Anul C
Duminica a 30-a de peste an

Sir 35,15b-17.20-22a; Ps 33; 2Tim 4,6-8.16-18; Lc 18,9-14

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ca în fiecare an, în penultima duminică a lunii octombrie, Biserica întreagă celebrează Ziua Mondială a Misiunilor. Ca şi în anii trecuţi, mă bucur nespus să celebrăm împreună această zi aici, în catedrala din Iaşi, şi pe frecvenţele posturilor de radio.

La începutul predicii, daţi-mi voie să citesc un pasaj din mesajul Sfântul Părinte papa Francisc pentru această zi: "Suntem invitaţi toţi să ieşim ca discipoli misionari, fiecare punând în slujbă propriile talente, propria creativitate, propria înţelepciune şi experienţă în ducerea mesajului duioşiei şi compasiunii lui Dumnezeu întregii familii umane. În virtutea mandatului misionar, Biserica se îngrijeşte de cei care nu cunosc evanghelia, pentru că doreşte ca toţi să fie mântuiţi şi să ajungă trăirea experienţei lui Dumnezeu la toată lumea". Aşadar, în virtutea mandatului misionar, Biserica se îngrijeşte ca toţi să fie mântuiţi.

Aţi simţit ceva asemănător în a doua lectură de astăzi? Paul spune aşa: "Am luptat lupta cea bună, îmi este rezervată coroana dreptăţii, însă nu numai mie, ci şi tuturor acelora care aşteaptă manifestarea lui Dumnezeu". Nu numai mie, spune Paul, ci şi tuturor celorlalţi. Dreptatea şi răsplata nu este numai a lui, dar trebuie să fie a tuturor. Chiar el adaugă astăzi, "Nimeni nu a fost alături de mine, însă să nu li se ia în seamă acest lucru".

Acesta este chipul adevăratului discipol. Apostolul misionar, prin excelenţă, îşi doreşte mântuirea tuturor. Şi acolo unde este necesar cere şi clemenţă pentru cei care au greşit. Un adevărat misionar pune deasupra sa iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Dar ştiaţi că toţi suntem misionari? Am primit acest dar la Botez, când preotul a spus: "Eu te botez În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh" şi prin aceasta am devenit fii preaiubiţi ai lui Dumnezeu, care ascultă cuvântul său şi-l pun în practică, care urmează paşii Fiului său, care a venit pe pământ pentru a-i mântui pe toţi.

Vă întreb astăzi, ceea ce m-am întrebat şi pe mine atunci când am scris aceste rânduri: "Sunt eu cu adevărat misionar prin viaţa mea?". Dacă nu, atunci unde greşesc? Ştiu că pot fi misionar susţinându-i prin rugăciune şi prin oferta mea pe cei care sunt în ţările de misiune. Şi e un lucru lăudabil. Dar, în acelaşi timp, eu trebuie să-mi împlinesc menirea mea misionară aici, alături de mama şi tata, alături de soţ, surori şi fraţi, alături de prieteni şi de cunoscuţi. Ce-mi scapă dacă nu sunt misionar în adevăratul sens al cuvântului?

