Anul C
Duminica a 29-a de peste an

Ex 17,8-13; Ps 120; 2Tim 3,14-4,2; Lc 18,1-8

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Am ascultat astăzi un text care face parte din rândul celor opt parabole ale milostivirii. Textul transmite un adevăr, şi anume că Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunile. Chiar din primul verset al Evangheliei se precizează că "Isus le-a spus ucenicilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja" sau, cum spune o altă traducere, "să le arate ucenicilor că ei trebuie să se roage neîncetat, şi să nu se lase".

În parabolă apare un judecător nedrept care nu credea în Dumnezeu şi nici ruşine de oameni nu avea. La polul opus, o văduvă, cea mai lipsită de apărare pe vremea aceea. Cine s-o ajute? Nu avea pe nimeni. Insistă, bate, repetă: "Fă-mi dreptate". Am auzit răspunsul: "Pentru că mă tot necăjeşte am să-i rezolv cererea". Concluzia? Dacă acest judecător a ascultat-o, cum va proceda Dumnezeu pentru cei care strigă la el zi şi noapte?

Exemplul pare ciudat, pentru că nu-l putem compara pe Dumnezeu Tatăl cu judecătorul nedrept. Dumnezeu nu-i nedrept. Dar Isus creează această întâmplare intenţionat pentru a transmite un adevăr. Dacă un judecător corupt şi obraznic a ascultat cererea, cu atât mai mult Dumnezeu care are respect şi milă ne va asculta neapărat. Isus dă forţă acestei întâmplări ca să ne încurajeze pe noi spunându-ne: Roagă-te pentru că Dumnezeu te ascultă, sigur te ascultă.

Cine îl iubeşte pe Dumnezeu îşi găseşte plăcerea să vorbească cu el.

Ce să facem pentru a obţine îndurarea lui Dumnezeu? Cum devenim oameni ai milostivirii? Trebuie să ne rugăm, ne spune în primul rând pilda.

Isus însuşi s-a rugat Tatălui. S-a rugat înaintea marilor decizii: când şi-a ales ucenicii, de exemplu. S-a rugat apoi când presiunile vieţii au fost dincolo de limită. Când era deosebit de ocupat şi căutat din toate părţile Domnul se ruga. Se duce înaintea Tatălui - spune Scriptura - şi se roagă o noapte întreagă ca să poată face faţă a doua zi problemelor presante ale vieţii. Apoi în momente de mare criză şi de cotitură în viaţă Domnul se roagă. Botezul, schimbarea la faţă, crucea sunt momente majore în viaţa Mântuitorului care sunt precedate întotdeauna de rugăciuni intense. S-a rugat înaintea şi în timpul marilor ispite, a ispitelor neobişnuite cu care el a fost confruntat. În Grădina Măslinilor, ceasul întunericului şi a celui rău - după cum spune el - Mântuitorul s-a rugat. Este ciudat: Mântuitorul se roagă şi ucenicii dorm.

Cum să obţii îndurarea lui Dumnezeu? Cum să procedezi mai ales când eşti ca această văduvă, când simţi că nu mai ai putere, că nu mai este nimeni de partea ta, că eşti călcat în picioare, batjocorit, că lumea aceasta te dă la o parte, te marginalizează. Ce să faci atunci?

Să te rogi, spune Isus.

Rugăciune acasă, rugăciune la biserică, rugăciune în familie. Şi Liturghia este cea mai frumoasă şi completă rugăciune. Şi a cânta împreună cu ceilalţi înseamnă rugăciune. Sfântul Augustin spune că cine cântă se roagă de două ori. Cei de la cor şi cei care cântă sunt privilegiaţi. Ei îşi dublează rugăciunile cântând.

Rugăciunea este pentru suflet ceea ce este respiraţia pentru trup. Ea ne hrăneşte şi ne oxigenează sufletul. Când ne rugăm, suntem biruitori, răul din noi şi din jurul nostru nu ne poate învinge. Când abandonăm rugăciunea, am pierdut lupta.

