Anul C
Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif

1Sam 1,20-22.24-28; Ps 83; 1In 3,1-2.21-24; Lc 2,41-52

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În mod obişnuit, în calendarul latin, în prima duminică după sărbătoarea Naşterii lui Cristos, sărbătorim Sfânta Familie, Isus, Maria şi Iosif. Fiind a treia zi după Crăciun, astăzi se mai adaugă acestei sărbători şi cea a sfântului Ioan, apostol şi evanghelist. Rămânem însă împreună cu familia de la Nazaret, cea care, pentru creştini, constituie modelul de urmat.

De fapt, de ce este Sfânta Familie un model de urmat? Dacă ar fi să fim critici, ştim că Iosif a vrut să o lase pe Maria chiar înainte să locuiască împreună. Ea, Maria, a rămas însărcinată prin puterea Duhului Sfânt, înainte să cunoască bărbat. Când s-a născut Isus, copilul Mariei, l-a născut într-un grajd, înconjurat de animale. Imediat după, au fost nevoiţi să se refugieze în Egipt, din cauză că Irod căuta pruncul ca să-l ucidă. Întorşi la Nazaret, aşa cum am citit şi în evanghelia de astăzi, la vârsta de doisprezece ani, Isus, în loc să se întoarcă acasă cu părinţii săi, a rămas la templu fără ca aceştia să-şi dea seama. Protecţia copilului de astăzi aproape că i-ar fi redus de la statutul de părinţi! Evanghelia nu ne spune nimic despre moartea lui Iosif, în timp ce Maria apare în câteva momente din viaţa publică a lui Isus, la nunta din Cana, la sinagoga de la Cafarnaum şi evident pe calea crucii şi sub cruce. Niciunul din cei trei membri ai familiei nu debordează de bucurie, aşa cum ne-am aştepta. În familie există doar un singur copil, Isus, nu mai mulţi, aşa cum ne-am aştepta de la o familie deschisă spre darul vieţii.

Şi totuşi, Sfânta Familie este model de familie. Dar să vedem de ce! Să vedem cum se poate regăsi familia de astăzi în modelul ei de la Nazaret.

În primul rând, Sfânta Familie ne spune că sacramentul căsătoriei este o vocaţie. Nu e întâmplător că doi tineri se plac şi apoi tânărul o cere în căsătorie pe tânără. El nu o plăteşte pe tânără pentru ca aceasta într-o zi să-i devină soţie, ci pur şi simplu o primeşte ca dar. Unul pe celălalt se primesc în dar şi ca dar! Iosif voia să o lase în ascuns pe Maria, iar îngerul îi apare în somn, încurajându-l să o ia la sine pe logodnica sa, pentru că ceea ce se zămislise în ea, era de la Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, lucrarea era a lui Dumnezeu, grija trebuia să revină omului. Iosif nu plăteşte pentru a fi soţul Mariei, ci o primeşte ca dar.

În al doilea rând, Iosif şi Maria îl au doar pe Isus, şi acesta conceput prin puterea Duhului Sfânt, lui Iosif revenindu-i doar rolul de tată purtător de grijă. Noi îndemnăm astăzi familiile să fie deschise spre viaţă, să primească viaţa şi să o slujească. Cum poate fi Familia de la Nazaret model de deschidere şi acceptare a vieţii? Numărul, dragi credincioşi, dragi ascultători aparţine sferei omului. Familia de la Nazaret nu avea nevoie de un număr de copii, de vieţi, pentru că Isus era viaţa, scrisă cu majusculă. El era viaţa care se află în toţi oamenii de pe pământ. El avea să spună: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa". El anticipa în sine ceea ce avea să spună cu privire la împărăţia cerurilor. Acolo, în împărăţia cerurilor, oamenii nu se căsătoresc, pentru că atunci când cineva se căsătoreşte, o face pentru a ajunge la plinătatea dăruirii totale în actul conjugal, în urma căruia apare viaţa, apar copii şi în urma căruia se ajunge şi la plinătatea iubirii dintre soţi. În împărăţia lui Dumnezeu, el este plinătatea omului, ca şi plinătatea vieţii. Cu alte cuvinte, oamenii nu mai au nevoie să căsătorească pentru că scopul căsătoriei este atins în Dumnezeu, plinătatea a toate.

