Anul C
Duminica a 5-a de peste an

Is 6,1-8; Ps 137; 1Cor 15,1-11; Lc 5,1-11

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Biserica ne slujeşte ori de câte ori proclamă Evanghelia lui Isus Cristos şi ne ajută să o înţelegem. Astăzi, fiind o mamă plină de grijă, ne aminteşte că fiecare este chemat de Dumnezeu. Viaţa demonstrează că unii răspund acestei chemări, alţii nu o iau în serios şi nu dau un răspuns. Ca să înţelegem această chemare, ne oferă câteva exemple din istoria mântuirii. Isaia, prin descrierea sa, dă de înţeles că el a primit chemarea sa trăind o viziune măreaţă. Simon Petru şi însoţitorii săi au fost chemaţi direct de Isus după o pescuire minunată. Dar de multe ori Dumnezeu cheamă prin oameni: Filip l-a condus pe Natanael la Isus; Ioan Botezătorul îl arată pe Isus ca mielul de urmat. Şi astăzi, Dumnezeu îi cheamă pe toţi şi pe fiecare în parte; el merită mai mult ca oricine să-l ascultăm şi să-i încredinţăm viaţa noastră.

Să vă explic. Un bărbat văduv, cu doi fii căzuţi în război, refuza să audă vorbindu-se despre creştinism. De multe ori spunea: "Lăsaţi-mă în pace cu creştinismul vostru. Am văzut destule în viaţă şi acum nu mai cred în nimic!" Însă un om credincios a avut curajul să-i spună: "Imposibil! Spuneţi-mi, domnule, călătoriţi din când în când cu trenul sau cu autobuzul, nu-i aşa?". "Da". "Bănui că de fiecare dată mergeţi la mecanic ca să vă arate permisul de conducere şi certificatul medical! Nu-i aşa?". "Nu, nu!" a spus el. Şi a continuat: "Te poţi încrede în căile ferate şi în agenţiile de transport". "Cum?!", a spus mirat cel credincios: "Atunci vă urcaţi în tren, în autobuz, fără să verificaţi mai întâi dacă omul care-l conduce este apt să o facă? Adică vă încredinţaţi viaţa acestui om - fără garanţie? Hei, auziţi! Asta numesc eu credinţă, domnule, să-mi încredinţez cuiva viaţa! De acum să nu mai spuneţi: Nu cred în nimic!, ci spuneţi: Nu cred în nimic, în afară de căile ferate şi agenţiile de transport. Dar aş mai întreba ceva: Domnule, mergeţi din când în când la farmacie?". "Da", a spus el, "deseori am dureri de cap. Îmi cumpăr pastile contra migrenei". "Dar", a spus cel credincios, "desigur îl puneţi pe farmacist să verifice medicamentele; dacă din greşeală farmacistul îţi dă otravă. Fără îndoială că îi cereţi diploma şi să guste medicamentele, nu-i aşa?" "Nu", a răspuns el. "Farmacistul îşi cunoaşte meseria, nu mă înşeală el pe mine". "Cum?", a întrebat cel credincios mirat. "Înghiţiţi pastile fără să le analizaţi? Vă gândiţi că de fapt vă încredinţaţi viaţa farmacistului? De fapt, vă luaţi doctoria aşa pe încredere! Asta numesc eu credinţă! Dragă domnule, să nu mai spuneţi că nu credeţi în nimic, ci că nu credeţi în nimic în afară de căile ferate, agenţiile de transport, farmacist, chimişti!" Apoi a continuat tot aşa un timp. Vă daţi seama! Tot mai mult a ieşit la iveală că, de fapt, acel om îşi încredinţa viaţa în mâinilor multor oameni, unii chiar neserioşi, alţii nestatornici. După aceea, cel credincios a povestit propria lui experienţă. "Şi eu am nevoie de oameni, dar de multe ori m-au dezamăgit. Într-o bună zi, m-am gândit serios că dacă îmi încredinţez viaţa în mâinile unor oameni că nu am încotro, cu atât mai mult, Cel care le-a creat pe toate merită mult mai multă încredere căci toate câte le-a făcut sunt admirabile. Dumnezeu nu m-a dezamăgit niciodată, chiar dacă uneori a permis să trec prin încercări. De fapt, mai târziu mi-am dat seama că Dumnezeu m-a pregătit să ajung la aceste gânduri. Am început să fiu tot mai atent la cuvintele sale din Sfânta Scriptură. Mi-am dat seama că cel care le-a făcut pe toate bune, l-a trimis pe cel care a înviat din morţi, care are în palme semnul cuielor ca să dovedească că mă iubeşte dincolo de moarte. Nimeni din lumea aceasta nu a făcut fapte atât de mari şi de grele cum a făcut Isus pentru mine! Nimeni nu este aşa vrednic de încredere ca Dumnezeu şi Fiul său Isus! Credeţi că Isus a minţit vreodată? Nu! Nu pot să spun acest lucru despre nimeni altcineva, numai despre Isus! Şi când am înţeles aceasta, mi-am zis: Atunci vreau să-mi încredinţez viaţa lui Isus!" Omul necredincios a întrebat: "Este aşa de simplu?". Cel credincios a răspuns: "Da, este aşa de simplu! Dumneavoastră vă puneţi încrederea în mulţi oameni, numai în Acela care este într-adevăr vrednic de încredere, nu! Daţi de o parte toate prostiile şi toate argumentele şubrede ale necredinţei dumneavoastră şi ascultaţi chemarea lui Dumnezeu şi urmaţi-l pe Isus, Domnul!".

