Anul C
Duminica a 32-a de peste an

2Mac 7,1-2.9-14; Ps 16; 2Tes 2,16-3,5; Lc 20,27-38

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ne aflăm în luna noiembrie, lună în care ne îndreptăm gândul spre cei care au plecat din această lume, pentru a-i aminti în rugăciunile noastre. Suntem invitaţi în această lună să vizităm cimitirul şi să aprindem o lumânare la mormântul celor pe care i-am cunoscut; la mormântul celor care au contribuit la formarea noastră umană şi spirituală. Să nu uităm să ne rugăm pentru ei, fiind convinşi că aceştia aşteaptă rugăciunile noastre. Şi deoarece, puţine zile ne mai despart de încheierea Jubileului Milostivirii, acest jubileu pe care papa Francisc l-a propus întregii Biserici ca un moment de mare har în care să descoperim chipul milostiv al lui Dumnezeu Tatăl, să încredinţăm acestei milostiviri sufletele credincioşilor răposaţi pentru care suntem chemaţi să ne rugăm.

Liturgia cuvântului din această duminică, a 32-a din timpul de peste an, ne invită să reflectăm asupra misterului morţii şi învierii noastre. Astăzi, lecturile sfinte ne îndeamnă să nu rămânem aţintiţi cu privirea spre mormântul celor dragi, dar să o ridicăm spre cer, reflectând la înviere; având speranţa că într-o zi îi vom reîntâlni pe cei plecaţi dintre noi în patria fericiţilor din cer.

Fragmentul evanghelic din această duminică dă un răspuns la una din întrebările care îl neliniştesc pe om: mai este ceva dincolo de moarte sau totul se sfârşeşte aici pe pământ? Saduceii vin la Isus şi încearcă să-i demonstreze că nu există înviere.

Ascultând acest fragment evanghelic, poate am rămas surprinşi de faptul că Isus vorbeşte cu saduceii şi nu cu fariseii aşa cum am fost obişnuiţi până acum să auzim. În multe situaţii evanghelia ne vorbeşte despre farisei. De această dată însă, evanghelia face referire la saducei.

Cine erau aceşti saducei? Saduceii erau preoţii care slujeau la templul din Ierusalim, numele lor venind de la Sadoq, un preot din timpul regelui Solomon. Aceştia erau succesorii preotului Sadoq fiind consideraţi singurii preoţi legitimi ai templului. Făceau parte din pătura aristocratică a Ierusalimului, erau oameni bogaţi, erau colaboratori ai guvernului roman, dar nu erau bine văzuţi de membrii poporul israelit. Saduceii erau executorii impecabili ai serviciului religios de la templu, considerându-se singurii mediatori între poporul israelit şi Dumnezeu. În percepţia acelui timp, nu se putea oferi niciun sacrificiu la templul Domnului fără intervenţia saduceilor.

Ce gândeau aceşti saducei despre înviere? Ce gândeau preoţii templului despre înviere?

Poate e greu să vă imaginaţi, dar aceşti preoţi care slujeau la templu oferind sacrificii Domnului, nu credeau în înviere. Saduceii erau convinşi că totul se termină aici pe pământ. Fiind bogaţi, erau mulţumiţi cu viaţa aceasta şi nu aveau motiv să se mai gândească la o altă viaţă. Pentru ei, paradisul era deja aici pe pământ.

Aşadar, saduceii nu credeau în înviere. În înviere credeau însă fariseii. Fariseii reprezentau o altă grupare religioasă, recunoscuţi ca experţi în cunoaşterea şi respectarea legii mozaice. Aceştia credeau în învierea morţilor. Dar cum vedeau ei învierea? Fariseii credeau că învierea reprezintă o reîntoarcere la viaţa biologică sau o continuare a acesteia, fără a mai avea parte ce-i drept, de suferinţe şi greutăţi.

Crezând că Isus are aceeaşi percepţie despre înviere ca a fariseilor, saduceii inventează o istorie cu o femeie care ar fi avut de soţ rând pe rând şapte fraţi, şi apoi îl întreabă pe Isus: La înviere a cui va fi femeia, deoarece toţi şapte fraţi au avut-o de soţie?

Această poveste a saduceilor face trimitere la legea leviratului. La ce se referea această lege? Legea leviratului cerea ca în cazul în care un om murea fără a lăsa urmaşi, fratele mai mic al acestuia să ia de soţie pe femeia rămasă văduvă (adică pe cumnata sa) pentru a da urmaşi fratelui mai mare.

Saduceii, aşadar, crezând că Isus vedea învierea aşa cum o vedeau fariseii, adică o întoarcere la această viaţă sau o continuare a acesteia, se gândeau că era imposibil la înviere pentru această femeie să aibă şapte bărbaţi. Şi Isus le răspunde saduceilor: Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, pentru că ei nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu.

Isus le dă saduceilor un răspuns genial făcând referire la faptul că învierea nu reprezintă o reîntoarcere la această viaţă biologică dar este o viaţă nouă dăruită de Dumnezeu omului. De aceea, singura viaţă care poate învinge cu adevărat moartea este viaţa veşnică, adică viaţa dăruită nouă de Dumnezeu.

În partea a doua a fragmentului evanghelic Isus face referire la un text din Pentateuh pentru a întări credinţa în înviere. El le aminteşte saduceilor că în Cartea Exodului Dumnezeu este numit Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob adică Dumnezeul celor vii. Dacă Abraham, Isac şi Iacob ar fi morţi atunci Dumnezeu ar fi Dumnezeul celor morţi. În schimb, Dumnezeu este Dumnezeul celor vii. Dumnezeu nu poate fi Dumnezeul celor morţi. El este Dumnezeul celor vii pentru că pentru Dumnezeu toţi trăiesc.

Văzută astfel învăţătura lui Isus despre înviere, introduce în viaţa noastră o lumină nouă în care bucuriile, durerile, suferinţele, şi speranţele noastre capătă un nou sens. Şi de ce toate acestea capătă un nou sens? Pentru că suntem convinşi că destinul nostru nu este mormântul dar este îmbrăţişarea în casa Tatălui ceresc.

Dialogul lui Isus cu saduceii ne determină astăzi să reflectăm şi noi pentru a răspunde la întrebarea: mai este ceva dincolo de moarte sau totul se sfârşeşte aici pe pământ? Cu siguranţă, nu în fiecare zi ne punem această întrebare. Cu siguranţă, nu căutăm zilnic răspunsuri la întrebări precum: ce este viaţa? Ce sens are existenţa umană? Ce se va întâmpla dincolo de moarte? Există sau nu există înviere? Există sau nu există Dumnezeu? Este adevărat că nu ne întrebăm şi nu căutăm zilnic răspunsul la aceste întrebări. Însă sunt convins că pentru fiecare dintre noi odată şi odată vine momentul când ne vom pune aceste întrebări şi vom încerca să dăm un răspuns.

Poate unii dintre dumneavoastră au auzit de Maria Montessori, medic şi pedagog italian care a creat o metodă specială de educare a copiilor. Maria Montessori povesteşte istoria unei fetiţe din Italia care se născuse într-o familie atee. Într-o zi această fetiţă de numai trei ani îl întrebă pe tatăl ei: Tată, de unde au apărut soarele, stelele, luna, pământul? Tatăl începu imediat să-i explice fetiţei teoria evoluţiei. Înainte de a încheia discursul său, el spuse: Sunt şi persoane înapoiate care cred că există Dumnezeu şi că el ar fi creat toate acestea. Apoi se opri. În acel moment copila sări în sus de bucurie şi exclamă: aşa este, este adevărat tată, mă gândeam eu că trebuie să fie aşa. Este adevărat, eu cred că trebuie să fie un Dumnezeu care a creat totul. Şi în timp ce se plimba prin cameră, striga plină de bucurie: aşa este, există un Dumnezeu. Maria Montessori a încheiat povestea despre acea fetiţă spunând: Copilul are o lumină, copilul are o curăţie, copilul are o uimire în inima sa. Cu adevărat copilul este comoara umanităţii. Gândul de a pierde capacitatea de a mă uimi, de a căuta, de a privi lumea cu ochi de copil mă înspăimântă.

