Anul C
Duminica Floriilor

Is 50,4-7; Fil 2,6-11; Lc 22,14-23,56

De la strigătul "Osana" la: Domnul meu şi Dumnezeul meu

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Sfânta Biserica celebrează astăzi intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, cetatea în care trebuia să-şi împlinească misiunea de iubire pe care a primit-o de la Tatăl ceresc pentru toţi oamenii şi pentru mântuirea lor.

Textul pătimirii pe care l-am proclamat astăzi după sfântul evanghelist Luca, ne-a făcut să participăm la cea mai dureroasă pagină din istoria lumii. Cu această zi se deschide drumul jertfei şi al dăruirii din partea lui Isus ce urma să devină cea mai frumoasă pagină de milostivire şi cea mai mare dovadă de dragoste pe care ne-a arătat-o şi ne-o arată Dumnezeu şi ne aşază şi în miezul celui mai mare mister şi gest de milostivire din partea Mântuitorului.

Începând cu duminica de astăzi, Duminica Floriilor, Isus se apropie de cetatea Ierusalimului şi de poporul la care a fost trimis de Tatăl pentru a-l elibera din cea mai neagră sclavie, sclavia păcatului şi a morţii. Pe mulţi din cei care i-au ieşit în întâmpinare i-a întâlnit pe drumurile Palestinei şi prin oraşele din Iudeea şi Galileea. Acum, la intrarea sa în Ierusalim, îi ies în cale cu ramuri de măslin în mâini şi cu cântare de bucurie: "Osana!", după cuvintele prorocilor.

Dar de la această atitudine, semn al bucuriei şi speranţei, s-a ajuns în puţine zile la cea mai odioasă respingere, la strigătul furios şi de neînţeles al mulţimilor: "Răstigneşte-l!". Acesta este misterul păcatului, aşa e omul care se lasă subjugat de patimi şi de glasul răufăcătorilor şi al corupătorilor de suflete şi conştiinţe.

El, însă, cel care a aşteptat clipa supremă a eliberării poporului ales din robia păcatului, nu se opreşte, merge până la capăt, deschizând, cu gestul său, zorii mântuirii prin jertfa de pe cruce, dorind să-i atragă pe toţi la sine, după cuvântul său.

În acest context îi întâlneşte pe pelerinii, veniţi din Grecia, care doreau să-l vadă. Isus, îi atenţionează asupra misiunii sale şi asupra realităţilor care vor veni, spunându-le: A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică (cf. In 12,23-33). El porneşte pe acest drum al iubirii sale, el se grăbeşte să-şi dea viaţa pentru noi.

Când ascultăm astăzi din nou strigătul de răstigneşte-l ne întrebăm fireşte: Cum de s-a putut întâmpla aceasta? Cum de s-a ajuns la un asemenea deznodământ? Oare aşa ceva se mai poate întâmpla şi astăzi? Da, s-a întâmplat mereu şi se întâmplă şi în zilele noastre căci omul este slab şi greşitor.

De la entuziasmul speranţei se ajunge uşor la răstigneşte-l, dacă acest entuziasm nu se reazemă pe forţa credinţei şi a harului.

Pentru ca speranţa să devină realitate este doar o singură cale: calea credinţei, calea lui Cristos, calea jertfei din iubire, care duce la înviere; descoperirea feţei milostive a lui Isus. Aşteptările şi speranţele omului, dacă nu sunt ancorate în adevărată iubire faţă de Dumnezeu, se transformă în motive de dezamăgire, în deziluzii, în pierderea speranţei, în trădare şi suferinţe. Participând astăzi la misterul intrării lui Isus în Ierusalim ne întrebăm:

Noi, care am cântat "Osana! Binecuvântat e cel care vine în numele Domnului!", l-am întâmpinat oare cu sentimente profunde de credinţă şi recunoştinţă şi suntem hotărâţi să rămânem fideli acestei trăiri, păstrând în noi curajul de a da mereu mărturie despre iubirea lui şi despre fidelitatea noastră?