În planul lui Dumnezeu, Maria şi Iosif erau oferiţi unul celuilalt doar pentru a ajuta la venirea lui Isus în lume. Avându-l în preajmă, aveau viaţa, iar viaţa este cea pe care Dumnezeu o pune în mod unic în fiecare dintre noi.

În cazul lui Iosif apare un element nou pentru cultura biblică, dar şi pentru om în general. Iosif nu este tatăl natural al lui Isus, ci tatăl purtător de grijă. Este soţul Mariei, dar pentru Isus este tată purtător de grijă. Cum s-ar putea regăsi în el bărbatul de astăzi, orgolios de multe ori şi chiar gelos, la gândul că un copil ar putea să nu fie al său? În realitate, Iosif este paradigma soţului şi a tatălui. Bărbatul este înainte de toate un păzitor, un ocrotitor, este cel care prin vocaţie este chemat să stea alături, să apere, să protejeze. În fond, atunci când un tânăr cere mâna unei tinere îi promite că îi va sta alături toată viaţa; şi la bine şi la greu, iar tânăra, spune "da", bazându-se mai ales pe această promisiune. Prin natura ei, femeia este o creatură gingaşă şi sensibilă, atât constituţia fizică, cât şi darul pe care îl are de a purta viaţa, o recomandă unei alte forţe, unei protecţii aparte, iar aceasta vine evident prin vocaţie, de la cel care îi este oferit ca soţ.

În sfântul Iosif fiecare bărbat este invitat să descopere misiunea pe care i-o încredinţează Creatorul atunci când îi pune o femeie alături. Femeia nu este pentru a fi folosită, pentru a-l sluji asemenea sclavelor, ci pentru a trăi în comuniune de iubire şi de viaţă. Ea îi este oferită pentru a fi protejată, încurajată şi apreciată. Femeia are nevoie de umărul bărbatului, pentru ca acolo să se sprijine, dar şi să pună povara, de multe ori, dificilă a vieţii.

Din evanghelie ştim că Iosif nu s-a sustras de la o astfel de misiune. El a fost cel care, răspunzând planului lui Dumnezeu, a luat-o la sine pe Maria, în ciuda faptului că era însărcinată prin puterea Duhului Sfânt, deşi ar fi putut să o lase în ascuns sau şi mai rău, putea să o dea să fie lapidată. Tot el este alături de Maria pe drumul spre Betleem, unde merg pentru recensământ, dar şi în momentul dificil al naşterii. El se află lângă ea atunci când Irod vrea să omoare pruncul şi tot lui îi încredinţează îngerul misiunea de a-l lua pe Prunc şi pe Mama lui, pentru a fugi în Egipt, scăpând astfel de furia regelui. Misiunea de protector, model pentru orice bărbat, continuă şi în Egipt, dar şi la Nazaret, acolo unde se întorc după moartea lui Irod.

Isus creşte în statură şi în har în casa sărăcăcioasă din Nazaret, mereu atent la sfaturile şi la iubirea tatălui purtător de grijă. Iar incidentul relatat în evanghelia de astăzi, cu pierderea lui Isus în templul din Ierusalim, în realitate nu lasă să se întrevadă în Maria şi Iosif, doi soţi lipsiţi de responsabilitate, ci, înţeles în sens larg, întâmplarea devine, emblematică pentru orice familie. Mesajul pe care vrea să ni-l transmită evanghelistul este unul cât se poate de clar: Atunci când l-am pierdut pe Isus, pe Dumnezeu, îl găsim în templu, în Biserică. Mai mult, Dumnezeu nu se pierde niciodată, el poate fi găsit mereu acolo unde îi este casa, în templu, în Biserică, în sufletul fiecăruia dintre noi, pentru că Dumnezeu este peste tot acasă. Şi chiar dacă va trebui să-l căutăm "printre rude şi cunoscuţi", el este mereu în casă şi acasă. Este în Biserică, în sacramente, în cuvântul său, este prezent cu iubirea şi milostivirea sa, cu învăţătura sa, gata să ne primească, să ne mângâie, să ne ierte şi nu în ultimul rând, să ne mântuiască.

