vieţi, aşa cum au făcut sfinţii apostoli Petru şi Paul.

Rodnicia mărturiei

În al treilea rând sfinţii Petru şi Paul au dat mărturie cu viaţa şi cu moartea lor. Deşi fiecare în parte a fost marcat de slăbiciune, cu harul lui Dumnezeu, au mărturisit credinţa cu preţul vieţii lor pământeşti pentru a câştiga viaţa veşnică. Sunt emoţionante cuvintele cu care sfântul Paul descrie misiunea sa: "Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul". Noi obişnuim să spunem, mai ales în domeniul sportiv, că nu este important să câştigi ci să participi. În viaţa spirituală nu este aşa! Pentru sfântul Paul nu a fost aşa! El a parcurs întregul drum pentru a câştiga viaţa veşnică, nu s-a mulţumit cu jumătăţi de măsură! A trăit intens fiecare moment al misiunii sale şi i-a dat valoarea potrivită. Noi ne mulţumim cu participări modeste, care nu presupun efort, care nu ne scot din colţul nostru îngust. Ne este teamă să îl întrebăm pe Dumnezeu ce trebuie să facem pentru că ştim că apoi trebuie să devenim altruişti, cinstiţi, răbdători, îngăduitori, curaţi, milostivi ş.a.m.d. În schimb, suntem chemaţi să trăim cu intensitate fiecare moment al vieţii şi să arătăm prezenţa lui Dumnezeu.

Un preot profesor povestea că într-o zi s-a întâlnit cu o fostă studentă de-a lui. Au vorbit un anumit timp, după care preotul a întrebat-o dacă s-a angajat ca asistent medicală, ştiind că terminase studiile. Fata i-a răspuns că nu pentru că avea leucemie în fază terminală. Preotul a rămas fără cuvinte, dar mai apoi a întrebat-o: "Ce simţi la 24 de ani, când crezi că ai toată viaţa înainte şi când afli, pe neaşteptate, că trebuie să numeri zilele care ţi-au mai rămas?". Foarte liniştită fata i-a răspuns: "Poate nu reuşesc să explic, dar acestea sunt zilele cele mai fericite ale vieţii mele. Când crezi că mai ai atâţia ani de trăit, este uşor să amâni lucrurile. Cineva îşi spune: «Mă voi opri să miros florile primăvara viitoare». Dar când ştii că zilele îţi sunt numărare, te opreşti să simţi mirosul florilor şi căldura razelor soarelui chiar astăzi. Din cauza bolii de care sufăr, am suportat multe prelevări de măduvă. Este un procedeu dureros, dar logodnicul meu mi-a stat alături şi m-a ţinut de mână. Cred că am simţit mai degrabă mâna lui care o ţinea pe a mea, decât înţepătura acului care îmi scotea măduva".

Sfinţii Petru şi Paul ne învaţă să ne bucurăm de toate lucrurile bune pe care ni le oferă Dumnezeu, cu acea convingere că atunci când vine momentul încercărilor există o mână care nu ne lasă singuri şi care devine forţa şi mângâierea noastră. Exemplul sfinţilor Petru şi Paul să ne ajute să redescoperim puterea rugăciunii, să ne lăsăm transformaţi de măreţia credinţei şi să găsim tăria de a ne mărturisi credinţa în orice moment şi în orice context.

29 iunie 2016

Pr. Felix Roca

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
372 accesari.

Alte predici pentru Sfinţii Petru şi Paul, ap.:

Anul C
29 iunie 2007 - Pr. Toni-Mihăiţă Cântaciu
29 iunie 2010 - Pr. Pavel Chelaru
29 iunie 2013 - Pr. Laurenţiu Dăncuţă

[ Index predici şi predicatori ]