Anul C
Duminica a 16-a de peste an

Gen 18,1-10a; Ps 14; Col 1,24-28; Lc 10,38-42

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Oare ce e mai important, a ne ruga, a participa la Sfânta Liturghie sau a-i ajuta pe ceilalţi? Oare cum e mai bine, să fim ca Maria sau ca Marta din evanghelia de astăzi? Evanghelia de duminica trecută părea să tranşeze lucrurile clar în favoarea Martei. Referindu-se la bunul samaritean, Isus spunea fiecărui om: "mergi şi fă şi tu la fel", făcându-l astfel de ruşine pe preotul care se grăbea la rugăciune. Astăzi îi spune Martei că prea se frământă cu multe, iar Maria a ales partea cea mai bună! Cum să împaci munca şi rugăciunea, acţiunea şi contemplaţia?

De-a lungul secolelor, de multe ori cuvintele din evanghelia de azi au fost interpretate ca şi cum ar fi o confirmare din partea lui Isus a faptului că viaţa contemplativă, ascunsă, în mănăstiri ar fi mai bună decât viaţa activă. Această interpretare însă nu este cea mai corectă, deoarece textul nu este interpretat în contextul său. De aceea, pentru început vă invit să vedem contextul în care trebuie înţelese cuvintele evangheliei de astăzi.

Isus a început o călătorie lungă din Galileea spre Ierusalim. Iese din lumea ebraică şi intră în ţinutul samaritenilor. Aici nu este bine primit, dar totuşi continuă drumul învăţându-i pe ucenici cum să se comporte atunci când vor fi în misiune. Trimite apoi în misiune 72 de ucenici. Când se întorc, aceştia se reunesc în jurul lui Isus, evaluează roadele, povestesc multe din cele trăite, dar Isus insistă asupra faptului că cel mai important este ca numele lor să fie scrise în ceruri. Urmează întrebarea învăţatului despre cea mai mare poruncă din Lege şi răspunsul lui Isus prin pilda samariteanului milostiv, ce invita la milostivire faţă de aproapele. Imediat este relatat episodul ascultat astăzi, care descrie vizita lui Isus în casa Martei şi a Mariei. Avem astfel două exemple ce concretizează iubirea de Dumnezeu şi aproapele, arătând un nou model de comportament în timpul misiunii.

Când sfântul Luca relatează acest episod are în faţa lui o comunitate creştină divizată, care încearcă să-şi amintească de cuvintele şi gesturile lui Isus pentru a găsi răspuns la problemele cu care se confruntă. Creştinii de origine greacă se plângeau că cei de origine ebraică discriminează văduvele lor când se împart bunurile. De fapt, lipseau persoane pentru diferite slujiri. Două necesităţi reale, ambele foarte importante: slujirea Cuvântului şi slujirea la mese. Ce e de făcut? Ce e mai important? Răspunsul lui Isus dat Martei ajută comunitatea la a discerne. Isus spune că Maria nu putea abandona conversaţia cu el pentru a merge să ajute în bucătărie. Sfântul Petru va spune primei comunităţi că "nu e just ca noi să lăsăm cuvântul Domnului pentru a sluji la mese". Nu se spune că o slujire e mai bună decât alta, ci doar că slujirea Cuvântului nu poate fi oprită pentru a sluji la mese. Comunitatea trebuie să caute suficienţi oameni pentru a putea păstra ambele slujiri. Rădăcina tuturor rămâne ascultarea cuvântului, ceea ce face Maria. Slujirea la mese este rezultatul ascultării cuvântului. Recunoscându-l şi stând aproape de cel care s-a făcut aproapele noastru, Maria e în măsură să facă ceea ce Isus cere: "Mergi şi fă şi tu la fel". Acţiunea sa se va naşte din contemplare şi nu va mai înceta niciodată: Maria va rămâne mereu o contemplativă în acţiune.

Acesta e contextul în care are loc această scenă şi în care a fost el relatat de sfântul evanghelist Luca. Ce se întâmplă, de fapt, în evanghelia de azi? Acolo în casă, Maria stă la picioarele lui Isus şi îl ascultă, însă Marta se dedică slujirii. În timp ce unii vorbesc, alţii pregătesc ceva de mâncare. Ambele datorii sunt importante şi necesare. Vă puteţi imagina că aveţi un oaspete în casă, oare îl lăsaţi singur? Nu cred. Pentru Maria Isus este Domnul şi stă să-l asculte. Marta este însă dezamăgită şi cuprinsă de invidie. La un momentdat îi cere lui Isus să intervină, căci sora ei a lăsat-o singură să slujească. Marta considera că datoria ei, ca şi gazdă, este să pregătească hrana, iar slujirea în bucătărie e mai importantă decât ceea ce făcea acum sora ei. Doamne, nu îţi pasă? De fapt, nu de ajutorul Mariei îi păsa Martei, ci o durea, era invidioasă pe aprobarea pe care Domnul o dă sorei sale. De aceea, doreşte ca Isus să-i facă reproşuri şi astfel să o aprobe pe ea, care pregătea ceva de mâncare pentru oaspeţi. Regăsim aici reproşul fiului mai mare către cel mai mic şi către tatăl său din parabola fiului risiptor: "Mie niciodată nu mi-ai dat!".