În sfârşit, găsim în Iosif un bărbat care tace. El este omul care tace şi face, care împlineşte planul lui Dumnezeu în tăcere, fără a cere cont, fără a se răzvrăti şi fără a cere recompense. Iar Maria, soţia sa, merge pe aceeaşi linie, a tăcerii şi a implicării. O găsim la nunta din Cana Galileii intervenind cu puţine cuvinte în favoarea mirilor, deci a familiei. O mai găsim aşa cum am amintit deja la sinagoga din Cafarnaum, apoi pe drumul crucii, acolo unde durerea i-a devenit limbaj, unde suspinul s-a transformat într-un mod de exprimare.

Ce avem de învăţat de la Sfânta Familie? Că nu este o întâmplare faptul că Dumnezeu a pus un bărbat lângă o femeie şi o femeie lângă un bărbat. I-a pus astfel tocmai pentru că cei doi au nevoie unul de celălalt pentru a depăşi împreună greutăţile inerente ale vieţii. Un bărbat pentru a fi tare are nevoie de o femeie tare care să-l susţină, la fel cum o femeie, pentru a fi tare, are nevoie de un bărbat tare care să o susţină.

Viaţa, dragi credincioşi, dragi ascultători, nu este de fiecare dată roză. Este aşa cum o ştim; marcată de consecinţele păcatului strămoşesc, cu limitele ei, cu multă suferinţă fizică, psihologică, dar şi spirituală. Mai ales în momentele ei dificile, soţii au nevoie unul de celălalt, aşa cum Maria cu Iosif au avut nevoie unul de celălalt pentru a împlini planul lui Dumnezeu, un plan care a trecut prin atâtea încercări.

Sfânta Familie nu excelează prin bunuri, nici prin diplome, ea nu are să ne arate o colecţie de familie, ci ne învaţă slujirea şi iubirea reciprocă, ne învaţă că pentru a fi familie adevărată, nu e nevoie de carieră, şi nici de casă, şi nici de bani, pentru a te căsători, aşa cum se întâmplă astăzi în cazul multor tineri, ci e nevoie doar de iubirea şi de prezenţa lor, a celor doi. Dacă se au pe ei, au totul! Şi ne mai învaţă că în momentele dificile, nu divorţul este soluţia, ci căutarea lui Dumnezeu la templu, în Biserică, acolo unde de altfel se şi formează familia. Momentele dificile prin care trece o familie nu au scopul de a-i dezbina pe soţi, ci din contra, de a-i uni. Atunci e mai mare nevoie de unitate, de iubire şi înţelegere între ei.

Societatea de astăzi are pentru familie propuneri interesante, dar care nu duc nicăieri decât la un gol şi mai mare. Astfel, cu orice ocazie îi propune acesteia o viaţă lipsită de suferinţă. În consecinţă, când lucrurile nu merg bine, propune să se apeleze la divorţ; când un membru este bolnav, propune să se apeleze la eutanasie; când se ajunge la o sarcină nedorită, propune avortul; când se doreşte doar plăcerea în actul conjugal, propune mijloacele anticoncepţionale; când se doreşte o evadare din stresul zilnic, propune infidelitatea; lipsurilor materiale îi propune consumismul; valorilor, indiferentismul; familiei tradiţionale îi propune ca variante homosexualitatea, lesbianismul, teoria gender; celor lipsite de copii le propune fertilizarea in vitro sau uterul în chirie, iar în schimbul lui Dumnezeu îi propune lipsa de suferinţă... Ca un paradox însă, aceasta devine şi mai pregnantă!

Cerem astăzi Sfintei Familii de la Nazaret să ne ajute să avem familii normale, formate din oameni normali, care să-şi recunoască limitele, să ştie să spună la nevoie: "Te rog frumos, Mulţumesc, iartă-mă!". Să lumineze familiile noastre în momentele dificile, să le încurajeze pe cele pe cale de dezbinare, să le menţină pe cele care trăiesc conform voinţei lui Dumnezeu, iar păstorilor Bisericii să le dea curajul de a vesti cu entuziasm şi dăruire evanghelia căsătoriei, a familiei şi a milostivirii. Amin.

27 decembrie 2015

Pr. Felician Tiba

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
364 accesari.

Alte predici pentru Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif:

Anul C
31 decembrie 2006 - Ep. Petru Gherghel
27 decembrie 2009 - Ep. Petru Gherghel
30 decembrie 2012 - Pr. Pavel Beşleagă
30 decembrie 2018 - Pr. Felician Tiba

[ Index predici şi predicatori ]