Anul C
Duminica a 6-a a Paştelui

Fap 15,1-2.22-29; Ps 66; Ap 21,10-14.22-23; In 14,23-29

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Mesajul Liturghiei din această a VI-a duminică din timpul pascal, ne transmite iubirea şi pacea celui Înviat, trăind în acelaşi timp comuniunea Învierii Domnului cu fraţii noştri greco-catolici şi ortodocşi.

Trebuie să recunoaştem că aceste cuvinte ale lui Isus din Evanghelia de astăzi sunt, în mod paradoxal, dificil de explicat, deşi sunt atât de limpezi, atât de simple precum apa şi pâinea: le cunoaşte doar cel care le gustă. Ele se referă la tot ceea ce înseamnă o relaţie pozitivă, benefică între oameni: a iubi şi a păzi cuvântul, a urma cuvântul, a rămâne în cuvânt şi a vedea. Cuvântul viu al Tatălui mai înseamnă a trăi şi a cunoaşte, a manifesta şi a mărturisi, a aminti şi a învăţa. Înseamnă în sfârşit pace şi bucurie. Toţi aceşti termeni sunt uniţi între ei. De fapt cel care iubeşte preţuieşte, ţine seama de cuvântul celui pe care îl iubeşte, rămâne fidel faţă de acest cuvânt; deci îl vede, trăieşte inspirat de cuvânt şi îl cunoaşte. Cuvântul pe care îl manifestă, cuvântul învăţat şi amintit, devine pentru el izvor de pace şi de bucurie. Iubirea lui Isus ne face să intrăm în noua alianţă, stabilind un raport cu Dumnezeu pe baza iubirii sale de Tată, pe care Fiul a venit să ne-o comunice, să ne-o împărtăşească. Dumnezeu nu mai este departe de noi: el este cu noi şi alături de noi. Este în noi prin Duhul său Sfânt, care ne umple de cunoaşterea sa şi ne face locuinţa sa.

Aş dori în continuare să vă invit să ne oprim pentru câteva momente să contemplăm trei imagini, trei icoane, prezente în această catedrală, prezente în acelaşi timp în fiecare biserică, dar prezente chiar în casele dumneavoastră; mai mult chiar: în sufletele fiecăruia dintre noi.

Prima este Icoana Iubirii şi a Cuvântului lui Dumnezeu: "Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu" (In 14,23).

Aceste cuvinte ale Mântuitorului nu reprezintă doar o învăţătură de ştiut. Dar sunt elementele necesare pentru a clădi o atitudine în noi, cu noi. A păzi cuvântul lui Isus înseamnă a-l avea mereu în faţa ochilor, în mintea noastră dar mai ales în inima noastră. Înseamnă a-l avea sub observaţie, a-l considera, a face referinţă permanent la acest cuvânt mântuitor. Poate că traducerea românească prin "a păzi cuvântul" ne duce cu gândul la activitatea unei străji, a unui om de pază. Aceasta de obicei este o activitate care se limitează la orele de serviciu: 8 ore sau 12 ore. Dar sensul acestui cuvânt din evanghelie se apropie mult mai mult de imaginea în care o mamă are grijă de copilul abia născut: ea îl priveşte îndelung, cu devotament, cu gingăşie, îl sorbeşte din priviri, veghează asupra lui zi şi noapte. Spunea o tânără mamă că de când a adus pe lume copilul, viaţa ei şi a familiei s-a schimbat radical. Totul este altfel. Programul nu şi-l mai fac părinţii singuri dar într-un fel spus "copilul le face acum programul", care înseamnă deseori clipe de nesomn, oboseală. Cu toate acestea însă, răsplata care este bucurie, satisfacţie, împlinire, nu întârzie să apară. La fel trebuie să ne schimbe şi nouă viaţa cuvântul lui Dumnezeu atunci când veghem asupra lui, îl păzim, îl urmăm, îl sorbim. A păzi cuvântul lui Dumnezeu impulsionaţi de iubire! Acesta este sensul pe care trebuie să-l descoperim în mesajul lui Cristos. La bază stă iubirea care ne mişcă, ne îndreaptă spre Cuvânt, spre meditarea lui, spre împlinirea lui.

