Anul C
Duminica a 13-a de peste an

1Rg 19,16.19-21; Gal 5,1.13.18; Lc 9,51-62

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cele două lecturi şi evanghelia pe care le-am ascultat în duminica aceasta au o temă comună: "Exigenţele vocaţiei" de creştin. Dacă cercetăm bine prima lectură şi evanghelia, descoperim motivul care se află la baza celor două lecturi: necesitatea despărţirii, a renunţării, a părăsirii lucrurilor şi fiinţelor scumpe. Nu există răspuns la chemarea de a fi în slujba împărăţiei lui Dumnezeu, care să nu producă şi suferinţe.

În prima lectură, luată din Cartea Întâi a Regilor din Vechiul Testament, am auzit cum Domnul îl trimite pe profetul Ilie să-l cheme pe Elizeu, fiul lui Şafat, ca să fie profetul succesor. Din ascultare faţă de Domnul, Ilie pleacă să-l găsească pe Elizeu. Îl găseşte arând cu plugul tras de 12 perechi de boi. Din acest mare număr de animale de povară, putem să ne dăm seama că Elizeu provenea dintr-o bogată familie de fermieri. Trecând pe lângă Elizeu, Ilie aruncă peste el mantaua sa. Acest gest simplu poate apărea ca fiind ciudat în zilele noastre, însă atunci însemna două lucruri deosebit de importante. Înainte de toate, deoarece mantaua reprezenta personalitatea şi drepturile proprietarului, aruncarea ei asupra lui Elizeu însemna că Elizeu aparţinea de acum încolo lui Ilie. În al doilea rând, deoarece mantaua făcută din păr de cămilă făcea parte din îmbrăcămintea specifică a unui profet, aruncarea ei asupra altei persoane însemna o investitură formală cu autoritatea proprietarului şi acesta urma să fie iniţiat în vocaţia de profet. Din acest gest, Elizeu a înţeles că Dumnezeu îl cheamă prin Ilie să devină profet al său. Lăsând boii acesta aleargă după Ilie şi îi cere permisiunea să-şi ia rămas bun de la părinţi, acceptând chemarea de a fi profet. Ilie i-a răspuns: "Mergi şi întoarce-te, căci ştii ce ţi-am făcut!". Din răspunsul lui Ilie ne dăm seama de un adevăr profund spiritual. Fiind slujitor al Domnului, nu era el cel care îl chema pe Elizeu, ci însuşi Dumnezeu.

A urmat un lucru interesant. Ca un semn public al renunţării la viaţa lui de până atunci, Elizeu a sacrificat o pereche de boi şi a oferit tuturor celor cunoscuţi un ospăţ. Terminând toate acestea l-a urmat pe Ilie. Din acest exemplu putem vedea ce înseamnă să fii un discipol adevărat. Elizeu nu a ezitat să răspundă chemării lui Dumnezeu. Din fapta făcută de Ilie viitorul profet a crezut că Dumnezeu îl chema iar el imediat a răspuns cu un DA hotărât.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Prin credinţa primită la Botez, noi, creştinii, am devenit membre ale Trupului lui Cristos şi totodată slujitori şi discipoli ai lui. Aşa cum Elizeu a acceptat să trăiască o viaţă sfântă supunându-se voinţei divine fără nici o ezitare, la fel şi noi, creştinii, suntem chemaţi să fim sfinţi luptând cu hotărâre împotriva tuturor tentaţiilor acestei lumi, ne spune sfântul Paul în lectura a doua de azi. Ca şi discipoli adevăraţi ai Domnului Isus, care am fost eliberaţi din sclavia păcatului, suntem chemaţi să devenim slujitori unul altuia din iubire faţă de Cristos. Am fost chemaţi să trăim în duh şi nu după poftele trupului. Fiind născuţi a doua oară, la Botez am primit pe Duhul Sfânt, sub îndrumarea căruia inima noastră alege să trăim în sfinţenie şi speranţă că după ce ne vom termina călătoria pe acest pământ vom avea parte de adevărata bucurie şi pace în Împărăţia lui Dumnezeu.

În evanghelia de azi, am auzit cum Isus a fost respins de samariteni. Evreii şi samaritenii pe timpul lui Isus purtau o deosebită ură unii faţă de ceilalţi şi nu puteau convieţui împreună în acelaşi loc. Samaritenii erau un popor paşnic la origine care se trăgeau din străinii pribegi ce s-au statornicit pe pământurile israeliţilor după deportarea acestora în Asiria din anul 721 înainte de Cristos. Pentru că Isus se îndrepta spre Ierusalim samaritenii nu l-au primit în satul lor. Când au auzit aceasta Ioan şi Iacob, discipolii lui Isus, supăraţi au cerut Domnului să trimită foc asupra acestora să-i mistuiască. Însă Isus mustrându-i le arată că nu vrea moartea păcătosului ci convertirea acestuia. Din cauza acestui fapt Cristos avea să-i numească pe aceşti doi fraţi atât de înfocaţi "Fii Tunetului".