Daţi-mi voie să citesc câteva rânduri din scrisoarea părintelui Giuseppe Arnoldi, care plecând în misiune se adresează prietenilor săi: "Dragi prieteni, plec cu bucurie. Plec cu bucuria de a fi un necunoscut, având posibilitatea de a învăţa mai mult de la toţi şi de la toate. Plec pentru că am înţeles că nu pot aştepta să fiu răsplătit, că nu e atât de important să-i ajut pe cei care stau bine în credinţă. Dar e nevoie de mine dincolo, acolo unde este mai puţină viaţă. Merg să-i aleg pe cei din urmă. Am înţeles că acolo unde ajunge Cristos ajunge şi viaţa. Iar el nu va permite nimănui să-şi piardă speranţa. Plec în misiune. Merg să mă identific cu cei în suferinţă, cu chinul lor, cu durerea lor. Merg pentru a fi cu cei săraci şi neînsemnaţi. Rugaţi-vă pentru mine! Pe curând". Este nevoie de mine acolo unde este mai puţină viaţă, spune părintele Giuseppe. Şi a ieşit pentru a fi un discipol misionar, punând în slujba lui Dumnezeu propria fiinţă, adică talentele, creativitatea, înţelepciunea şi experienţa sa, pentru a duce mesajul compasiunii lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata angajare misionară, o angajare care cere întreaga noastră fiinţă. Misionar este acela care pune în joc siguranţa, timpul şi inima sa. Păşeşte înainte fără a avea garanţia că toate vor merge bine. Şi chiar dacă se întâmplă să iasă rău, îşi va dori pe mai departe binele tuturor. Mă opresc şi mă întreb: Sunt eu discipol misionar bun?

Sfântul Părinte ne spune simplu: "Discipol misionar este cel care pune în slujba vestirii propriile talente, propria creativitate, propria înţelepciune şi experienţă". Daţi-mi voie să cred că fiecare dintre noi avem propria creativitate, propria înţelepciune şi experienţa noastră. O parte din înţelepciune şi o latură creativă, doar că nu le folosim bine.

Aş vrea să vă întreb: La ce folosim talentele, creativitatea, înţelepciunea şi experienţa noastră? La ce o folosim? O folosim la a avea un loc de muncă mai bun, la o imagine mai bună în societate, o independenţă maximă şi un comfort cât mai mare. Cu tehnică de ultimul răcnet care nu face decât să sporească mai mult dorinţa noastră, care nu ne foloseşte decât la cele mai bune jocuri, la a naviga cât mai repede pe internet sau prin aplicaţiile pe care le avem deja instalate. Avem atâtea daruri şi de multe ori le irosim atât de repede. Nu mă înţelegeţi greşit! Am spus-o de foarte multe ori: Omul care munceşte, care este capabil să ducă în spate o afacere, care participă la ea şi astfel locuri de muncă oamenilor sau oamenii se bazează pe el, acela îşi pune darurile primite în slujba oamenilor. Eu nu la ei mă refer. Eu mă refer la cei care uită să pună în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui ceva din inteligenţa sa, din talentul său, din creativitatea şi şansa pe care a primit-o în viaţă. Cei care facem aşa, suntem astăzi în locul fariseului din evanghelie. Am spus: "Cei care facem". Pentru că şi eu, de multe ori, mă găsesc în această situaţie a fariseului de astăzi. Mi se întâmplă şi mie să cad în păcatul acesta al aroganţei, de a nu-mi folosi tot talentul, creativitatea şi darurile primite pentru a-l ajuta pe aproapele, ci mai degrabă ca să-l critic. Să cerem azi iertare tuturor acelora cărora le-am greşit şi mai ales lui Dumnezeu, să-i cerem iertare că nu am făcut ceea ce trebuie.

Dar să ne întoarcem la fragmentul evanghelic de astăzi, care se găseşte doar în Luca: un fariseu, care respectă Legea chiar şi în cele mai mici amănunte, şi, pe de altă parte, un vameş, care, aşa cum era în conformitate cu mentalitatea lumii, era dispreţuit de toţi pentru că a început să conlucreze cu puterea romană. Deşi parabola face parte din învăţătura cu privire la rugăciune, Luca o prezintă ca o învăţătură adresată celor care în inima lor îi judecă pe alţii. Nu e vorba doar de rugăciune, dar e vorba şi de modul în care ne adresăm în rugăciune.

Mentalitatea iudaică spunea că pentru a te ruga, trebuie să-i prezinţi lui Dumnezeu tot binele pe care l-ai făcut. Era o mentalitate în care omul se prezenta înaintea lui Dumnezeu, aşeza darurile sale şi îşi aştepta răsplata. Isus, însă, în parabola fiului risipitor, a tatălui milostiv, spune că în rugăciune trebuie să-l privim pe Dumnezeu ca Tatăl nostru iubitor. Se schimbă tot: nu ne mai facem balanţa contabilă cu Dumnezeu, nu mai dăm pentru a primi, ci am primit ca şi noi să dăruim ceva la rândul nostru, să-i dăruim ceva lui Dumnezeu şi aproapelui. Aceasta este adevărata misiune.

Să nu uităm că amândoi merg să se roage, amândoi au mers să stea de vorbă cu Dumnezeu, dar în moduri diferite. Unul pentru a se lăuda şi altul pentru a-şi cere iertare. Unul pentru a se lăuda cu realizările sale, şi altul pentru a-şi cere iertare pentru greşelile sale. La toate acestea se adaugă şi răutatea din cuvintele fariseului, care stătea în faţă şi spune: "Eu nu sunt ca acesta".

De câte ori nu ni se întâmplă şi nouă să criticăm, să acuzăm, să judecăm pe celălalt chiar atunci când poate suntem în biserică, în bancă. Lumea are nevoie de oameni care să-şi dorească mai mult să fie pace între noi. Lumea are nevoie de oameni care să-şi dorească mai mult să trăiască milostivirea. Lumea de astăzi are nevoie de oameni care să-şi dorească să-şi trăiască viaţa în linişte. Acesta este motivul pentru care am folosit această temă pentru anul următor, anul misionar.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Lumea în care trăim ne aduce în faţă atâtea temperamente şi caractere, atâtea moduri de a fi şi de a acţiona, câte chipuri sunt pe pământ. Priviţi la cei din jur şi vă veţi da seama de ceea ce vorbesc. Am putea spune că avem atâtea lucruri care ne separă şi atâtea lucruri pentru care să ne criticăm şi să ne judecăm, dar unde vom ajunge? Ce se va întâmpla cu noi dacă nu ne oprim într-o zi? Şi în loc să ne gândim doar la noi şi să ne lăudăm în mod personal, nu ar fi frumos să ne rugăm asemenea vameşului şi să ieşim îndreptăţiţi din biserică? Nu ştiu dacă astăzi, înainte de a ieşi din biserică sau când se va termina Liturghia, pentru cei care sunt lângă radio, vom fi mai buni, vom avea o atitudine mai împăciuitoare, mai smerită sau mai plăcută. Daţi-mi voie, în schimb, să fiu sigur că nu vom mai fi la fel după ce, stând în biserică sau acasă, lângă radio, ne vom întreba: Cu cine mă asemăn astăzi? Cu fariseul sau cu vameşul? Ce mi-aş dori, de fapt, să fiu? Îmi trăiesc cu responsabilitate misiunea încredinţată la Botez? La ce-mi folosesc talentele pe care le am, creativitatea, înţelepciunea şi experienţa? Cum va arăta lumea aceasta, dacă toţi ar fi ca mine? Unde greşesc dacă lumea aceasta încă nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, dacă nu s-a apropiat de el sau chiar, cunoscându-l, se îndepărtează.

Ar fi plăcut, totuşi, ca în final, Isus să ne răspundă azi: "Dragul meu, dacă eşti în biserică astăzi, înseamnă că mă cauţi. Contează doar cu ce gânduri ai intrat în biserică şi cu ce gânduri vei ieşi afară. În rest, foloseşte tot ceea ce ai primit pentru a face binele. Foloseşte talentul, înţelepciunea, priceperea şi experienţa ta şi fii un discipol misionar. Şi eu îţi voi face parte de pace, de milostivire şi de viaţă". Amin.

23 octombrie 2016

Pr. Florin Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
488 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 30-a de peste an:

Anul C
28 octombrie 2007 - Pr. Alois Bişoc
24 octombrie 2010 - Pr. Claudiu Iştoc
27 octombrie 2013 - Pr. Cornel Cadar

[ Index predici şi predicatori ]