Să ne închipuim că un profesor le prezintă elevilor la o lecţie despre natura înconjurătoare liste întregi cu denumiri de flori, arbori, arbuşti şi alte plante, eventual adăugând şi termenii în limba latină, cerându-le apoi să înveţe toate acestea, să le preţuiască şi să iubească natura. Un altul însă, prezentând aceeaşi lecţie elevilor săi preferă să facă întâi o ieşire în grădina botanică, să trezească apetitul elevilor pentru natură, să le arate frumuseţea plantelor, florilor, arborilor, să le explice beneficiile plantelor nu numai din punct de vedere estetic dar şi pentru sănătatea omului, pentru echilibrul mediului în care omul trăieşte. Apoi revenind în sala de clasă le prezintă şi clasificarea teoretică a ceea ce au văzut în natură. Care grupă de elevi va reţine cel mai bine lecţia şi va avea un mai mare respect şi iubire faţă de natură? Oare nu aceea în care profesorul i-a invitat întâi să admire, să descopere, să experimenteze? La fel ne învaţă şi Isus lecţia iubirii, nu prezentându-ne întâi poruncile pe care trebuie să le învăţăm şi apoi să le urmăm pentru a descoperi iubirea. Dar îndemnându-ne întâi să iubim şi prin această experienţă a iubirii vom descoperi poruncile sale, le vom urma, le vom păzi. Aceasta va cultiva în noi gustul mântuirii.

Pentru a prepara un prânz gustos nu este suficientă doar o reţetă renumită, alimente de calitate. Sunt şi acestea foarte importante. Dar mult mai important este spiritul cu care o gospodină pregăteşte bucatele. Poate fi de o mie de ori mai fericită o familie care se adună împreună cu mai mulţi copii la prânz în jurul unui blid cu lapte decât o familie în care părinţii şi poate unicul copil sunt serviţi la prânz la un restaurant de lux cu mai multe feluri de mâncare gătite şi prezentate conform ultimelor norme de etichetă.

Creştinii, preoţii şi episcopii care au suportat regimul dur al închisorii în perioada comunistă ne lasă mărturii impresionante de modul în care reuşeau să trăiască din ecoul cuvântului Scripturii, neavând cărţi la dispoziţie. Se hrăneau spiritual din frânturi de texte pe care şi le aminteau pe de rost din Scriptură, erau stimulaţi de simţuri, de gustul cuvântului, de auzul cuvântului lui Dumnezeu pe care un coleg îl pronunţa şoptit în faţa celor din celulă.

Sfântul Irineu în tratatul Împotriva ereziilor arată clar puterea cuvântului lui Dumnezeu în Liturghie atunci când afirmă: "Vinul amestecat în potir şi pâinea pregătită primesc cuvântul lui Dumnezeu şi devin Euharistie, adică trupul şi sângele lui Cristos. Astfel, însăşi carnea noastră este alimentată de acestea şi capătă consistenţă. Şi atunci, cum pot să afirme unii că nu este capabilă carnea să primească darul lui Dumnezeu, adică viaţa veşnică, de vreme ce este hrănită cu sângele şi cu trupul lui Cristos, căruia îi aparţine ca parte a mădularelor sale?" (Breviar, vol. II, Lectura a doua de joi, săptămâna a III-a din timpul pascal).

La fel şi interacţiunea cuvântului lui Dumnezeu cu noi, cei care îl ascultăm, produce transformare, prefacere, sacrament, deoarece cuvântul nu rămâne fără rod.

A doua icoană pe care vă invit să o contemplăm reprezintă Vizita lui Isus în viaţa noastră.

Evanghelia acestei duminici ne spune în continuare că pe cel care primeşte şi păzeşte Cuvântul "Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el" (In 14,23). Cine iubeşte şi primeşte Cuvântul este vizitat de Dumnezeu Tatăl. Dar ce înseamnă a ne lăsa vizitaţi, a primi pe cineva în vizită? De obicei când se anunţă o vizită ne pregătim, devenim mai mult sau mai puţin neliniştiţi, agitaţi, preocupaţi, pentru că vrem să primim pe oaspeţi cât mai bine, vrem să facem o imagine bună de gazdă, să nu ne lipsească nimic, să se simtă bine oaspeţii în casa noastră. Dar este bine să ne întrebăm: la baza acestei pregătiri am pus cu adevărat iubirea? Dacă am pune iubirea pe primul loc nu am mai fi agitaţi. Iubirea nu nelinişteşte dar calmează, aduce pacea. Astăzi mulţi folosesc spaţii neutre pentru a se întâlni, pentru a-şi întâmpina oaspeţii. Rezervă o masă la un restaurant pentru a nu crea multe complicaţii la domiciliul lor. Să avem grijă însă că există un mare risc: să ne preocupăm doar de confort şi să uităm de sentimentele de primire, de ospitalitate, de iubire, care reprezintă adevărate virtuţi creştine! Să nu cumva să ratăm astfel şansa unei întâlniri cu Dumnezeu odată cu oaspeţii pe care îi primim într-un spaţiu neutru şi nu al nostru! Ce ar spune Isus care vrea să ne viziteze pe noi, care vrea să se adreseze sufletului nostru iar noi nu am fi la dispoziţie, nu am avea timp pentru el şi am pune pe alţii să-l primească, să-l servească. Ce ar avea de spus Isus unui tată sau unei mame care şi-ar trimite copiii duminica la biserică, explicându-le cât de important este să participe la sfânta Liturghie dar ei nu i-ar însoţi pretinzând că au atâtea alte lucruri de făcut sau că e unica zi în care se pot odihni după o săptămână de muncă? Să exersăm deci ospitalitatea la noi acasă, dar mai ales în sufletul nostru. Isus nu vrea doar să ne facă o vizită, dar vrea să rămână la noi, vrea să rămână cu noi, să ne fie sprijin în slăbiciune, siguranţă în momente de îndoială, reconfortare când suntem obosiţi. Vrea să ne ofere darul iertării şi milostivirii sale când suntem împovăraţi de păcate. Să nu-l lăsăm singur, uitat de noi înşine în propria noastră casă, în sufletul şi în viaţa noastră, în preocupările noastre zilnice, pentru că numai el ne poate garanta fericirea pe care o căutăm clipă de clipă.