Cu ochi de copil să privim şi noi şi apoi să ne întrebăm: de partea cui ne aflăm astăzi? De partea saduceilor care banalizează credinţa în învierea morţilor spunând că nu există înviere sau de partea lui Isus care afirmă că Dumnezeul nostru este Dumnezeul celor vii: Dumnezeul lui Abraham, al lui Isac, al lui Iacob? Dacă ne situăm de partea lui Isus atunci avem convingerea că Dumnezeul celor vii este şi Dumnezeul părinţilor noştri. Este Dumnezeul mamei mele, al tatălui meu, al bunicilor mei, al celor dragi care nu mai sunt între noi dar care aşteaptă acum învierea.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În dialogul cu saduceii, Isus ne învaţă credinţa în învierea morţilor. Acelaşi Isus este cel care, nu numai că ne învaţă credinţa în învierea morţilor dar ne şi dăruieşte viaţa cea veşnică prin moartea şi învierea sa. Să mulţumim bunului Dumnezeu pentru marele dar al învierii, să-i cerem harul de a creşte în această credinţă şi să ne întrebăm astăzi: ce trebuie să fac pentru a primi în dar la înviere, viaţa cea veşnică?

Există o istorioară care povesteşte următorul fapt. Într-o zi un războinic s-a dus la un înţelept cu următoarea rugăminte: Arată-mi te rog drumul pe care trebuie să păşesc pentru a ajunge în paradis şi drumul pe care trebuie să-l ocolesc pentru a nu ajunge în iad! Dar cine eşti? îl întrebă înţeleptul. Războinicul plin de mândrie îi răspunde: Sunt cel mai mare războinic din ţara mea. Înţeleptul începu să râdă astfel încât, războinicul enervat, scoase sabia pentru a-l lovi. Înţeleptul îl privi lung, iar apoi continuă: Vezi, aceasta este strada care te conduce la iad şi tu eşti aproape să păşeşti pe ea. Mândria şi mânia te poartă pe această stradă. Războinicul se opri, reflectă o clipă şi apoi introduse sabia în teacă. Văzând că bagă sabia în teacă, înţeleptul îi spuse: Acum, pentru că ai băgat sabia în teacă eşti aproape de strada care te poartă spre Paradis.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Nu trebuie să uităm că în viaţa aceasta, cerul şi iadul stau în mâinile noastre. Cerul şi iadul depind de deciziile pe care le luăm în fiecare clipă. Dacă alegem fericirea, alegem paradisul, alegem viaţa, alegem binele nostru, în definitiv, îl alegem pe Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat liberi să alegem Paradisul sau Iadul. Dumnezeu care ne iubeşte ne va da fiecăruia la sfârşitul vieţii ceea ce am ales. Privind la prima lectură a liturgiei cuvântului din această duminică luată din Cartea a doua a Macabeilor rămânem uimiţi de modul în care cei şapte fraţi şi-au dat viaţa împreună cu mama lor pentru credinţă. Încurajaţi de exemplul lor să avem puterea de a spune şi noi în încercările vieţii ceea ce a spus primul din cei şapte fraţi înainte de a muri: "Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale". Amin

6 noiembrie 2016

Pr. Alois Farţadi

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
557 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 32-a de peste an:

Anul C
11 noiembrie 2007 - Pr. Emil Dumea
7 noiembrie 2010 - Pr. Iosif Dorcu
10 noiembrie 2013 - Pr. Iosif Dorcu

[ Index predici şi predicatori ]