Urmează întâlnirea cu Isus a celor trei persoane care voiau să devină ucenicii săi. Primul a venit la el şi i-a spus că-l va urma oriunde se va duce. Dar Isus i-a răspuns: "Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul". Din acest răspuns învăţăm două lucruri. Astfel, din cuvintele "vulpile au vizuini", ceea ce înseamnă simbolic "ascunziş", Isus ne spune că nu vrea să înşele sau să păcălească pe nimeni ca să-l urmeze. Apoi din faptul că vulpile şi păsările au unde să se odihnească, dar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul, Isus voia să spună că adevăratul discipol se aseamănă cu Învăţătorul şi nu are timp de odihnă, lasă toate şi se dedică total vocaţiei de creştin. Nimeni nu poate servi la doi stăpâni. Nu poţi sluji lui Dumnezeu şi celui Rău în acelaşi timp.

A doua persoană i-a răspuns lui Isus: "Doamne lasă-mă să-mi îngrop tatăl!". Dar el i-a spus: "Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, dar tu, mergi şi vesteşte împărăţia lui Dumnezeu!". Prin aceste cuvinte Isus voia să spună "Lasă-i pe cei care sunt morţi spiritual să-i îngroape pe cei morţi cu trupul. Mesajul meu e unul despre Viaţă!". El nu a vrut să fie luate literal cuvintele sale ci mai degrabă a vrut să schimbe, să agite, mentalitatea celor de faţă! Ştim foarte bine că Isus punea un accent deosebit pe respectul datorat de copii faţă de părinţi. Respectul filial era adânc înrădăcinat în iudaism.

Celui de-al treilea care a cerut să se întoarcă acasă şi să-şi ia rămas bun de la ai săi Isus îi spune: "Nimeni care pune mâna pe plug şi priveşte înapoi nu este vrednic de împărăţia lui Dumnezeu". Cu alte cuvinte adevărata viaţă de discipol cere mai mult decât i-a fost cerut lui Elizeu. Ca să ari pentru Împărăţia lui Dumnezeu, sunt cerute sacrificii. Dacă cineva se opreşte şi se uită în urmă nu este vrednic de numele de creştin.

Sfântul papă Ioan al XXIII-lea spunea: "Tu creştinule ai putea fi singura Biblie pe care a citit-o cineva!". Aceasta este viaţa pe care o cere Dumnezeu de la fiecare creştin. Din toate faptele vieţii noastre să se vadă frumuseţea lui Dumnezeu care locuieşte în sufletele noastre. Cei din jurul nostru să înveţe din felul nostru de a trăi, să fim o oglindă a lui Dumnezeu pentru cei care poate încă nu l-au cunoscut.

Felul de discipol pe care îl voieşte Isus este ilustrat bine în următoarea povestire a unui predicator african. Într-un teritoriu din Africa, unde creştinii erau minoritari, erau adunaţi într-o seară în biserică preotul cu credincioşii şi se pregăteau pentru Sfânta Liturghie. La un moment dat se aude o bubuitură şi uşa bisericii se deschide cu putere. Intră doi bărbaţi furioşi, având în mâini câte două mitraliere pe care le agitau în aer. Unul dintre ei strigă cu putere: "Dacă nu credeţi cu adevărat în Cristos şi vreţi să vă salvaţi viaţa, ieşiţi acum din biserică!". Mai mult de jumătate au fugit afară. Soldaţii au închis uşa la loc cu putere şi au încuiat-o bine. Apoi s-au îndreptat către cei rămaşi înăuntru şi le-au spus: "Nu vă temeţi! Şi noi suntem creştini şi am venit la Liturghie! Ne este mai bine fără cei care au fugit!".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Niciunul dintre cei care au rămas în biserică nu s-a uitat înapoi. Nu au avut nici o clipă intenţia de a renunţa la credinţă. Ba, mai mult, ei au vrut să meargă înainte spre Împărăţia lui Dumnezeu cu orice preţ.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Să ne uităm la primii ucenici aleşi ai lui Cristos. Alegerea celor 12 ne dă şi nouă speranţă, deoarece dacă ei, chiar dacă aveau unele slăbiciuni, au reuşit să facă lucruri atât de măreţe pentru Domnul, atunci şi noi chiar dacă avem defectele noastre, vom reuşi. Sfântul Paul care era un persecutor al creştinilor şi care a privit cu satisfacţie uciderea cu pietre a sfântului Ştefan, după convertire spune: "Eu sunt ultimul dintre apostoli... nu merit numele de apostol; însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, şi harul care mi-a fost dat nu va rămâne fără roade!" (1Cor 15,9-10).

Ca şi Petru, l-am trădat de multe ori şi poate am fost şi violenţi, ca şi Andrei, mai avem multe de învăţat, ca şi Ioan şi Iacob, am fost egoişti, ca şi Matei, avem un trecut nu tocmai bun, ca şi Toma, de multe ori ne-am cam îndoit. Însă văzând toate aceste lipsuri la apostoli care au devenit mai apoi pietrele şi stâlpii Bisericii lui Cristos, ne umplem şi noi de încredere.

Astăzi Isus ne cheamă şi pe noi cu toate slăbiciunile noastre. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu vom reuşi şi noi să devenim ucenici fideli ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Amin.

26 iunie 2016

Pr. Iulian Tancău

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
438 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 13-a de peste an:

Anul C
1 iulie 2007 - Pr. Mihai Pătraşcu
27 iunie 2010 - Pr. Alois Farţadi
30 iunie 2013 - Pr. Petru-Sebastian Tamaş

[ Index predici şi predicatori ]