Anul C
Duminica a 25-a de peste an

Am 8, 4-7; 1Tim 2,1-8; Lc 16,1-13

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Am ascultat textele biblice proclamate în această duminică spre a le medita şi a ne hrăni sufletul cu hrana bogată a cuvântului divin. În textul evangheliei, Isus ne propune mesajul său divin prin parabola administratorului necinstit şi prin îndemnurile sale menite să provoace o meditare serioasă asupra atitudinii ce trebuie adoptată de creştini în relaţiile lor cu Dumnezeu şi cu bogăţiile pământului.

În textul pe care l-am ascultat la prima lectură, profetul Amos se referă la grupul de negustori care calcă în picioare pe cei sărmani din ţară, căutând să inventeze tot felul de şiretlicuri pentru a-şi rotunji averile şi bogăţiile. Sunt fără scrupule. Păcatul denunţat de profet este un păcat grav social: a face insuportabilă viaţa celor săraci. Comercianţii la care se referă profetul, pe lângă faptul că suportă cu greu întreruperea activităţilor lor în zi de sărbătoare, se dedau la falsificarea cântarelor, a greutăţilor folosite la cântărirea produselor şi la micşorarea efelor, a unităţilor de măsură a produselor lichide sau a cerealelor pe care le vând, sau la mărirea siclului pentru a-l cumpăra pe cel sărman cu o pereche de sandale (cf Am 8,5-6). Şi încheie profetul, relatând cuvântul Domnului: Nu voi uita niciodată toate lucrările voastre (Am 8,7).

Dacă avem curajul să medităm sincer şi serios cuvântul lui Dumnezeu, propus prin gura profetului Amos, ne vom da seama cât de actual este acesta. Putem întâlni diferite categorii de creştini.

Unii care se întristează că a venit din nou duminica sau o sărbătoare de poruncă şi acceptă cu greu faptul că sunt constrânşi să meargă la biserică în loc să fie liberi pentru a se distra. În consecinţă, aleg, atunci când este posibil, biserica cu programul cel mai comod de Liturghii şi preotul care face o predică rapidă, fulger şi celebrează în cel mai scurt timp Sfânta Liturghie. Astfel, cu destulă indiferenţă şi suficientă plictiseală, îşi fac datoria şi îşi încheie rapid conturile cu Dumnezeu şi cu Biserica pentru a nu pierde prea mult din timpul lor dedicat distracţiilor. Acestea sunt: ieşirile la iarbă verde cu prietenii la un grătar, când este vreme prielnică, deplasarea la un mall, unde sunt toate condiţiile pentru a încredinţa copiii unor persoane abilitate să-i distreze, apoi pentru a-şi clăti ochii printre rafturile cu ultimele produse în oferte atractive, pentru a servi bucate apetisante şi băuturi alese la un restaurant respectabil şi pentru a se destinde în ritm de dans. De asemenea, pentru a face excursii, sport în aer liber sau în săli special amenajate şi pentru a practica schiul, în anotimpul adecvat acestui sport.

Mai întâlnim şi alte categorii de creştini. Unii care suportă cu greu întreruperea activităţii pentru a merge la biserică la celebrarea cultului divin, în loc să câştige bani, să-şi mărească averea şi comoditatea şi să le crească prestigiul. Alţii, în schimb, se bucură că este duminică, o altă zi de piaţă, iar ei pot să-şi continue comerţul pentru a-şi spori banii şi a-şi creşte bunăstarea, renunţând chiar să participe la Sfânta Liturghie.

Dar ceea ce este şi mai trist este faptul că unii comercianţi vând produse contrafăcute la preţul celor de firmă, comercializează produse expirate sau de-a dreptul alterate, punând în pericol sănătatea şi chiar viaţa cumpărătorilor, îi fură pe cumpărători prin falsificarea balanţelor şi greutăţilor folosite la cântare sau a unor unităţilor de măsură. Cred că mulţi dintre cei prezenţi acum în biserică sau sunt lângă aparatele de radio, din fericire, nu facem parte din categoria creştinilor afacerişti care au un comportament asemănător celui consemnat mai sus. Dar nu cumva suntem în categoria creştinilor grăbiţi? A acelora care vrem să ne facem datoria de creştini, în ziua de duminică sau de sărbătoare de poruncă, cu cât mai puţin efort, într-un timp cât mai scurt şi într-un mod cât mai comod? Să nu uităm că pentru Dumnezeu este importantă atât prezenţa noastră în biserică şi participarea activă la celebrarea cultului divin, cât şi efectele participării la acest cult, adică atitudinea sau trăirea vieţii noastre creştine în relaţiile cotidiene cu el şi cu semenii noştri. Dumnezeu nu este mulţumit cu dorinţa noastră de a reveni duminica viitoare la biserică sau a asculta la radio Sfânta Liturghie, ci vrea să devenim din ce în ce mai conştienţi de demnitate noastră că suntem fiii săi adoptivi şi că trebuie să-l imităm, în faptele noastre, pe Fiul său unic, pe Isus Cristos, fratele nostru mai mare.

Să continuăm să descifrăm mesajul pe care vrea Cristos să ni-l transmită prin textul evanghelic proclamat astăzi la Sfânta Liturghie. Cred că trebuie să luăm în considerare, atunci când este vorba de o parabolă, că nu trebuie să ne oprim la conţinutul acesteia, care poate fi discutabil cu privire la veridicitatea şi moralitatea faptelor relatate, ci la mesajul pe care aceasta vrea să ni-l transmită. Sfântul Augustin, într-o predică a sa, în faţa acestei parabole s-a întrebat: Ce a voit - Domnul Isus - să spună prin această parabolă? Nu că administratorul ar fi un exemplu de imitat - în comportamentul său necinstit - , ci că s-a gândit la viitor. Mesajul pe care Isus vrea să ni-l propună îmbracă două aspecte: primul să ne gândim serios la viitorul şi veşnicia noastră, iar al doilea, să luăm decizii înţelepte, clare şi ferme cu privire la modul de a acţiona pentru a dobândi ceea ce vrem cu adevărat. Administratorul necinstit mai întâi a început să gândească: "Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administraţia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine" (Lc 16,3). Apoi a luat o decizie înţeleaptă în favoarea sa: "Ştiu ce voi face" (Lc 16,4-7). I-a chemat pe debitorii stăpânului său, unul câte unul şi le-a şters fiecăruia o parte din datoria lor.

După ce Isus observă atent atitudinea stăpânului, aceea de a lăuda isteţimea vicleană cu care acţionează administratorul necinstit, care se foloseşte de bogăţiile sale pentru a fi primit de oameni în casele lor, când nu va mai fi administrator, face cu tristeţe această constatare: fiii veacului acestuia... "sunt mai înţelepţi decât fiii luminii" (Lc 16,8). Fiii veacului acestuia sunt oamenii care alcătuiesc societatea umană. Aceştia dau dovadă de curaj şi de perseverenţă în gândire şi acţiune. Deseori fac eforturi mari, lucrează înfruntând oboseala şi sacrificiile zilnice pentru a obţine mai mulţi bani, mai multe bogăţii, pentru a se realiza cât mai bine profesional şi a urca tot mai sus pe scara socială. Trăiesc ca şi cum ar exista numai această viaţă şi se străduiesc să trăiască din plin fiecare moment al vieţii, apelând la toate mijloacele de distracţie. Fac tot ceea ce este posibil pentru a avea o înfăţişare corporală cât mai frumoasă şi mai atractivă, pentru a evita boala, suferinţa, insuccesul, disconfortul şi apelează la cele mai costisitoare tratamente pentru a-şi recupera sănătatea, deteriorată sau pierdută din cauza exceselor pe care le-au făcut. Într-un cuvânt, vor să-şi trăiască viaţa din plin.

