Anul C
Duminica a 5-a din Postul Mare

Is 43,16-21; Ps 125; Fil 3,8-14; In 8,1-11

"Nu vă mai gândiţi la cele din vechime, iată eu fac un lucru nou: încolţeşte, nu-l recunoaşteţi?" (Is 43,19)

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Adesea suntem sclavii trecutului, incapabili să credem în noutate, scufundaţi în pesimism, dezamăgiţi. Noutatea care ar trebui să ne bucure constă în faptul că lumea nu este la voia întâmplării, ci are un sens; este în inima lui Dumnezeu Tatăl care a creat-o, a Fiului care a răscumpărat-o şi a Duhului Sfânt care o sfinţeşte şi o transformă. Noutatea o întâlnim în faptele minunate pe care Dumnezeu le înfăptuieşte în istorie.

Prima lectură din Cartea profetului Isaia aminteşte de ieşirea din Egipt, care pentru Israel va rămâne un punct de referinţă fundamental. Dar cu toate acestea nu trebuie să ne oprim doar la trecut, ci trebuie să învăţăm din trecut pentru a citi prezentul şi pentru a pregăti viitorul. Aşa cum la ieşirea din Egipt, Domnul "le-a stabilit un drum prin mare şi o cărare în apele puternice" (Is 43,16), tot la fel "va stabili un drum în pustiu şi râuri în ţinutul uscat" (Is 43,19). Cu alte cuvinte, aşa cum în trecut a secat marea, la fel acum va iriga deşertul. Aşadar exodul continuă. Domnul istoriei intervine pentru a reînnoi mereu acel miracol care să aducă libertatea şi demnitatea pe care a inaugurat-o primul exod. Cu trei săptămâni în urmă, Evanghelia după Luca, relatând schimbarea la faţă a lui Isus, spunea că Moise şi Ilie "vorbeau despre plecarea lui ce avea să se împlinească la Ierusalim" (Lc 9,31). Un alt exod. De fapt în Isus se împlineşte adevăratul şi definitivul exod, adevărata ieşire din vechimea oprimantă a istoriei. Numai Isus ne introduce în adevărata şi definitiva "noutate" a ţării promise din viţa veşnică. Aşa cum în primul exod Dumnezeu a croit un drum prin mare, în al doilea exod din robia babiloniană a deschis un drum prin pustiu, la fel Isus la împlinirea timpului a devenit chiar el noua cale sigură. "Eu sunt calea" (In 14,6), îi spunea Isus apostolului Toma. El ne face să ieşim din haosul păcatului reprezentat în Sfânta Scriptură prin mare şi ne face să parcurgem fericiţi arşiţa pustiului primejdios a timpului pentru a ajunge în sfârşit în acel "pământ", care nu mai este pământ, unde curge "lapte şi miere". El este noutatea care încolţeşte în faţa ochilor noştri. Noi trebuie doar să o recunoaştem. Aceasta înseamnă că istoria are o încărcătură pozitivă, pentru că istoria este timpul lui Dumnezeu. De aceea trebuie să privim încrezători spre viitor, chiar în faţa evenimentelor dificile şi negative.

Şi sfântul Paul, în lectura a doua luată din Scrisoarea către Filipeni, ne relatează experienţa înălţătoare a noutăţii pe care a simţit-o în viaţa lui, cunoscându-l pe Cristos. În faţa noutăţii lui Cristos, toate cele cu care el s-ar fi putut lăuda sunt considerate o pierdere, un gunoi. În polemica cu evreii el spunea că s-ar putea lăuda cu faptul că este circumcis (în ordine cu Legea lui Moise), israelit (membru al poporului ales), din tribul lui Beniamin (de unde provenea primul rege, Saul) şi persecutor al Bisericii lui Cristos (al acelora care aparent trădaseră adevărata religie). Pe lângă cunoaşterea lui Cristos, Paul mai adaugă ceva: "puterea învierii lui Cristos" (Fil 3,10), pe care el vrea să o experimenteze. În faţa acestei noutăţi nemaiauzite, orice titlu cu care s-ar fi putut mândri stârneşte râsul. Cunoaşterea lui Cristos în limbajul semitic nu înseamnă doar o cunoaştere intelectuală, ci mult mai mult, a face experienţa lui Cristos, a-l avea pe Cristos. Aşadar nu putem avea doar o devoţiune sentimentală faţă de Cristos, ci trebuie să ne punem toată speranţa în el şi să credem cu tărie în victoria lui asupra morţii.