Aşa a făcut Isaia care, în faţa lui Dumnezeu de trei ori sfânt, când l-a chemat, a fost cuprins de frică şi de un sentiment profund de nevrednicie. Însă un serafim îi purifică buzele cu un cărbune aprins şi-i şterge păcatele şi vinovăţia. Astfel pregătit, profetul răspunde chemării şi exclamă: "Iată-mă Doamne, trimite-mă pe mine!" (Is 6,1-2.3-8). Aceeaşi succesiune de sentimente şi stări interioare este prezentă în episodul pescuirii minunate, despre care ne vorbeşte evanghelia de astăzi. Isus îi invită pe câţiva pescari să meargă în larg şi să arunce năvoadele. Cu toate că toată noaptea s-au chinuit şi n-au prins nimic, Simon Petru şi câţiva din însoţitorii săi ascultă cuvântul lui Isus şi au parte de o pescuire foarte bogată. În faţa acestui miracol, Simon Petru nu se aruncă în braţele lui Isus ca să-şi exprime bucuria pentru acea pescuire neaşteptată, dar, aşa cum relatează sfântul Luca, el cade în genunchi şi spune: "Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!" Însă Isus i-a spus: "Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!" Petru şi însoţitorii lui, părăsind toate, l-au urmat pe Isus.

În faţa altui mod de a auzi chemarea divină, Paul mărturiseşte plin de căinţă că a fost un persecutor al Bisericii, recunoaşte că este nevrednic de a fi numit apostol, dar declară sincer că harul lui Dumnezeu a împlinit în el minuni. Împotriva limitelor sale, el s-a încrezut în Isus şi a primit misiunea şi onoarea de a predica Evanghelia (cf. 1Cor 15,8-10).

În toate aceste experienţe de viaţă vedem cum întâlnirea cu Dumnezeu îl face pe om să recunoască propria sărăcie şi nevrednicie, propriile limite şi propriile păcate. Dar, în pofida slăbiciunilor, aceşti oameni au încredere în Dumnezeu care cheamă. Ei îl ascultă pe Domnul bogat în milostivire şi iertare. El transformă viaţa celor care-l ascultă şi-l urmează. Umilinţa mărturisită de Isaia, de Petru şi de Paul ne explică că pentru a primi chemarea divină şi darurile ei, nu trebuie să ne concentrăm pe propriile limite, dar să ţinem privirea fixată pe Domnul şi pe milostivirea sa surprinzătoare. Dacă te laşi în mâinile sale, el te ajută să te converteşti, îţi dă înţelegerea şi bucuria de a părăsi totul cu bucurie pentru Paradis. Dumnezeu nu se uită la cine şi cum suntem, ci el priveşte la ceea ce putem face împreună cu El. Omul se uită la aparenţă, dar Domnul vede inima (1Sam 16,7) şi face din oameni săraci şi slabi, dar care au credinţă în el, apostoli întreprinzători şi vestitori ai mântuirii.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cu aceeaşi încredere spun uneori tinerilor şi adulţilor: Dau un premiu de un milion de euro celui care-mi va găsi o singură persoană care să regrete că l-a primit în viaţa lui pe Isus Cristos şi acum regretă că l-a primit! Bineînţeles că nu am acest milion, dar fac liniştit acest pariu, căci un asemenea om nu există. Iar dacă este vreunul care zice aceasta, sigur nu l-a cunoscut cu adevărat. Am cunoscut, dimpotrivă, o mulţime de oameni care au regretat că n-au făcut-o. De aceea: puneţi capăt necredinţei, îndoielilor şi răspundeţi chemării lui Dumnezeu cu credinţă: primiţi-l pe Isus, cel care a făcut totul pentru tine! Primeşte chemarea lui Isus şi răspunde-i! Retrage-te într-un colţ liniştit şi spune-i: "Doamne Isuse, cred în Dumnezeu şi vreau să te urmez pe tine; de astăzi vreau să-ţi aparţin!".

Vă îndemn cu mult respect să reţinem următoarele: Dumnezeu îi cheamă pe toţi şi pe fiecare în parte să-l urmeze. Cei care reuşesc să privească dincolo de egoismul şi mândria lor îşi dau seama de această chemare. Ei nu se încred în propriile puteri, dar se deschid acţiunii harului.

Ce trebuie să facem noi? Să punem capăt necredinţei şi mofturilor noastre; să punem capăt îngâmfării noastre, să facem pasul hotărâtor şi să părăsim tot ce ne împiedică să fim cu el: orice păcat conştient şi orice obicei lumesc. Să vorbim cu Dumnezeu, să citim Biblia şi să rămânem în ascultarea predicării curate a cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este Vestea cea Bună pe care trebuie să o anunţ: Isus a făcut totul pentru toţi! Un semn clar al urmării lui Isus este a citi în fiecare dimineaţă un pasaj din evanghelie şi a lua o expresie şi o propoziţie la care să te gândeşti des în timpul zilei şi să încerci să o pui în practică.

Sfânta Maria să trezească în fiecare dorinţa de a pronunţa propriul "da" în faţa lui Dumnezeu cu o bucurie şi o dedicare deplină. Îi încredinţăm tot ei toate răspunsurile noastre, ca ea să le facă rodnice în cer.

7 februarie 2016

Pr. Alois Hîrja

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
423 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 5-a de peste an:

Anul C
4 februarie 2007 - Pr. Felix-Marius Roca
7 februarie 2010 - Pr. Alois Fechet
10 februarie 2013 - Pr. Petru Sescu
10 februarie 2019 - Pr. Iosif Agiurgioaei

[ Index predici şi predicatori ]