Constatăm, cu uimire, că la polul opus al societăţii descrise mai sus, societatea actuală generează o altă pătură socială diametral opusă acesteia, o grupare de persoane total indiferentă faţă de viaţă şi faţă de viitorul ei. Aceste persoane, grupate într-o pătură socială identificabilă, nu se gândesc deloc la viitorul lor şi trăiesc într-o indiferenţă înspăimântătoare cu privire la viaţa şi la viitorul lor. Chiar refuză să se gândească la viitorul lor sau să se angajeze la ceva. Sunt lipsite de orice perspectivă şi de orice ideal în ceea ce priveşte viaţa şi veşnicia lor. Ceea ce este şi mai trist şi îngrijorător este faptul că în această categorie se găsesc destui creştini, mai ales tineri.

Aceşti creştini, aşa-zişi fii ai luminii, nu găsesc niciun sens existenţei şi vieţii lor. Nu întrezăresc nici un orizont sau ideal al vieţii, al viitorului şi al veşniciei lor. Nu arată nici un interes nici pentru viaţa lor şi nici pentru a celorlalţi oameni. Se închid în indiferentismul lor uman şi religios. Sunt asemenea unor alienaţi mintal, inerţi, leneşi, incapabili de a reacţiona, iar inima şi mintea sunt învăluite într-o toropeală paralizantă. Timpul se scurge, iar ei nu fac nimic. Administratorul necinstit, amintit în parabola evanghelică, are o tresărire de geniu: Ştiu ce să fac. Aceşti creştini, neştiind ce să facă, suportă pasiv evenimentele şi situaţiile cele mai apăsătoare ale vieţii ca şi cum aşa este normal. Aleg să nu facă nimic sau mai rău nu aleg nimic. Continuă să trăiască la voia întâmplării. Să fie slabi, absenţi şi demisionari de la toate datoriile vieţii. Viaţa se scurge, lucrurile merg spre ruină, dar ei nu vor să observe nimic. Pentru ei este prea obositor şi costisitor să gândeşti şi să iei decizi ferme pentru a ieşi din cercul sufocant al tradiţiilor şi obiceiurilor creştine.

Mesajul transmis de Isus, prin intermediul parabolei propuse astăzi de liturgia cuvântului, vrea să devină pentru toţi creştinii, dar mai ales pentru ei, un semnal de alarmă pentru a se trezi înainte de a fi prea târziu, înainte de a fi chemaţi de Dumnezeu din această lume pentru a da cont de viaţa şi activitatea lor, asemenea administratorului necinstit, chemat de stăpânul său pentru a răspunde de administrarea averilor sale.

O altă învăţătură desprinsă din textul evangheliei este aceea cu privire la atitudinea creştinului faţă de Dumnezeu şi faţă de bogăţii. Dumnezeu şi bogăţiile se dovedesc a fi doi stăpâni exigenţi. Iar Isus spune că nu putem sluji la doi stăpâni. Ori pe unul îl vom iubi iar pe celălalt îl vom urî, ori de unul ne vom ataşa, iar pe celălalt îl vom dispreţui. Decizia ne aparţine, iar în funcţie de decizia luată va trebui să ne comportă. Dacă îl vom considera pe Dumnezeu valoarea supremă atunci îl vom iubi şi ne vom ataşa de el, dacă bogăţiile pământului vor constitui pentru noi adevărata valoare atunci le vom iubi şi ele ne vom transforma în sclavii lor.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Pentru că Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască, aş cum am auzit la cea de-a doua lectură de astăzi, să ascultăm de îndemnul apostolului Paul de a ne ruga pentru toţi oamenii, creştini sau necreştini ca toţi să se mântuiască.

Dumnezeule, Tată bogat în iubire milostivă, priveşte spre toţi oamenii pe care i-ai chemat la existenţă şi oferă-le, în milostivirea ta infinită, harurile necesare pentru a te cunoaşte, a te iubi şi a te sluji aşa cum meriţi şi aştepţi din partea tuturor oamenilor şi astfel toţi să ajungem la mântuirea pregătită de tine. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

18 septembrie 2016

Pr. Iosif Enăşoae

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
503 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 25-a de peste an:

Anul C
23 septembrie 2007 - Pr. Cristian Diac
19 septembrie 2010 - Pr. Lucian Farcaş
22 septembrie 2013 - Pr. Iosif Dorcu

[ Index predici şi predicatori ]