În sfârşit să ne îndreptăm spre a treia icoană pentru a contempla Darul păcii celui Înviat: "Pace vă las vouă. Pacea mea o dau vouă" (In 14,28)

Isus înviat ne oferă pacea sa. Ne lasă nouă pacea. Ne încredinţează acest dar sublim. Pune un dar atât de mare la dispoziţia noastră, oameni atât de fragili, de nestatornici, de schimbători, de păcătoşi! Şi mai mult decât atât trebuie să înţelegem că nu ne oferă câte ceva, câteva firimituri din pacea sa. Dar toată pacea ne-o încredinţează nouă. Ce mare dar! Şi în acelaşi timp ce mare responsabilitate!

Ce facem noi cu acest dar sublim? Cum îl folosim? De ce întâlnim atunci în mod paradoxal atâtea neînţelegeri? Atâtea conflicte? Nu dorim noi pacea? Nu o primim noi de la Dumnezeu? Atunci de ce răsună în atâtea părţi ale lumii strigătul celor răpuşi de sărăcie, de violenţă, de războaie? Câte persoane, scufundate într-un ocean de durere, imploră ajutor în situaţia lor grea de suferinţă fizică şi morală! Ce putem face noi? Desigur că suntem chemaţi să ne manifestăm solidaritatea, să ajutăm prin gesturi concrete de iubire fraternă. Dar mai mult decât atât suntem chemaţi să ne deschidem inimile înaintea lui Cristos cel care a murit şi a înviat. Iar el, venind în inima noastră, să ne găsească cu lista pregătită a tuturor conflictelor personale, familiare, din comunitate, din societatea în care trăim şi din lumea întreagă. Să i le spunem lui în rugăciune, să i le oferim lui în jertfa sfintei Liturghii. Pentru că aşa cum spunea sfântul papă Ioan Paul al II-lea, "acolo unde intră Cristos cel Înviat, intră odată cu el adevărata pace!"

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În această duminică şi primă zi a lunii mai îl sărbătorim şi pe sfântul Iosif, muncitorul. Îl cunoaştem din evanghelii ca un om al tăcerii dar în acelaşi timp al trăirii cuvântului divin în inima sa. Îl regăsim ca pe un om drept, ospitalier, primind vizita îngerului trimis de Dumnezeu şi acceptând planul pregătit din veşnicie pentru venirea Mântuitorului, Iosif fiind rânduit să devină tată purtător de grijă al său pe acest pământ. Cu toată această misiune deosebită primită din partea lui Dumnezeu, sfântul Iosif nu încetează să lucreze cu umilinţă şi devotament pentru a-şi întreţine familia, pentru a o ocroti şi a-i asigura liniştea necesară.

Să invocăm astăzi mijlocirea lui alături de cea a Sfintei Fecioare Maria, căreia îi dedicăm o devoţiune specială în toată luna mai. Ei să ne înveţe cum să ascultăm şi să păzim cuvântul divin, chiar şi în mijlocul ocupaţiilor şi a muncii noastre zilnice, astfel încât Cristos cel viu să-şi facă locuinţă şi în sufletele noastre şi să ne aducă pacea sa. Amin.

1 mai 2016

Pr. Egidiu Condac

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
472 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 6-a a Pastelui:

Anul C
13 mai 2007 - Pr. Wilhelm Dancă
9 mai 2010 - Pr. Mihai Budău
5 mai 2013 - Pr. Benone Lucaci

[ Index predici şi predicatori ]