Ştim că nu e aşa de uşor de a rămâne mereu cu el pe drumul iubirii sale căci aşa se manifestau şi cei ce i-au ieşit în cale şi doar după câteva zile au uitat de bucuria de a-l însoţi pe ele în clipa încercării. De aceea să nu ne încredem doar în forţele şi propunerile noastre bune, că ele pot să ne înşele ci în darul şi milostivirea sa cu care a veni la noi.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Astăzi este Ziua Mondială a Tineretului Catolic din întreaga lume, moment ce se celebrează în fiecare Biserică locală şi în fiecare comunitate. Astăzi, într-un chip deosebit, tinerii din toate comunităţile noastre sunt chemaţi să-i iasă în întâmpinare lui Isus, să-i cânte şi să-l însoţească până pe muntele jertfei sale supreme.

Este ştiut că tinerii sunt capabili de eroism şi acte de mare curaj în împlinirea adevăratei iubiri şi că sunt gata să meargă până la eroism în iubirea lor tinerească, asemenea lui Ioan apostolul pe care îl iubea Isus şi care a trecut peste toate pericolele ajungând până sub cruce, căruia i-a încredinţat pe cea mai curată fecioară şi mama, pe Maria, simbolul şi exemplu celei mai frumoase iubiri.

Mă bucur că în această zi voi, dragi tineri, aţi decis să-l însoţiţi pe Isus pe drumul iubirii şi al jertfei sale.

Vouă aş dori să vă împărtăşesc chemarea şi gândul pe care papa Francisc, îl îndreaptă către toţi tinerii lumii de a fi milostivi aşa cu Tatăl ceresc este milostiv căci: "Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire" (Mt 5,7).

Iată cuvintele sale:

"Lăsaţi-vă inspiraţi de acea rugăciune profundă a sfintei Faustina, ucenica umilă a Divinei Îndurări în timpurile noastre, care se ruga fără încetare:

Ajută-mă, o, Doamne, să fac în aşa fel încât:
- ochii mei să fie milostivi, în aşa fel încât eu să nu judec pe baza aparenţelor exterioare, ci să ştiu să percep ceea ce este frumos în sufletul aproapelui meu şi să-i fiu de ajutor [...]
- auzul meu să fie milostiv, să mă aplec asupra necesităţilor aproapelui meu, urechile mele să nu fie indiferente la durerile şi la gemetele aproapelui meu [...]
- limba mea să fie milostivă şi să nu vorbească niciodată răul despre aproapele, ci să aibă pentru fiecare o vorbă de întărire şi de iertare [...]
- mâinile mele să fie milostive şi pline de acţiuni bune
- picioarele mele să fie milostive, în aşa fel încât eu să alerg în ajutorul aproapelui, învingând indolenţa mea şi oboseala mea [...]
- inima mea să fie milostivă, în aşa fel încât să particip la toate suferinţele aproapelui" (Jurnal, 163).

Ce frumos şi ce minunat program pentru zilele din cea mai sfântă săptămână a anului încredinţat nouă, tuturor, mai ales vouă, dragi tineri, care aţi hotărât să-l întâlniţi pe adevăratul vostru prieten şi să-l urmaţi pe drumul iubirii sale supreme până la victoria finală.

În aceste momente de sărbătoare şi de iubire, întreaga noastră fiinţă trebuie să ne poarte spre el, spunând şi noi cu sfântul papă Ioan Paul al II-lea, cu Sfânta Faustina, cu Sfântul Părinte papa Francisc şi cu întreaga Biserică:

Faţa ta o caut, Doamne: nu-ţi întoarce faţa de la mine!" "Isuse, mă încred în tine!".

Doar aşa vom putea cânta, nu numai azi, sau în aceste zile, ci mereu: "Osana!" "Aleluia!". Vom putea să ne bucurăm de împlinirea speranţei noastre, că Dumnezeu e cu noi, că numai el este tăria şi bucuria noastră. El pentru noi a venit din ceruri şi pentru a noastră mântuire. Amin.

20 martie 2016

Ep. Petru Gherghel

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
376 accesări.

Alte predici pentru Duminica Floriilor:

Anul C
1 aprilie 2007 - Pr. Lucian Păuleţ
28 martie 2010 - Pr. Felix Roca
24 martie 2013 - Ep. Aurel Percă
14 aprilie 2019 - Ep. Petru Gherghel

[ Index predici şi predicatori ]