Marta, Marta. Este răspunsul lui Isus. Această repetiţie indică o chemare, aşa cum a fost şi în cazul lui Moise, a lui Samuel şi chiar a lui Saul: "Saule, Saule pentru ce mă prigoneşti" (Fap 9,4). Acesta din urmă, cucerit de Isus, va trece de la a fi ireproşabil în respectarea legii la a alerga pe drumul pe care a mers Isus" (Fil 3,6). Isus nu-i reproşează nimic Martei, dar o cheamă să devină ca Maria.

Pentru multe te îngrijeşti şi te frămânţi. Principiul după care slujeşte Marta este propriul eu şi e înrădăcinat în a căuta să placă lui Dumnezeu. Dar "Maria a ales partea cea mai bună". Pentru Isus, o conversaţie frumoasă cu persoane prietene e mai important decât a mânca. Partea bună înseamnă moştenirea, adică ea îl are pe Domnul pentru totdeauna. Şi nimeni nu i-l va lua.

Care este pentru noi tâlcul acestui episod ascultat astăzi?

În primul rând ne aminteşte care e cel mai important lucru din viaţă: să fim cu Isus. Asemenea Martei, suntem preocupaţi de multe, facem multe de la răsăritul până la apusul soarelui. Ne preocupăm de pâine, de familie, ne preocupăm chiar să facem binele, dar ne preocupăm prea puţin ca să găsim timp pentru a sta cu Domnul şi a asculta cuvântul, asemenea Mariei. Asta e important, deoarece în logica credinţei noastre, acest Isus, Domnul, dă forţă, întăreşte, inspiră, mângâie. E important să îl asculţi şi să fii cu el, pentru ca apoi numele tău să fie scris în cer. Ce folos cele pentru care ne zbatem, pentru care ne cheltuim energia, ne pierdem sănătatea, ne distrugem familia, ne pătăm sufletul, dacă într-o zi n-o să ne vedem cu toţii acolo în cer. De aceea, prioritatea numărul unu trebuie să fie să găsim timp să stăm şi să ascultăm ce spune Isus. Fă-ţi timp în fiecare zi să citeşti un fragment din Sfânta Scriptură, fă-ţi timp în fiecare zi să vorbeşti cu Isus în rugăciune, doar tu cu el. Asta să fie într-adevăr o prioritate. Cu emoţie vă relatez ceea ce îmi povestea un pacient dintr-un spital zilele trecute. Acum câteva săptămâni, o doamnă urmărea pe internet, într-un salon de spital, o Sfântă Liturghie. Întrucât nu avea căşti, cu permisiunea vecinilor din salon, a lăsat să se audă mai tare. După Sfânta Liturghie, o asistentă se apropie de bolnava respectivă şi îi spune: Nu ştiu cum e la voi la catolici, dar tot timpul cât aţi dat să se audă tare Liturghia, a stat cu urechea lipită de uşa salonului un bătrân cu lacrimi în ochi. L-am întrebat de ce stă acolo. Mi-a răspuns: "E duminică şi vreau să ascult şi eu Liturghia. Asta mi-a mai rămas!". A asculta de Domnul. Asta mângâie, asta dă putere. Acesta e cel mai important lucru.

O altă învăţătură a acestui fragment este cum să ne comportăm cu cei care ne calcă pragul. Pentru cei mai mulţi e mai important să-i asculţi, să înţeleagă că te preocupă soarta lor, să simtă că îi primeşti cu drag. Întreabă-l pe cel care te vizitează: cum se simte? Ce trăieşte, ce mai e cu el? Marta e atât de preocupată cu protocolul unei bune primiri încât neglijează oaspetele. Maria însă se bucură, încetează toate pentru a sta cu oaspetele. Prezenţa lui Isus înseamnă bucurie pentru Maria, însă pentru Marta înseamnă oboseală. Între faptele de milostivire este una care aminteşte despre primirea străinului, a oaspetelui. Cum să-i primim bine pe ceilalţi? Să încercăm să ne punem în pielea lor şi să empatizăm cu ei. Ce ar aştepta de la noi? Ospitalitatea nu e uşoară. Greutăţile pe care oaspetele neaşteptat le aduce cu sine sunt mari. Ce sentiment domină sufletul nostru când vine vorba de a primi pe cineva în casa noastră? Avem tabieturi şi uneori ne simţim iritaţi de oaspeţi. Ospitalitatea înseamnă să renunţi la propriile tabieturi. Adesea ne vine în minte urătura musafirilor: Aho, aho copii şi fraţi, de la noi când mai plecaţi? Abraham în prima lectură de astăzi dă tot ce are mai bun pentru cei trei străini ce îi calcă pragul. O vorbă înţeleaptă spune: "Dacă vrei să dai cuiva o floare, mergi în grădină şi o culege pe cea mai frumoasă". Dacă ai un oaspete, dă ce ai mai bun, ajută-l să se simtă bine în casa ta, îngrijeşte-te nu doar de trupul lui, ci şi de inima lui.

O altă învăţătură a evangheliei de astăzi: E mai important ce face Dumnezeu pentru noi, decât ce facem noi pentru Dumnezeu. Marta se preocupă să facă ceva pentru Domnul, iar Maria se bucură pentru ceea ce face Domnul pentru ea. Marta e neliniştită, invidioasă. Maria are pace şi iubire. Important este ce-i place Domnului, nu ce vrem noi să-i placă Domnului. Noi ne mântuim prin faptele Domnului, nu prin faptele noastre. Faptele noastre sunt răspunsul nostru la faptele lui şi exprimă iubirea noastră. Asta ar trebui să ne mângâie pe toţi. Când te-ai îmbolnăvit şi nu mai poţi face multe din cele bune pe care le făceai până acum aminteşte-ţi că e mai important ce face Dumnezeu pentru tine, decât ce ai fi putut face tu. Când nu mai ai linişte, căci eşti preocupat de binele familiei, al celorlalţi, şi nu mai găseşti timp nici de rugăciune, aminteşte-ţi că e mai important ce a făcut Dumnezeu pentru tine, decât ce ai putea tu să faci pentru ceilalţi. Când te simţi depăşit de probleme, când simţi că nu mai poţi face faţă aşteptărilor celorlalţi, nu uita că e mai important ce a făcut Dumnezeu pt tine, decât ce ai vrea să faci tu pentru alţii. Când faci multe şi eşti mare şi tare, aminteşte-ţi că e mai important ce face Dumnezeu pentru tine decât ce faci tu pentru alţii. Când îi judeci pe alţii că nu fac mai nimic şi tu faci totul, aminteşte-ţi că cele mai importante lucruri le-a făcut Dumnezeu. Ar trebui să luăm exemplul unui copil de la o casă de copii, care la rugăciunea de seară spunea aşa: Doamne, îţi mulţumesc pentru mine! Iar acel copil nu avea picioare. El a înţeles că cel mai important lucru e cea ce face Dumnezeu pentru noi, nu ceea ce noi am putea face.

Evanghelia de astăzi ne conduce la temelia vieţii noastre. E fundamental a asculta de Isus. Asta să fie prioritatea noastră, căci asta mângâie, întăreşte şi dă putere. Să ne preocupăm nu doar de trupul celor care ne vizitează, ci şi de inima lor; casă noastră să devină o casă a milostivirii. Când simţim că ne pierdem în agitaţie, în stres, chiar şi pentru lucruri bune, să ne amintim că e mai important ce a făcut Dumnezeu pentru noi.

Revenind la provocarea de la început: e mai important a acţiona sau a asculta? E mai bine să fii ca Marta sau ca Maria? Isus însuşi a trăit profund unitatea dintre a asculta şi a acţiona, unitatea dintre viaţa contemplativă şi viaţa activă. În fiecare om este o Martă şi o Marie. Dacă Maria din tine a adormit şi nu mai găseşti timp să asculţi de Isus, trezeşte-o! Dacă Maria din tine are timp să stea cu Domnul, atunci Marta din tine va fi fericită, va avea mângâiere, speranţă şi iubire. Amin.

17 iulie 2016

Pr. Petru-Sebastian Tamaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
413 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 16-a de peste an:

Anul C
22 iulie 2007 - Pr. Felix Roca
18 iulie 2010 - Pr. Claudiu Budău
21 iulie 2013 - Pr. Benone Lucaci

[ Index predici şi predicatori ]