Un alt semn sublim al noutăţii este milostivirea lui Dumnezeu arătată în Cristos, despre care ne vorbeşte evanghelia proclamată. Dacă a săvârşi adulter este un păcat, un delict, Isus este chemat să intervină, să pedepsească. Pedeapsa era clară: femeia păcătoasă trebuia să fie omorâtă cu pietre. Dar când Isus intră în templu, se întâmplă ceva cu totul nou: templul nu mai rămâne sub Legea veche, ci Dumnezeu în Isus Cristos îşi arată chipul milostivirii sale. Dumnezeu în sfârşit este liber, este liber să iubească! Această mare noutate este revelată prin tăcerea lui Isus faţă de femeia păcătoasă. Această tăcere are o forţă extraordinară. Ar fi putut să pună întrebări, să caute circumstanţe atenuante în favoarea ei sau să pună în discuţie severitatea Legii vechi. În schimb, Isus tace şi scrie cu degetul pe pământ. În acest gest se poate vedea delicateţea lui Isus faţă de acea femeie. Este uşor să ne imaginăm cum orice privire ar fi rănit-o în acel moment. De aceea, Isus nu condamnă în baza unui cod de comportament, ci retrimite pe fiecare dintre ascultătorii săi la adevărul ascuns în propria inimă: "acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea" (In 8,7). Este ca şi cum ar fi vrut să spună: înainte de a condamna pe cineva, aveţi curajul de a vă recunoaşte propriile păcate. O adevărată lecţie de viaţă!

"Şi aplecându-se din nou, scria pe pământ" (In 8,8). Un al doilea moment de tăcere important pentru ca fiecare să-şi dea seama de propriile păcate. Faptul că acuzatorii femeii se îndepărtează unul câte unul începând de la cei mai bătrâni demonstrează cu claritate că există un adevăr ascuns care nu coincide cu imaginea pe care alţii şi-o fac despre noi. Suntem cu toţii păcătoşi. Acesta este adevărul pe care de atâtea ori nu-l recunoaştem pentru că ne lipseşte umilinţa. Dar în ciuda infidelităţilor noastre, Dumnezeu continuă să ne iubească, iertându-ne. De două mii de ani, mulţi au învăţat de la Isus să ierte pe cei care le-au făcut rău. În temniţele comuniste găsim exemple eroice de iertare a călăilor. Richard Wurmbrand, mort în 2001, la vârsta de 92 ani, cel care a făcut 14 ani de închisoare pentru credinţă, ne relatează despre un bărbat, Dimitrie, care a fost lovit cu un ciocan în coloana vertebrală. Nu putea să-şi mai mişte decât capul şi a fost eliberat. În noaptea de Crăciun a anului 1989, cineva îi bate la uşă. Era securistul care îl nenorocise. Intră şi zise: "Domnule, să nu crezi că am venit să-ţi cer iertare. Pentru răul pe care l-am făcut, pentru mine nu mai este iertare nici pe pământ, nici în cer. Nu eşti singurul pe care l-am torturat. Nu poţi să mă ierţi, nimeni nu mă mai poate ierta, nici măcar Dumnezeu. Crimele mele sunt monstruoase. Am venit pur şi simplu să-ţi spun că regret răul pe care ţi l-am făcut. Acum te las şi merg să mă spânzur. Asta-i tot". Securistul dă să plece, dar paralizatul îl reţine zicându-i: "În toţi anii aceştia, niciodată nu am fost atât de mâhnit ca astăzi, pentru faptul că nu-mi pot mişca braţele. Aş dori să le pot să le întind, ca să vă pot strânge în braţe. De-a lungul anilor în fiecare zi m-am rugat pentru dumneavoastră. Vă iubesc din toată inima. Sunteţi iertat".

Oare nu ar trebui să roşim în faţa acestui erou al iertării, noi care uneori nu suntem în stare să iertăm nici măcar o vorbă şi poate mai rău încercăm să ne răzbunăm făcându-ne singuri rău? Marele sfânt Augustin ne învaţă atât de frumos: "Niciun duşman oricât ar fi de înverşunat împotriva ta nu îţi poate dăuna atât cât îţi poţi dăuna tu singur, dacă nu îl iubeşti şi nu îl ierţi. El îţi poate distruge casa, îţi poate omorî animalele, îţi poate lovi servitorul, servitoarea, fiul, soţia, îţi răneşte trupul dacă poate, dar nu îţi poate răni sau ucide sufletul aşa cum o poţi face tu. Răzbunarea are efect de bumerang, se întoarce împotriva ta".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Suntem în timpul sfânt al Postului Mare. Cristos de pe cruce s-a rugat Tatălui pentru duşmanii săi: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac". Să-i cerem harul unei spovezi bune prin care, simţind măreţia milostivirii lui Dumnezeu, să putem şi noi arăta aceeaşi milostivire semenilor noştri, iertându-i. Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin.

13 martie 2016

Pr. Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
390 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 5-a din Postul Mare:

Anul C
25 martie 2007 - Pr. Vladimir Petercă
21 martie 2010 - Pr. Mihai Dumitru
17 martie 2013 - Pr. Anton Săboanu
7 aprilie 2019 - Pr. Lucian Păuleţ

[ Index predici şi predicatori ]