Unii vor spune: "Nu mai avem timp, părinte, să ne rugăm. Suntem traşi într-o parte şi în alta. Grija zilei de mâine. Când să mai ai timp de rugăciune? Când să mai mergi la Liturghie?".

Pentru lucrurile importante mereu găsim timp. Apoi să nu uităm că într-o zi vom fi întrebaţi. Ce am făcut cu timpul? Ce am făcut cu orele pe care ni le-a dat Dumnezeu? Cât timp am petrecut în rugăciune şi cât în faţa calculatorului? Câte ore la tv., la filme şi câte la Liturghie?

Un diriginte a stat de vorbă într-o zi cu cei din clasa lui de la liceu. "Câţi credeţi că se roagă pentru voi?", i-a întrebat. Tăcere. "Dar voi pentru câţi vă rugaţi?" Linişte de mormânt. Nimeni nu se ruga pentru nimeni. "Bine, poate că n-am pus întrebările cele mai potrivite. Câţi vă rugaţi pentru voi înşivă?" Din nou linişte. "Dar aţi vrea să ne rugăm. Măcar să spunem Tatăl nostru". Unii nu-l ştiau deloc, iar alţii pe jumătate.

Câţi se roagă pentru noi? Dar noi pentru câţi ne rugăm? Am putea să numim în mintea noastră câteva persoane pentru care ne rugăm în fiecare zi sau măcar o dată pe săptămână? Dar pentru noi ne rugăm?

Aceasta este drama multora. Nu se mai roagă. Părinţi care nu se roagă pentru copii, dar îi blestemă toată ziua. Copii care nu se roagă pentru părinţi. Fraţi care nu se susţin în rugăciune. Oameni care nu se roagă nici măcar "Tatăl nostru", pentru că nu-l cunosc. Nici pe Dumnezeu şi nici rugăciunea.

Văduva s-a ţinut de judecător. Scopul pildei în al doilea rând este să ne vorbească despre rugăciunea stăruitoare. A spus pilda ucenicilor ca să nu se descurajeze în rugăciune, să nu se lase. Nu rugăciune în fugă, în grabă.

Vom fi tentaţi să ne descurajăm, să ne rugăm în hopuri, motivaţi de necazuri, de boli, de probleme şi când acestea trec ne trece şi avântul rugăciunii. Pilda spune să nu te laşi. Nu te ruga în salturi pentru că nu respiri în salturi. Fă-ţi un mod de viaţă din rugăciune... Rugăciunea trebuie făcută în mod constant şi permanent. Să baţi la uşa îndurării lui Dumnezeu şi astăzi şi mâine. Nu merg de aici pentru că am o problemă care mă frământă. Am răbdare... Dumnezeu are un ceas, un timp de răspuns.

Unii dintre dv. aţi auzit de pr. Ioan Mărtinaş. S-a născut la Butea şi a fost paroh mulţi ani la Cleja şi apoi la Gherăeşti. A fost şi profesor la Seminar. În timpul comunismului a făcut peste 13 ani de închisoare. Când s-a întors uneori povestea lucruri care l-au impresionat prin locurile prin care a trecut. Cel mai mult l-a marcat următorul fapt. "Cred că eram în închisoare la Gherla, povestea el. Într-o dimineaţă au venit şi mi-au spus: «Mărtinaş, strânge-ţi lucrurile. Trebuie să mergem la Bucureşti". Am ajuns la destinaţie şi m-au aruncat într-o celulă undeva la subsol. Până s-au obişnuit ochii mei cu întunericul, uşor-uşor am descoperit că în acel loc mai era un deţinut. Era slăbit, măcinat de bătăi, de boală şi de foame. Am început să-mi fac rugăciunile. Omul s-a uitat la mine, m-a măsurat cu privirea şi m-a întrebat: «Dv. sunteţi preot?» «Da, domnule - i-am răspuns - sunt preot". «O, ce bine. Aşteptam de mult un preot. Vreau să mă spovedesc. Ştiţi, în copilărie mergeam la Liturghie şi am făcut vinerea I cu mama. Ea s-a rugat mult pentru mine. Între timp m-am tot îndepărtat de toate acestea». Omul s-a spovedit şi în noaptea aceea a murit. M-am gândit: «Ce şansă a avut omul acesta că am nimerit tocmai în celulă cu el!» Însă nu mică mi-a fost mirarea când dimineaţă a venit un subofiţer şi mi-a spus: «Mărtinaş, strânge-ţi lucrurile, trebuie să te întorci de unde ai venit. A fost o greşeală. Nu tu trebuia să ajungi aici". În timp ce mă întorceam - şi-a continuat părintele povestea - m-am gândit: «Şansă! N-a fost o şansă, n-avea cum! A fost har, îndurare, milă. Asta a fost». Cineva s-a rugat mult pentru omul acela. El însuşi s-a rugat în copilărie. Şi Dumnezeu a avut milă de el.

Citim în Sfânta Scriptură despre numeroşi oameni care au fost purtaţi în rugăciune de alţii. Moise în prima lectură se roagă pentru poporul care era în luptă cu amaleciţii. Dumnezeu dă biruinţă pentru că Moise stă în rugăciune. Lot de ce a scăpat din Sodoma şi Gomora? Pentru el s-a rugat şi s-a târguit cu Dumnezeu Abraham. Petru era în închisoare. Şi un înger a fost trimis să-i dezlege lanţurile şi să deschidă porţile. Biserica întreagă era în rugăciune pentru el. Când Paul era în suferinţă alţii se rugau pentru el. Pentru martirii din arene, creştinii în catacombe strigau la cer.

Dumnezeu revarsă îndurarea sa peste oamenii pentru care ne rugăm. Să sporim lista. Dacă până acum ne-am rugat pentru unul sau doi, să începem să creştem numărul... Să-i aducem înaintea lui Dumnezeu pe nume în rugăciune...

Cum a obţinut această văduvă milă? A insistat. N-a obosit, nu s-a oprit... Cum să obţii mila? Cum să devii un om al milostivirii? Îndreptându-te spre Dumnezeu în rugăciune.

Augustin a avut parte de îndurare. El a avut o mamă deosebită care a intrat în istorie pentru rugăciunile ei. Ea s-a rugat 16 ani pentru el. S-a dus după el la Milano. Aici a luat legătura cu sfântul Ambrozie. L-a rugat să-i vorbească lui Augustin. "Eu sunt o femeie simplă, Augustin îmi pune întrebări filozofice şi eu nu ştiu să-i răspund". Şi Ambrozie i-a spus: "Nu teme. Nu poate fiul atâtor lacrimi să piară".

Nu se poate ca un om care se roagă stăruitor să rămână fără bucata de pâine pe masă, fără o soluţie la necazurile vieţii, fără a fi întărit de Dumnezeu, fără braţul ocrotitor peste familie, peste viaţa personală. Dumnezeu îl va ajuta.

Pilda de azi ne îndeamnă la rugăciune, rugăciune stăruitoare pentru noi şi pentru alţii.

E o întrebare la finalul evangheliei pe care am ascultat-o. Când va veni Fiul Omului, spune Isus, va găsi el credinţă pe pământ? Răspunsul îl intuim. Da, va găsi credinţă dacă vor fi oameni care să se roage. Pentru Isus rugăciunea este expresia credinţei. Cine nu se roagă nu are credinţă. Cât timp dedicăm rugăciunii, atât e credinţa noastră...

16 octombrie 2016

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
613 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 29-a de peste an:

Anul C
21 octombrie 2007 - Pr. Claudiu Iştoc
17 octombrie 2010 - Pr. Claudiu Dumea
20 octombrie 2013 - Pr. Florin-Petru Sescu

[ Index predici şi predicatori ]