Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PREDICI LA RADIO IAŞI 

Anul C
Învierea Domnului (Paștele)

Fap 10,34a.37-43; Ps 117; Col 3,1-4; In 20,1-9

Cristos a înviat!

Iubiți credincioși, dragi radioascultători,

Cu trei luni în urmă, în solemnitatea Crăciunului preamăream și mulțumeam Divinei Milostiviri prin nemuritoarele colinde, pentru că Fiul lui Dumnezeu, una cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în Treimea cea de o ființă și de nedespărțită, pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire s-a coborât din cer, s-a întrupat de la Duhul Sfânt din Maria Fecioară și s-a făcut om. Acum, după cele patruzeci de zile trăite în lumina și îndemnul lui Isus Cristos "Convertiți-vă și credeți în evanghelie!", prin post, rugăciune și fapte de caritate, prin meditarea penitențială a suferințelor lui Isus pe calea crucii, răstignirii și morții sale răscumpărătoare, cu inimile purificate, preamărim și mulțumim aceleași nemărginite milostiviri dumnezeiești, asociindu-ne cu toată însuflețirea cântării tradiționale pascale, pe care am auzit-o, "Voioși să fim cu adevărat, sosit-a ceasul așteptat, Cristos din morți a înviat! Aleluia! Aleluia!". Evident, motivul voioșiei adevărate este realitatea adevărată a învierii lui Isus Cristos, eveniment covârșitor, care, împreună cu acela al nașterii binecuvântate de la Betleem, marchează, de mai bine de două mii de ani, istoria omenirii.

Toți cei patru evangheliști relatează evenimentul la sfârșitul evangheliei scrise de ei. Primii doi, foarte pe scurt. Matei, în versetele de la unu până la 15, din ultimul capitol, 28. Marcu, în versetele unu până la 14, din ultimul capitol, 16. Evanghelistul Luca, mai amplu, ultimul capitol, 24, versetele unu până la 49, din cele 51 de versete. Se remarcă, prin relatarea amănunțită a întâlnirii lui Isus cel înviat cu cei doi ucenici în drumul spre Emaus, versetele 13 până la 35. Cel mai amplu este apostolul și evanghelistul Ioan, care acordă învierii Domnului ultimele sale două capitole, 20 și 21. Pentru solemnitatea sfintelor Paști din acest an, conform programării liturgice indicate cu litera C, textul evanghelic este luat din capitolul 20, versetele unu până la 9, în care sfântul apostol Ioan relatează alarma dată de Maria Magdalena, din care Isus scosese șapte diavoli, cum notează evanghelistul Marcu, 16,9, care, în prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață, pe când mai era încă întuneric, a venit la mormânt și a văzu că piatra ce acoperea mormântul a fost luată. Speriată, aleargă la apostolii Petru și Ioan spunându-le: "L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde l-au pus". Cei doi apostoli vin la mormânt și constată că este gol. Sunt obligați să dea crezare Scripturii, care prevedea că el, Isus, trebuia să învie din morți.

Nu numai cei patru evangheliști, dar și alți autori sacri, fie neo-testamentari, fie din Vechiul Testament, confirmă adevărul învierii lui Isus. Îmi place să-l citez pe sfântul apostol al neamurilor, Paul, care în capitolul 15 din Prima Scrisoare către Corinteni tratează magistral, argumentat, adevărul învierii lui Isus, garanție a învierii noastre. "Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră. Dar acum, Cristos a înviat din morți, fiind începutul învierii celor adormiți. Căci, de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om vine și învierea din morți. Și după cum toți mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toți vor fi conduși la viață".

Călăuziți de aceste mărturii ale învierii lui Isus, mii și mii de creștini, cu identitatea foarte conștientă de fii ai învierii, au preferat moartea decât trădarea. Martirologiul creștin amintește în ziua de 25 noiembrie pe sfânta mucenică Ecaterina din Alexandria Egiptului, tânără dintr-o familie nobilă, frumoasă, destoinică, doritoare de înțelepciune, căutătoare de adevăr, ceea ce a condus-o la cunoașterea mesajului creștin, la Isus, Calea, Adevărul și Viața. Devine creștină sută la sută și apostol cu tot curajul. Era spre sfârșitul secolului al treilea, când religia creștină era încă interzisă de autoritatea romană păgână. Este arestată. La proces, prefectul orașului o întreabă: "Cum, Ecaterina, tu, tânără nobilă, frumoasă, inteligentă, cu perspectiva unui viitor foarte strălucit, ai ajuns să te închini în fața unui răstignit?". Ecaterina îi răspunde: "De unde știi de acest răstignit?". "Din cărțile voastre, așa zise sacre", răspunde anchetatorul. "O, prefectule, cât ești de superficial. Întoarce pagina și vei vedea că acest răstignit a înviat, ceea ce îmi justifică atașamentul meu față de el". O, sfântă mucenică, îți mulțumim pentru mărturia ta exemplară! Mijlocește-ne și nouă mărturisirea curajoasă, fidelă, a lui Isus înviat!

Iubiți credincioși, dragi radioascultători,

Voioșia pascală izvorâtă din milostivirea divină, care i-a însuflețit pe înaintașii noștri în viața lor, nelipsită de multe și grele încercări, să ne însoțească în continuare și pe noi, ca niște adevărați fii și fiice ale Învierii. Salutul de "Cristos a înviat! Adevărat a înviat!" să fie un îndemn reciproc de veselie creștină. Cuvântul exortativ, antrenant, "Aleluia, lăudați-l pe Dumnezeu", omniprezent în serviciile liturgice, în rugăciunile și cântările bisericești, să fie un ecou permanent în viața noastră spirituală, susținută neîncetat de milostivirea divină, primită și împărtășită cu semenii noștri.

Sfântul Augustin atenționa pe creștinii din comunitatea sa, Hippona, cu aceste cuvinte: "Fiți atenți că neglijați să-l lăudați pe Dumnezeu atunci când vă îndepărtați de dreptate și de ceea ce-i place lui". Într-adevăr, dacă nu vă îndepărtați niciodată de viața onestă, limba voastră tace, dar viața voastră strigă și urechea lui Dumnezeu este aproape de inima voastră. Urechile noastre aud glasurile noastre. Urechile lui Dumnezeu se deschid la gândurile noastre.

Din suflet să ne veselim și pe Cristos să-l proslăvim!

Lui Dumnezeu să-i mulțumim!

Aleluia! Aleluia!

Cristos a înviat!

27 martie 2016

Pr. Anton Despinescu


[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
473 accesări.


Alte predici pentru Învierea Domnului (Pastele):

Anul C
8 aprilie 2007 - Ep. Petru Gherghel
4 aprilie 2010 - Pr. Pavel Chelaru
31 martie 2013 - Pr. Claudiu Dumea
21 aprilie 2019 - Pr. Felician Tiba

[ Index predici și predicatori ]

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat